ACUM.TV

Migraţia din România spre ţările vest-europene s-a accentuat după 1990 ca urmare a căderii comunismului şi datorită instabilităţii social-economice şi politice a unei tranziţii dure şi interminabile care nu oferă locuri de muncă şi nici viitor imediat.

Italia şi Spania – visul celor mai mulţi români care au plecat sperând la o viaţa mai bună se poate transforma la fel de uşor într-un cumplit coşmar dincolo de graniţă. Sunt mulţi acei care au plecat din disperare pentru a-şi ajuta familia aici, şi au ales calea emigraţiei pentru a supravieţui. Istoria se repetă la fel ca acum 150 de ani când europenii plecau masiv în America “pământul făgăduinţei” şi de fapt acesta s-a dovedit un miraj !Ce au găsit dincolo de graniţe sau câtă umilinţă au îndurat românii întorşi acasă nu vor sa spună.

Am auzit o remarcă răutăcioasă de genul “Lasă să se ducă toţi şi să păţească ca mine!” Poate atunci aceste vorbe aruncate de o doamnă într-un autobuz n-au avut efectul dorit sau au trecut pe la urechile mele în zbor fără să înţeleg sensul acestor cuvinte. Dar de ce să păţească toţi la fel ca ea, de ce românii care se întorc nu au curajul să spună adevărul celor trăite acolo? Am putea învăţa din povestea oricărui şi poate ne-am feri de acest miraj vest-european!

Am cunoscut, ca profesoară, durerea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi cu anii în Italia sau Spania la muncă, suferinţele lor atât de evidente se pot citi atât de clar în ochi zi de zi , în tristeţea şi dorul cu care povestesc de clipa când vor mai avea „şansa” să-şi mai vadă părinţii „în fugă” într-o vacanţă sau între vizele de 3 luni acordate ca turist. Unii nu au mai avut curajul să se întoarcă în ţară din vara anului 2005 pentru că cei mai mulţi lucrau ilegal în Italia, ieşiseră de mult din viză şi erau speriaţi de perspectiva de a li se ridica paşaportul şi implicit să nu mai obţină nici un venit preferând să lupte cu dorul de casă, de copii care de la atâta distanţă te arde, te macină încet-încet fiind, cea mai mare suferinţă posibilă.

Oare copiii lor cu o personalitate aflată în formare, lăsaţi singuri acasă la vârsta adolescenţei, când au nevoie cel mai mult de călăuzire, de alinare, de educaţie, nu sunt copii fără copilărie? Oare societatea românească de 17 ani aflată într-o veşnică tranziţie nu le-a răpit dreptul de a avea copilărie normală? Deoarece este o realitate dură că aici nu sunt locuri de muncă, că părinţii nu pot asigura traiul decent familiei, dar sacrificiul de a-ţi lăsa copiii pe la rude, pe la vecini sau chiar singuri nu este prea mare? Celularele, banii, bombonelele, pachetele, hainele mai bune trimise de părinţi din ţări străine nu ţin loc de căldura şi dragostea cu care trebuie înconjurat un copil atunci când are mai multă nevoie de afecţiune.

Elevii de azi nu mai au motivaţia studiului, în condiţiile
în care se gândesc numai cum să ajungă la mama, tata, fraţi sau surori în Italia sau Spania şi dacă tot au numai gândul plecării înrădăcinat de părinţi la ce bun atâta carte în România?Ei conştientizează de mici că aici nu există viitor, fiind interesaţi la lecţii doar unde se află pe hartă nu ştiu ce orăşel vest-european unde lucrează părinţii lor pentru a ajunge şi ei cât mai curând acolo.

Orice copil cu părinţii aflaţi dincolo de graniţele României, a trăit şi trăieşte o adevărată poveste mai mult sau mai puţin dramatică.
O elevă îmi destăinuia că nu şi-a mai recunoscut mama reîntoarsă cu vaporul la Constanţa după 4 ani, „ratând” momentul unic al însoţirii fiicei de mânuţă la şcoală în prima zi a intrării în clasa I, părintele răpindu-i copilului momentele cele mai frumoase din viaţă, această „pauză” având ca efect asupra psihicului său apariţia întrebării retorice:” Cum e să ai din nou mamă?”.

