Încheiere:
ADERAREA LA ADEVĂR VA TREBUI SĂ FIE FRUCTUL LIBERTĂŢII
S-ar părea că aceste considerente, ca de altfel multe puncte de doctrină politică inspirate din doctrina creştină, pe care le-am analizat aici, au doar o importanţă teoretică şi sunt departe de soluţiile politice, care trebuie să fie realiste şi oportune, deci în funcţie şi în vederea unei situaţii date. În realitate, punctul teoretic de plecare are în viaţa oamenilor, şi cu atât mai mult în politică, o importanţă hotărâtoare.
Altceva, însă, trebuie să analizăm ca o concluzie a efortului depus şi, în acelaşi timp, ca o recunoaştere, cu umilinţă, a unei cu totul relative valori a acestor eforturi. Aspectele teoretice ale unor puncte de doctrină creştină pot fi înţelese şi aprobate de mulţi oameni, chiar dintre cei care nu împărtăşesc sau nu trăiesc viaţa creştină, adică nu tind, prin credinţă, la imitarea lui Cristos.
Dacă soluţiile de inspiraţie creştină sunt – aşa cum avem convingerea – cele bune, atunci această aderare la ele, chiar numai pe planul intelectual, nu poate decât să ne bucure.
Trebuie, însă, să ne reamintim că nimic din ceea ce facem sau suntem, deci nici activitatea noastră politică, nu poate fi salvat în afara închinării a ceea ce facem lui Dumnezeu. Recunoaşterea doar teoretică a superiorităţii soluţiilor creştine în viaţa noastră, inclusiv în politică, sfârşeşte, în lipsa credinţei vii, în sterilitate şi eşec.
Urmărind istoria omenirii, observăm curbe ale vigorării şi decadenţei vieţii sociale.
În prezent, asistăm la o curbă orientată în aval, de o amploare foarte mare, riscând, în concepţia unora, să ducă la dispariţia civilizaţiei umane pe planeta noastră.
În orice caz, indiferent de soluţiile corecte politice avansate de oameni compe¬tenţi, este evident că această decadenţă se datorează scăderii motivaţiei religioase, care stă întotdeauna la baza unei civilizaţii şi autorităţi sociale şi care nu poate fi îndreptată fără reîntoarcerea la Dumnezeu. Fără o reînsufleţire religioasă a societăţii moderne, oricâtă tehnică şi inteligenţă s-ar folosi, curba decadentă, fatală în timp, nu poate fi oprită.
Este cred util – şi aceasta a motivat prezentul demers – să lămurim teoretic punctele de doctrină aduse de o spiritualitate creştină necesare sănătăţii unei societăţi omeneşti, dar aceasta este o palidă încercare de remediere a dezastrului în care suntem, dacă nu vom înţelege şi nu vor înţelege cât mai mulţi că nimic din ceea ce avem pe pământ nu poate fi salvat, decât dacă îl oferim lui Dumnezeu şi îl sacrificăm pentru Cer.
Plătim foarte scump astăzi poziţia – încurajată de dezvoltarea fără precedent a tehnicii şi ştiinţei umane – conform căreia omul ar fi suprema realitate, care s-ar justifica prin sine însuşi şi care nu ar trebui să aibă deasupra lui nimic, în afara proprilor sale nevoi şi înţelegeri ale realităţii.
Cu cât ştiinţa, tehnica şi cunoaşterea umană încearcă să se justifice prin sine, cu cât se ambiţionează să se elibereze de Cel ce Este deasupra tuturor, cu cât se înalţă mai sus, cu atât devine mai dureroasă pseudo-independenţa sa, cu atât ameţeala „înălţimilor” la care ajunge omul îl atrage mai mult spre abis.
Nu există altă posibilitate de a ne echilibra, inclusiv pe planul social, politic, decât orientându-ne viaţa şi existenţa noastră spre Dumnezeu. Faptul că El este dincolo de orice posibilitate de apropiere exclusiv prin natura noastră şi că avem nevoie mereu de Harul Său („Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l va atrage Tatăl” – Ioan 6,44) este departe de a fi un neajuns, este singura posibilitate a noastră de a evita căderea în întuneric şi moarte.
Bineînţeles că politicul nu poate scăpa acestei alternative: omul fie se întoarce la Dumnezeu, fie coboară pe panta existenţială până la tragedie. Activitatea politică trebuie să valorifice libertatea câştigată sau care ar trebui să fie câştigată după secole de căutare şi eroare. O sinteză pe un plan superior se impune. Societatea omenească trebuie să fie creştină în spirit, dar respectarea valorilor morale şi politice ale creştinismului, aderarea la Adevăr va trebui să fie fructul libertăţii în raport cu autoritatea politică a societăţii.
Această nouă sinteză de aderare la Adevăr în libertate faţă de constrângerea statală, respingând atât totalitarismul dogmatic al societăţii, cât şi libertinajul sterilizant al neangajării, este provocarea pe care va trebui să o învingem dacă vrem să supravieţuiască civilizaţia noastră.