Iubirea aproapelui
Să-mi iubesc aproapele?
Nu-i greu, mi-am zis la-nceput,
până când n-am ştiut
ce-i focul şi lupta.
Acum, înconjurat de priviri
şi de mâini ridicate
mânios înspre mine,
refuz să iubesc,
mă-nfuriu, zdrobesc
ori pumnul, ori masa.
Iubirea de-aproapele
pare-a fi frumoasa
floarea de glastră,
strălucind la fereastră,
care n-a ieşit niciodată
iarna-n zăpadă
şi n-a ars vreodată de sete
vara-n ogradă.
O, de-aş putea în timpul
ce-l mai am de trăit
să iubesc asemeni
cum, Doamne, Tu m-a iubit,
aş zice că roşul muşcatei
de la fereastra mea
e flamura ruptă,
dar rămasă stindard
în lupta cea grea.
În aprigul război,
iubirea de-aproapele
nu-i deloc uşoară,
al ispitei şuvoi
iute-mpresoară
fragedul scut.
– Doamne, să-mi iubesc aproapele
ca pe mine însumi am vrut.
Pentru când n-am putut,
Îţi cer cu lacrimi iertare.