Singurele mijloace de comunicaţie moderne: telefoanele, internetul nu ţin loc de căldură umană, nu ţin loc de o îmbrăţişare părintească, de o vorbă bună, de dragoste şi de un sfat dat de aproape privind copilul în ochi atunci când este necesar!

Am asistat la un alt episod la fel de dureros într-o dimineaţă geroasă de decembrie, când o maşină de ultima generaţie opreşte în faţa şcolii,coboară un elev pe care îl ştiam veşnic râzând şi atât „de viu”, acum cu lacrimile curgându-i şiroaie pe obraz. Primeşte ultimele sfaturi şi maşina demarează îndepărtându-se, el privind cu o tristeţe infinită cum dispare în zare şi cum se aşează distanţa şi liniştea între visurile lui de copil aflat în pragul examenului de capacitate dar care nu are nici un sprijin alături. La întrebarea mea: „De ce plângi Bobo?”, cum era alintat de colegi răspunde abia şoptit: „A plecat tata!”Pentru câţi ani, pentru cât confort, pentru câtă avere numai tatăl său va putea da răspunsurile mai târziu în faţa fiului care peste câteva luni susţinea un examen important şi de care depindea viitorul său.

Cred că nu există localitate din Italia unde să nu se fi
aflat picior de român deoarece conaţionalii noştri au ajuns „nici cu gândul unde nu gândeai”. Istoria are un revers întotdeauna dacă acum 2000 de ani ne-au cucerit romanii, popor latin prin definiţie din 1989 românii cuceresc Italia! Ar fi fost bine ca românii plecaţi dincolo de graniţe să nu fi făcut acolo toate “minunile lumii” furând, cerşind, prostituându-se ,omorându-se, jefuind, fiind după statisticile poliţiei italiene comunitatea străină care a făcut şi face cele mai multe ilegalităţile posibile, promovând o imagine negativă asupra României, mediatizată zilnic de canalele de televiziune italiene, jurnale, reviste (români care au participat la spargeri de bănci, bancomate, care fac trafic de persoane, românce care au furat italieni, care au furat monedele din Fântâna Trevi!).

Există reţele bine organizate româno-italiene de prostituţie sub acoperire care îşi fac publicitate prin anunţuri în toate mijloacele mass-media, promiţând româncelor servicii bine plătite ca baby-sitter, îngrijire de bătrâni, dansatoare, facilitându-li-se plecarea sub forma plăţii drumului, şi odată ajunse acolo li se ridică paşapoartele fiind trimise la muncă pe străzile celebre ale Romei -Via Flaminia, Via Salaria, Via Cristoforo Colombo, în alte oraşe italiene de la nord la sud unde româncele noastre de la 13 ani ,de o frumuseţe angelică aproape dezbrăcate, unele licenţiate, fac cea mai veche meserie din lume !Unele au şansa să scape ajutate de către clienţi îndrăgostiţi , altele fug după ce promit că trimit din ţară alte fete în locul lor, altele nedescoperite continuă să facă aceeaşi muncă zi de zi sub privire „vigilente” ale peştilor, bătute, vândute, sechestrate, umilite!

Eram studentă la master cu viză de studiu pentru un an şi n-am avut nici o şansă să pătrund în această lume atât de rece şi impersonală care nu acceptă valorile şi face diferenţe clare între europeni comunitari şi extra-comunitari! Nu a impresionat nici asigurarea mea medicală în regulă spunându-mi-se că străinii n-au ce căuta în spitalele lor, că există puncte medicale speciale pentru extra-europeni in Via Catinila ….20 Km de Roma!

Pentru celebrul permis de soggiorno trebuia să mă duc la Questură de 3 ori într-un orăşel de provincie la 500 km distanţă unde programul cu publicul era de la 9-11, nefiind acceptată nici în hotel când au văzut paşaport românesc pentru a-mi rezolva problemele a doua zi şi a fi la timp pentru a mă încadra în programul scurt de 2 ore care era ca o adevărată favoare acordată străinilor!

Ca român eşti tratat peste tot la fel ca africanii din triburile primitive. N-am rezistat în acest “turn Babel” care este Roma unde s-au adunat naţiile cele mai sărace ale lumii decât 3 săptămâni, suficiente pentru a scrie o carte!

