„…Chiar atunci sosi si vulpea:
– Buna ziua – zise vulpea.
– Buna ziua – raspunse cuviincios micul print, care se intoarse, insa nu vazu pe nimeni.
– Sunt aici – zise glasul sub mar …
– Cine esti tu? zise micul print. Esti tare frumoasa …
– Sunt o vulpe – zise vulpea.
– Vino sa te joci cu mine – o pofti micul print. Sunt atat de trist.
– Nu pot sa ma joc cu tine – zise vulpea. Nu sunt imblanzita.
– A! iarta-ma – rosti micul print.
Insa, dupa un rastimp de gandire, adauga:
– Ce inseamna „a imblanzi”?
– Nu esti de prin partile locului – zise vulpea – ce cauti pe-aici?
– Caut oamenii – zise micul print. Ce inseamna „a imblanzi”?
– Oamenii – zise vulpea – au pusti si vaneaza. E foarte neplacut! Mai cresc si gaini. E sigurul folos de pe urma lor. Cauti gaini?
– Nu – zise micul print. Caut prieteni. Ce inseamna „a imblanzi”?
– E un lucru care prea e dat uitarii – zise vulpea. Inseamna „a-ti crea legaturi” …
– A-ti crea legaturi?
– Desigur – zise vulpea. Tu nu esti inca pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. Iar eu am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi.
Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman pe lume …
– Incep sa inteleg – zise micul print. E undeva o floare … mi se pare ca m-a imblanzit …
– Se prea poate – zise vulpea. Pe Pamant intalnesti tot soiul de lucruri.
– O! Dar nu e pe Pamant – zise micul print.
(…)
Vulpea insa se intorse la gandurile sale:
– Viata mea e vesnic aceeasi. Eu vanez gainile, pe mine ma vaneaza oamenii. Toate gainile se aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. Asa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu ma imblanzesti, viata mi se va insenina.
Voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-al tuturora. Pasii altora ma fac sa intru sub pamant. Al tau ma va chema din vizuina, ca o melodie. Si-apoi, priveste! Vezi tu, acolo, lanurile de grau? Eu nu-mi aduc aminte de nimic. Si asta-i trist! Tu ai insa parul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, cand tu ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine. Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau …
Vulpea tacu si se uita indelung la micul print:
– Te rog … imblanzeste-ma – zise apoi.
– Bucuros as vrea – raspunse micul print – numai ca nu prea am timp. Am de cautat prieteni si o multime de lucruri de cunoscut.
– Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei sa ai un prieten, imblanzeste-ma!
– Ce trebuie sa fac? zise micul print.
– Trebuie sa ai foarte multa rabdare – raspunse vulpea. La inceput, te vei aseza ceva mai departe de mine, uite-asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvant. Graiul e izvor de neintelegeri. Insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine …
(…)
Astfel micul print imblanzi vulpea.(…)
– Du-te sa mai vezi o data trandafirii. Vei descoperi ca floarea ta nu are-n lume seaman. Intoarce-te apoi la mine, spre a-ti lua ramas bun, iar eu iti voi darui o taina.
Micul print se duse sa mai vada o data trandafirii:
– Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. Sunteti precum era si vulpea mea. Nu era decat o vulpe, aidoma cu altele, o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seaman.
Si florile se rusinara.
– Voi sunteti frumoase, dar sunteti desarte – le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca-i asemeni voua. ea insa, singura, e mai de pret decat voi toate la un laolalta, fiindca pe ea am udat-o eu cu stropitoarea.
Fiindca pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindca pentru ea am ucis eu omizile (in afara doar de cateva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o eu cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum tacea.
Fiindca ea e floarea mea.
Si se duse inapoi, la vulpe.
– Ramai cu bine – zise el …
– Te du cu bine – zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.
– Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor – spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.
– Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
– Numai timpul cheltuit cu floarea mea … facu micul print, ca sa tina minte.
– Oamenii au dat uitarii adevarul acesta – zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta.
– Eu sunt raspunzator de floarea mea … spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.”