ACUM.TV

După ce săptămâna trecută am discutat despre evoluţia potenţială amonedei naţionale anul viitor, normal ar fi fost să discutăm acum despre inflaţie. Nu cred însă că inflaţia constituie o problemă reală în România în momentul de faţă şi nici nu cred că va mai fi în viitorul apropiat.

Inflaţia a slujit până de curând drept alibi pentru incompetenţa în materie de politici economice şi de management a clasei poltice româneşti. Chiar dacă în 2005 inflaţia mai degrabă a stagnat, scăzând cu numai un punct, tendinţa este clară de scădere. Că va fi 6-7, deja are mai puţină importanţă. Mult mai important este că ea nu mai poate fi folosită ca alibi.

Un aspect relevat de recentele scandaluri de corupţie (evident, nu numai) îl constituie faptul că oamenii politici, de la preşedinte şi premier până la ultimul primar de comună, nu par să înţeleagă „ce vrem noi de la ei”.
Şi aici nu este vorba numai de aspectele legale. Faptul că X sau Y s-a îmbogăţit sau nu în timpul exercitării funcţiei este mai degrabă un aspect colateral. Care discomfort este mai mare? Că primarul X a favorizat firma Y în schimbul unui comision? Sau faptul că firma Y nu şi-a făcut datoria şi tragem cu toţii ponoasele? Dacă în primul caz prejudiciul se poate rezolva foarte simplu, în al doilea, cine despăgubeşte nervii şi cheltuielile, de pildă, ale şoferilor care îşi strică maşinile în străzile prost asfaltate?

Este cert că nu toţi demnitarii sunt corupţi, dar incompetenţa este vizibilă cam peste tot. Aţi observat că în toate instituţiile statului spaţiul rezervat „relaţiilor cu clienţii” este strâmt, de obicei prost aerisit şi prost luminat?
Chiar şi la sediile noi de marmură şi sticlă, spaţiile de lângă ghişee sunt mici şi insuficiente ceea ce duce la înghesuială nervi şi de-o parte şi de cealaltă. Trebuie să recunosc că de ceva vreme am observat o îmbunătăţire vizibilă a modului în care funcţionarii publicii interacţionează cu clienţii. Informaţiile sunt mult mai uşor de găsit, nu doar pe internet unde, de bine de rău majoritatea instituţiilor publice au site actualizat, dar şi în sedii. Însă disconfortul de a trata cu o instituţie publică rămâne.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre conducători, care nu înţeleg pur şi simplu aspectele minimale legate de datoria lor ca funcţionari publici. Pe primarul Capitalei nu-l trage nimeni la răspundere că a îndatorat oraşul cu o jumătate de miliard de euro (contribuind astfel la majorarea deficitului comercial) şi banii stau nefolosiţi de aproape o jumătate de an. Nimeni nu spune nimic despre proiectele sale faraonice care depăşesc până şi imaginaţia bolnavă a lui Nicolae Ceauşescu – căci el mai visa să facă din Bucureşti port la Dunăre.
Nimeni nu îl trage la răspundere pe Mugur Isărescu – încă pentru mulţi un simbol al profesionalismului – pentru modul cum a „patronat” denominarea şi pentru monedele de cinci bani care coclesc sau pentru zigzagul fără noimă al dobânzilor şi al cursului valutar care au transformat leul înm cea mai profitabilă monedă a anului trecut.

Majoritatea miniştrilor sunt conştienţi că „sunt probleme”, dar rareori vezi unul care să facă ceva pentru ca să le identifice corect şi apoi să încerce să le rezolve. Cineva sugera ca fiecare ministru să adopte modelul Cuza şi să vadă pe propria-i piele ce înseamnă să circuli cu un 41 la orele de vârf, ce înseamnă să treci prin vama românească, câte hârtii ţi se cer pentru cea mai banală autorizaţie, sau că deşi formularele sunt disponibile pe internet, funcţionarii de la ghişeu nu le acceptă decât pe cele de la „xeroxu’” din colţ, şterse şi abia inteligibile.
De bine de rău, România şi-a cam pus la punct majoritatea problemelor, în special care ţin de partea economică. Acum este momentul să se umble la management, adică la clasa politică.

Fiindcă în momentul de faţă politicienii nu mai au nici o scuză. Tot ceea ce merge prost în ţara asta li se datorează exclusiv lor. Nu FMI-ului, nu Uniunii Euroepene, nu inflaţiei, nu deficitului bugetar, nu absenţei legilor. Ci lipsei de organizare, lipsei de viziune pe termen lung, lipsei de proceduri orientate spre rezultate, lipsei de eficienţă în actul decizional.

Normele impuse de ministrul Justiţiei au arătat acumulări de averi imposibil de justificat (de altfel, când au încercat să justifice, oamenii politici au cam dat-o în bară, cu mătuşi, unchi, bunici şi alte rude). Faptul că cei care au încălcat legea nu păţesc nimic va fi decontat. A bonne entendeurs, salut.

Acest articol a fost publicat luni, 23 ianuarie 2006 la rubrica Economic.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.