Simt că mi-a intrat o cărămidă în cap;
Aşa, dintr-odată.
Creierul dislocat s-a localizat la încheieturi
Şi-mi cauzează crize de gută
Ca orice lucru care nu se află la locul lui.
Durerile nu se declanşează la ore fixe.
Apar când nici nu mă aştept.
Adesea mă surprind în situaţii
Total nepotrivite
De mi se adună sângele în splină
Şi sunt gata să explodez
Ca un ou strâns într-o menghină.
Capul însă îmi cade greu
Abia pe la şapte;
Parc-aş fi o găină beată.
Pe la miezul nopţii, doamna Veronica
Mă trezeşte enervată şi-mi spune:
„Da mai încetează cu sforăitul, odată!
Parcă mă loveşti cu cărămida aia a ta în ureche.”
Ca să vezi, dom’le!
O fi adevărat?
M-o fi minţind ca să se răzbune?
Doar ştie că nu am nici o vină!
Singură doamna Martin mă înţelege:
„Vai Francesca dragă, dar arăţi excelent!
Mă bucur nespus.
Mi-a spus doctorul că toate problemele tale s-au dus
Şi că a reuşit
Să-ţi scoată cărămida aceea de lângă retină.”
„Da? Parcă simţeam că e ceva.
Chiar şi crizele de gută s-au mai domolit!”
Dan David, Los Angeles, 04-29-2005.