În nopţile senine,
Sufocat de gânduri şi de umbra morţii,
Nu pot dormi.
Privesc cerul până în zori.
Pe albastrul său întunecat,
Ca pe o mare întoarsă cu valurile către mine,
Pictez aceleaşi semne de întrebare
Pe care i le-am pus de-atâtea ori!
În această noapte a căzut o stea.
Nu oricare:
Prima dintre stelele oiştei Carului Mare.
Aceea care ţine Universul în frâu
Să nu se împrăştie, să nu coboare.
Bolta s-a închis, neagră ca o grotă,
Ca o gură amară
Şi s-au prăvălit pietre,
S-au iscat vânturi solare
Ca în furtunile celeste.
Marea Moartă şi-a deschis ochii
Care i se reflectau albaştri pe Lună.
Apele Mediteranei s-au înroşit de tristeţe
Până la urmă dimineaţa a venit.
Deşteptaţi dintr-un vis bolnav,
Oamenii Templului de Nisip
Se privesc unii pe alţii întrebători.
Dincolo de Înălţimile Războiului Nesfârşit
Soarele se ridică palid,
Încruntat printre nori.
Dan David, Los Angeles, Ian-07-2006.
Sufocat de gânduri şi de umbra morţii,
Nu pot dormi.
dd
***
ireversibil
omul e facut sa-si masoare
noaptea
cel care nu vede pata alba
levana-bianco