caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnal Cultural



 

Jurnal cultural (11) – Noiembrie 2005

de (4-1-2006)

1. Les Belles Etrangeres
2. Frankfurt 2005
3. In memoriam John Fowles

LES BELLES ETRANGERES

Carmen Musat: “In vreme ce diverse institutii culturale romanesti inca se straduiesc sa identifice autorii si titlurile cartilor exportabile, francezii s-au dumirit ceva mai repede si au selectat 12 scriitori romani – a caror valoare este greu de contestat – pentru Festivalul ‘Les Belles Etrangeres’, care se va desfasura in noiembrie, in Franta. In afara editurii Polirom – care nu este o institutie bugetara! – nici o alta institutie culturala de la noi nu s-a implicat in promovarea autorilor romani care ne vor reprezenta in aceasta toamna in spatiul francez. Nici a lor si nici a altora. Dezinteresul acesta, evident la nivel institutional, face cu atit mai vizibila absenta unor strategii coerente de promovare a cartii romanesti in afara granitelor tarii. ‘Belles Etrangeres’ nu este singurul exemplu in acest sens.” (Observator cultural, Nr. 34 (291), 20-26 octombrie 2005)

Iulia Badea-Gueritee: “A da astazi o sansa literaturii romane trece drept o lupta cu morile de vint. Francezilor le place insa saltul in necunoscut, iar cind alaturi de plutonul inaintas se afla zinele bune ale unei manifestari denumite «Les Belles Etrangeres», visul poate deveni realitate. […] Demersul francez este o sansa pentru literatura romana. Mijloacele de expresie si punerea in scena sint impresionante: intilniri cu publicul in toate colturile Hexagonului (de la Lyon la Ajaccio, de la Nancy la Caen), o incursiune la Bruxelles, serate literare, lecturi publice, noi traduceri, proiectari ale filmului documentar realizat de Dominique Rabourdin, si, nu in ultimul rind, un dosar special Romania in revista literara ‘LIRE’. In 30 de ani de existenta – dosarul Romania face de altfel coperta comuna cu numarul aniversar – revista fondata de Bernard Pivot nu a consacrat niciodata atit spatiu scriitorilor romani.” (Romania literara, Nr. 45, 16-22 noiembrie 2005)

Luiza Palanciuc: “Numarul din noiembrie al revistei Lire a consacrat o buna parte literelor romanesti, intr-un dosar numit ‘Spécial Roumanie’ si pretentios clasat (dar intr-atit de francez) ‘Tout savoir sur les lettres roumaines’. […] Dincolo de locurile comune, cliseele si cifrele inevitabile intr-un text de presa, ramin, totusi, interesante articolele punctuale, consacrate fiecaruia dintre scriitorii invitati. Andre Clavel, care semneaza portretul Gabrielei Adamesteanu, povesteste in citeva fraze percutante Une matinee perdue, tradus de Alain Paruit la Gallimard, considerind romanul ‘o necrutatoare corabie incendiara, aprinsa de suflul magistral al unei proze explozive’. […] Mai trebuie amintita initiativa unei reviste culturale electronice, SitartmagLitteratures du monde, care poate fi consultata la adresa http://www.sitartmag.com . Printre multe alte articole, trimiteri, anunturi, locul acordat literelor romanesti nu este deloc neglijabil. Lucru cu atit mai imbucurator, cu cit se intimpla de multa vreme si independent de manifestarea punctuala Les Belles Etrangeres 2005.” (Observator cultural, Nr. 38 (295), 17-23 noiembrie 2005)

FRANKFURT 2005

Cristina Voitiu: “In acest an au expus peste 2.700 de firme de profil din 101 tari. Frankfurtul in cifre mai inseamna peste 280.000 de vizitatori, 200.000 de metri patrati suprafata de expunere (distribuita in sase pavilioane) si – atentie – 380.655 de titluri expuse. […] Traditia neintrerupta a manifestarii dateaza din 1949, iar din 1950 tirgul de la Frankfurt a devenit o manifestare internationala. Organizatorii isi revendica insa traditia de la Gutenberg incoace, adica din secolul al XV-lea. Azi, manifestarea este locul ideal pentru a lua pulsul intregii lumi editoriale, pentru a culege idei sau pentru a le vinde pe ale tale.” (Ziarul de duminica, Nr. 45 (276), 11 noiembrie 2005)

George Onofrei: “Pentru prima data in ultimii ani, Romania s-a prezentat cu un stand la nivel international la cel mai important tirg de carte din Europa – Tirgul de la Frankfurt. Si tot pentru prima data au fost realizate cataloage de promovare a titlurilor semnate de autori romani. Pare sa fi trecut moda standurilor organizate pentru a promova niste functionari culturali, care alcatuiau delegatiile oficiale si care ‘stateau pur si simplu la stand si trageau la masea!’ (dupa declaratiile secretarului de stat in Ministerul Culturii si Cultelor Ioan Onisei, facute in ‘Suplimentul de cultura’ acum citeva luni). Herta Müller si Horia-Roman Patapievici au fost vedetele standului romanesc, organizat in acest an de Asociatia Editorilor din Romania. (AER).” (Suplimentul de cultura, Nr. 49, 29 octombrie – 4 noiembrie 2005)

