caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Repere carteziene



 

Metode de regenerare a neuronilor

de (9-7-2007)

Ştim de foarte multă vreme că neuronii din sistemul nostru nervos care au suferit leziuni nu se mai pot regenera de la sine. O cauză precisă care să explice acest fapt nu există încă, presupunându-se doar că neuronii adulţi din sistemul nervos nu sunt capabili de o regenerare rapidă, în timp ce anumite celule pot crea un mediu inhibitor pentru ca aceştia să nu se poată reface după leziune. Întrebarea care derivă din toate acestea este dacă putem oare să depăşim aceste limite ale sistemului nostru nervos printr-o metodă artificială care să regenereze aceste celule chiar mai înainte de a le înţelege în întregime la nivel molecular.
Răspunsul pare să fie afirmativ, conform metodelor prezentate în cadrul conferinţei internaţionale NanoTech 2007, locul unde anul acesta două echipe de cercetători au oferit metode diferite pentru sporirea eficienţei regenerării celulelor nervoase folosind nanotehnologie.

Prima metodă, elaborată de o echipă a Universităţii din Miami, prezintă modul prin care se pot folosi nanoparticule magnetice pentru a produce o tensiune mecanică ce stimulează creşterea şi elongaţia axonilor neuronilor sistemului nervos. Folosirea nanoparticulelor şi a câmpurilor magnetice în procesul de regenerare a celulelor nervoase este eficientă atunci când se folosesc ţesuturi din nervul optic şi măduva spinării — ca în modelul în vivo sau când se folosesc neuroni ganglionari — ca în modelul in vitro. Deşi este încă la început, acest studiu ar putea avea curând implicaţii importante în tratamentul de vindecare a leziunilor măduvei spinării, la ora actuală încercând să se investigheze modul în care nanoparticulele pot fi încorporate în neuronii şi axonii de la locul leziunii.

Cea de-a doua metodă, mai elaborată şi cu rezultate concrete, a fost prezentată de echipa Universităţii Berkeley din California şi foloseşte nanofibre care conţin unul sau mai mulţi factori de creştere şi care aprovizionează cu o matrice bioactivă locul unde celulele nervoase pot creşte. Metoda se axează în special pe leziunile periferice ale nervilor care se cunoaşte că pot provoca pierderi ale funcţiilor senzoriale şi motoare ale corpului din cauza funcţionării acestor nervi ca „relee” pentru semnalele transmise între creier şi restul corpului. Nervul afectat se poate astfel regenera, prin creşterea fibrelor nervoase care sfârşesc în apropierea măduvei spinării deasupra leziunii, făcând legătura cu un alt segment de nerv, care lăsat netratat poate duce în final la paralizie totală.

Totuşi, o formă de tratament care a avut succes este înlocuirea unui segment din nervul afectat cu un altul sănătos dintr-o altă parte a corpului, cu toate că această procedură este deosebit de dificilă şi prezintă implicaţii majore precum pierderea funcţiei respectivului nerv donor. De aceea cele mai multe operaţii sunt imposibil de realizat datorită dificultăţii găsirii unui nerv potrivit pentru a putea fi folosit drept grefă.
Însă cercetătorii din California au pus la punct o tehnologie care serveşte drept alternativă pentru confecţionarea grefelor. Materialul din care sunt compuse aceste grefe este format în întregime din fibre polimetrice aliniate la nanoscală, făcând ca acestea să acţioneze ca nişte ghizi în regenerarea ţesutului nervos.
Tehnologia a fost deja testată pe şoareci şi s-a dovedit eficientă, fibrele nervoase extinzându-se in mod organizat la numai 5 zile de la alinierea nanofibrelor bioactive cu aproape 4 mm!
Pentru a putea face viabilă această tehnologie şi din punct de vedere clinic, cercetătorii au realizat şi un nou model de grefă în laborator, printr-o metodă denumită centrifugare electrică, bazată pe metoda clasică prin care se utilizează un câmp electric pentru a centrifuga fibre foarte subţiri.
Succesul acestei tehnologii de regenerare a nervilor este viteza cu care se realizează acest proces, însă nu se ştie deocamdată care ar putea fi consecinţele şi reacţiile secundare care ar putea apărea la punerea în aplicare a acestei metode de regenerare a celulelor nervoase la om. Ceea ce este însă sigur este faptul că se fac paşi importanţi în această direcţie şi, după ce am aflat că s-a descoperit modul în care viaţa pe Pământ ar putea dura mai bine de o sută de ani, la fel putem spera că în curând vom afla şi cum ne putem face această viaţă mai frumoasă şi mai lipsită de dureri… de cap!

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Muntele sacru

prin deschiderea unghiulară a palmelor sale, omul de piatră priveşte mersul alambicat al constelaţiilor nu-l deranjează, nu-l sperie lupii. de...

Închide
18.119.129.77