În această seară
Nu ştiu la ce oră voi ajunge acasă.
Am stat îndelung pe mal.
M-am tot gândit.
Mi-am bălăcit tălpile arse
În apele reci ca din fântână.
M-am jucat cu petele de ulei
Care pluteau, stele pitice
Pe suprafaţa lacului
Vălurită ca fruntea unui om necăjit.
Pe la trei a venit şi Alexandra.
„Ce stai dragă, desculţ? Eşti nebun?
O să răceşti, de nu te mai vindecă
Nici penicilina.”
O fi având dreptate.
Ea ştie mai bine!
De fapt simţeam cum mă muşcă peştii de degete.
„Vai! Rămân fără unghii.” Mi-am zis.
Şi am căzut pe spate de râs.
Mă gâdilau nebunii, fără nici un pic de ruşine.
„Ascultă dragă! Poţi să fii o clipă serios?
Trebuie să te decizi!
Du-te şi recunoaşte că tu l-ai ucis!
Toată Şcoala fierbe ca o oală.
O să te tragă puţin de urechi,
O şi meriţi,
Dar scapi măcar de gândul ăsta, odată.”
Dimineaţă m-am prezentat la director
Cu porumbelul în braţe.
„Domnule director, l-am lovit din greşeală.
Mi s-a rupt sfoara de la praştie
Şi direct în cap l-am nimerit.
N-o s–o mai folosesc de-acum încolo,
Decât la raţe.
Vă promit!”
Dan David, Los Angeles, 10-13-2004.