Rodica Binder: “Reusita din acest an a prezentei romanesti se datoreaza, cred, unei benefice cooperari dintre Ministerul Culturii, Asociatia Editorilor Romani si Institutul Cultural Roman, cit si sprijinului special, inclus in program, acordat de Tirgul de Carte de la Frankfurt Romaniei. Aceeasi coordonare a eforturilor ar putea duce in viitor spre o cristalizare, o sistematizare a ceea ce inseamna industria cartii romanesti si promovarea ei pe piata internationala.” (Romania literara, Nr. 44, 9-15 noiembrie 2005)

IN MEMORIAM JOHN FOWLES

Observator cultural: “Cunoscutul scriitor britanic John Fowles a decedat la virsta de 79 ani, lasind in urma o cariera de peste 40 de ani si carti considerate de referinta pentru literatura moderna. Fowles si-a inceput cariera ca profesor, in anii ’50. Primul sau roman, Colectionarul, a fost publicat in 1963 si a devenit imediat un succes de public. Era povestea unui ciudat colectionar de fluturi, care tine prizoniera o femeie in pivnita casei sale. Romanul a fost ecranizat doi ani mai tirziu. Un alt roman de succes, Iubita locotenentului francez, despre viata unei misterioase englezoaice din secolul al XIX-lea, a fost publicat in 1969, devenind cel mai vindut roman al lui John Fowles. Filmul cu acelasi nume, in care joaca Meryl Streep si Jeremy Irons, a fost nominalizat pentru Oscar in 1981. In 1985, John Fowles a publicat Magicianul – povestea inedita a unui englez care se indragosteste de o femeie din Australia. Totul se petrece pe o insula din Grecia, intr-o atmosfera dominata de jocurile psihologice ale unui magician. Acesta a fost, de altfel, si ultimul moment memorabil din cariera lui Fowles, care nu a mai stralucit in ultimii ani, in ciuda faptului ca a mai scris proza scurta si poezie. John Fowles ura popularitatea de care se bucura si a afirmat de multe ori ca se simte persecutat de proprii sai cititori.” (Nr. 37 (294), 10-16 noiembrie 2005)

Romulus Caplescu: “Pentru capodopera sa Iubita locotenentului francez (The French Lieutenant’s Woman), pastisa sclipitoare a romanului realist victorian, unii critici l-au comparat cu Thomas Hardy si Henry James. Altii considera ca romanele sale reprezinta o punte intre scriitorii modernisti ca James Joyce si Virginia Woolf si postmodernism. Mai presus de toate, jonglind abil cu regulile si constringerile romanului clasic, propunind (asa cum face in Iubita…) finaluri alternative, a avut indrazneala de a dinamita conceptul creatorului, al eului narativ atotputernic si atotcunoscator, accentuind, astfel, cu si mai multa tarie, caracterul iluzoriu, matricea aleatorie a fictiunii.” (Adevarul literar si artistic, Nr. 796, 29 noiembrie 2005)

Saturday Review: Fowles este singurul autor britanic care are forta, pasiunea, eruditia si intelepciunea unor Tolstoi sau Henry James.” (www.librariilehumanitas.ro)

Reviste electronice

revist@ – grupaj din principalele reviste culturale (22, Dilema veche, Romania literara, Observator cultural, Adevarul literar si artistic, Ziarul de duminica, Suplimentul de cultura) (100-150 K). Se afiseaza saptaminal (de obicei lunea) pe portalul cultural LiterNet. “Revista lui Alin este un soi de memorie condensata a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: esti in ea, deci existi!” (Alex. Leo Serban). Se distribuie la 1.250 de abonati in weekend.

cinem@ – grupaj cu informatii si comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV (100-150 K). Contribuie la educatia cinematografica, dezvoltarea spiritului critic si vizualfabetizare. “In societatea de astazi care cunoaste o expansiune uriasa a vizualului in cele mai diverse si neasteptate forme, a invata sa privesti devine o necesitate practica.” (Mircea Vasilescu) Se distribuie la 1.050 de abonati in weekend.

no comment – un anunt ciudat, o informatie care te buimaceste, o scena care te lasa gura-casca. (50-100 K) “Fiecare manipulat trebuie sa aiba cel putin un minut pe zi de ‘No comment’, intr-o tara ca a noastra unde in fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu sta de vorba cu pasagerii’.” (Radu Cosasu) Se distribuie la 1.350 de abonati in weekend.

Pentru abonament gratuit mentionati optiunile intr-un mesaj la alin@cristea.com
Pentru renuntare la abonament mentionati “sfirsit” linga optiuni

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
…da…nu…

Daca maine aflam cu certitudine ca nu exista divinitate, ca dupa moarte nu urmeaza nimic, ca suntem singuri in fata...

Închide
13.59.234.138