În concepţia italienilor România este blocul est-comunist care nu reuşeşte să-şi mai rezolve problemele, ca o ţară celebră pentru româncele frumoase faimoase prin prostituţia făcută la “cote înalte”!După afirmaţiile directoarei masterului avem internet gratuit dat tot din mila Uniunii Europene pentru a pătrunde…….în Europa!

Am auzit şi am văzut pe străzile Romei atâtea poveşti triste! Nu există biserică în Italia care să nu aibă la intrare un cerşetor român, alte sute se adăpostesc în cartoane printre schelele ridicate pentru reconstrucţia edificiilor mai importante, alţii cântă pe străzile sau în metrourile oraşului!Unii stau în clădiri vechi părăsite alături de şobolani până când carabinierii anunţaţi tot de…. români vin şi îi ridică. Acolo românii se denunţă între ei, se vând pentru o informaţie , trăiesc ca într-o adevărată junglă. Peste tot limba românească, peste tot ai senzaţia că Italia este România, peste tot trebuie să ai senzaţia de ruşine că eşti român!

În ziarele italiene ca de exemplu “Porta-Portese” sunt coloane de anunţuri cu români care caută locuri de muncă, poţi alege orice vârstă, caută orice tip de serviciu, sunt dispuşi la orice umilinţă posibilă. Am întâlnit conaţionali plângând în biserica San Salvatore alle Copelle din Roma, construită în 1195 şi devenită de rit bizantin românească din 1914, unde slujeşte preotul Daniel care ascultă şi povăţuieşte cu un har deosebit pe oricine trece pragul bisericii, picurându-le în suflete românilor speranţa şi credinţa în Dumnezeu, ajutându-i vorba acestuia „să reziste eroic” . Doamna Maria din din Neamţ pe care am întâlnit-o în biserică pentru a se reculege şi a găsi o clipă de linişte povesteşte obosită şi îmbătrânită mult prea devreme că rezistă de 5 luni având grijă de o bătrână care îi numără spaghetele din farfurie şi bucăţica de brânză, cota zilnică, spunându-i să mănânce cât mai puţin!

Îmi spune abia şoptit povestea ei şi numără zilele să se întoarcă acasă: ” Mai am 32 de zile până plec acasă, le bifez pe calendar!”Altă poveste reală este cea a unei tinere mămici plecată la lucru să îngrijească un bătrân şi care este pusă de acesta să se dezbrace în faţa lui în fiecare seară şi să-i potrivească supozitorul!Oare câţi români nu suferă şi nu trec prin acelaşi infern strângând din dinţi şi răbdând umilinţe de neimaginat pentru a supravieţui!Oare câţi români au reuşit cu adevărat să aibă o viaţă normală în Italia?

În fiecare an în luna august, în concediu românii noştri se întorc din locurile unde „i-a aruncat” destinul în străinătate cu bani, cu maşini care de care mai luxoase pentru a demonstra cunoştinţelor şi apropiaţilor că ei au ajuns realizaţi, chiar simţindu-se de la distanţă acea „aură strălucitoare” în jurul capului, care îi face mai deosebiţi de cei rămaşi acasă dar nimeni nu spune câtă muncă şi ce tip de muncă fac pentru a supravieţui într-o ţară ca Italia unde în calitate de non –european eşti tratat cu discriminare, neavând acces nici măcar la sistemul lor sanitar chiar dacă ai asigurare medicală în regulă!

Acest articol se doreşte a fi un semnal de alarmă pentru toate tinerele care visează cu ochii deschişi la mirajul vest-european şi care pot ajunge pe stradă, sclave ale plăcerilor şi pentru a îmbogăţi traficanţii, pentru toate româncele care vin şi se umilesc îngrijind bătrâni capricioşi şi bolnavi sau făcând curăţenie în casele italienilor ca servitorii de altădată!

Poate vom învăţa din povestea fiecăruia pentru că avem atâtea valori în ţara noastră şi nu trebuie să gustăm pâinea amară a străinătăţii şi să ne umilim ca un popor care acceptă orice jignire, orice serviciu doar pentru 2 lei în plus!Românce şi români deschideţi bine ochii înainte de a pleca ,străinătatea e doar un miraj şi puteţi plăti cu sănătatea sau chiar cu viaţa!!!

Acest articol a fost publicat luni, 13 martie 2006 la rubrica Social.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.