Esti un vis, o blînda si unica adiere peste „tot-mine”…
M-ai fermecat, de-aceea niciodat’ n-am sa vreau sa te ating!
Briza ta vine, pleaca… O astept mereu cu aceeasi sete,
oxigenul TAU mi-e suficient.
Te adulmec de fiecare-data si te-mbratisez lung…
Mi-esti fidel si devotat, mi-ai înselat doar
visul! Te-am zavorît în mine, în abisul meu de nisipuri
miscatoare, unde n-ai scapare, precum fluturele multicolor
cufundat în nectarul nufarului roz…
Sunt fara astîmpar, ti-aud glasul, mai dulce ca oricînd.
Oare vrei sa-mi vestesti zorii de martie cu fosnetul buzelor tale?…
Mi-am ciulit urechile, privirea-mi nerabdatoare te cauta,
îti zaresc umbra, care-si trage suflarea…
Revii din padurea iubirii înghetate, spre mine; sunt
rîul tau subteran cu albia neteda si nisipul alb, cu izvorul în lunga noapte de iarna, luminata de chihlimbarul ochilor tai.
Trupul tau mi se ofera, cald si neclar, iar al meu îsi aduce aminte de toti porii, îl accepta cu emotie, cu teama…
Va fi fost o contopire în viitor, caci mi-ai strigat:
„ma voi întoarce mereu-n visul tau înfometat!”
Pîna atunci, ramîi umbra infioratoare pe umarul meu drept,
ecou unic în trupul meu si-n gîndu-mi necugetat!
Suntem partasii egali ai jocului nostru nocturn de care
nu ne mai saturam…
Înveleste-ma cu „tot-tine” înainte de-ai pleca, lasa-mi rîsul tau
pe genele mele, sa-mi gîdile pleoapele!
Ascunde-te în jadul ochilor mei si imprima-mi retina cu jarul
vetrei tale! Taciunii tai mi-au aprins aripile, dar ma ridic într-un
zbor plin de sperante senine…
Ramîn însetata de dragoste, cu ochii atintiti spre tine…
Un înger îmi atinge umarul stîng si dispare!
Îi caut urma surda pe cîmpia stelelor, pe poteca dorului,
ca o gazela care-si cauta puiul, pe care-l simte, dar nu-l vede, orbita de tremurul umbrei tale… Faca-se voia si dorinta vîntului!
Voi porni spre poiana de dincolo de orizont, pe aceeasi carare tainica, batuta numai de noi… Dormi fara grija, toate nelinistile tale sunt
pe umerii îngerului invizibil!
Aud „cioc-cioc” la usa inimii mele, cine-i?… Ah, TU, tristete!
Îti surîd amar, îmi arunc ochii spre cer, unde-ti citesc soarta, scrisa în constelatia zodiei mele… nu-s cea iubita, ci cea preferata,
pe care o înseli în visele noastre!
Astrid Argeseanu, Franta