Îmi săream de pe-un picior pe altul
vreo câţiva anişori
strângând în braţe flori de câmp.
Din când în când,
câte-o lacrimă
le umezea mireasma.
Pe cele câteva primăveri
mi le răsturnam în iarbă
şi le-adăpam cu rouă
şi cu mireasmă.
Când le-adunam din nou,
aveam în ochi licăriri de cer
…şi candoare.
Apoi mi le înşiram salbă
pe-un fir de albăstrea
Şi le-aruncam în sus
spre câte-o stea
Şi abia de mi-ajungeau
pentru Carul cel Mic.
Dar îmi simţea
în palmele căuş
inocenţa…
Acum am obosit deja
de când arunc în câte-o stea
cu câte-o primăvară.
Credeam că… mai multe fiind,
voi fi mai bogat,
dar ce gust amar mi-au lăsat
anii mei mulţi.
I-am trecut desculţi
prin miriştea vieţii
şi prin rănile adânci am pierdut
inocenţa de la început.
Dar ocrotite-n tumultul de atunci
Si astrele-au devenit incandescente mirandu-se
Cite sentimente arunci
Peste semeni, trezindu-i
Din uitare,amortire,amar…
Cum ti-au transformat anii inocenta in har,
daruindu-ne-o!
Cum sa-ti multumim doar umezindu-ne cerul privirii
Cind ne rascolesti labirintul gandirii?
Adaugam toti o lacrima anului care vine
Innobilindu-te cu salbe divine!
Dorindu-ti inspiratie,sanatate si BINE !
Evelina Moraru