„Minoritarii Mintii” ( VI )
Teoria dublului cod genetic între erezie şi aporie
Teoria dublului cod genetic, potrivit căreia majoritatea populaţiei are un cod genetic (presupus defect) iar ”creatorii de biblioteci” au alt cod genetic (presupus performant), afirmă de fapt existenţa a două tipuri de om: omul de rând şi omul de elită. Ori, conform învăţăturii creştin-ortodoxe, omul este creat ca persoană după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. „Facerea”, I cu 1, ne spune „Şi a zis Dumnezeu să facem om după chipul şi asemănarea noastră (…) şi l-a făcut Dumnezeu pe om bărbat şi femeie…”. Aşadar: ortodoxia susţine crearea unui singur tip de om; orice fiinţă umană aflată sub soare, fie că este bărbat, fie că este femeie – chiar şi în varianta facerii femeii din coasta bărbatului care a iscat iarăşi dispute –, ea este creată după chipul şi asemănarea Domnului.
Acum: în varianta creării a două tipuri de oameni (variantă acceptată de un intelectual care se declară ortodox), se nasc întrebări de genul: care dintre cele două tipuri de om este creat de Dumnezeu, omul de rând sau omul de elită? Dacă Dumnezeu a creat tipul omului de elită – cine l-a creat atunci pe omul de rând?
Deja suntem în afara credinţei creştine. Dar să perseverăm în adâncirea consecinţelor unei atare teorii: ni s-ar putea răspunde că Dumnezeu, omnipotent fiind, a creat ambele tipuri de oameni…simultan.. Nici aşa nu devenim mai religioşi (şi nu ieşim nici din timp nici din aporia existenţei a două” naturi”divine, una Bună şi alta nu), pentru că, o astfel de teză ar contraveni învăţăturii Evangheliei după care Dumnezeu a creat omul bun în esenţa sa şi liber. Libertatea acordată nouă de Dumnezeu, este de fapt miezul iubirii sale pentru noi. Ori, în eventualitatea în care am accepta că Dumnezeu a creat cele două tipuri de oameni, ar trebui să acceptăm şi ideea că, Dumnezeu ne-a condamnat la nelibertate; la nelibertatea gândului, a voinţei, a faptelor noastre. Căci, oricât ne-am strădui, nu ne-am putea depăşi condiţia de om de rând, nici…lipsa de discernământ şi orice am face nu am putea avea… „alte instincte”, aşa cum spune H.R.Patapievici că are „creatorul de biblioteci”.
Teoria dublului codul genetic ar mai implica şi ideea că Dumnezeu ne-a manipulat în mod iremediabil pe cale genetică de vreme ce ne este hotărâtă calitatea faptelor (implicit a votului!) Dar, nimic nu poate fi mai străin lui Dumnezeu ca acţiunea de manipulare; manipularea este un fenomen specific omului “căzut”; doar el, omul căzut al lumii noastre telurice are (în van) nesăbuitul orgoliu de a-şi impune voinţa asupra semenilor săi. Dumnezeu nu are orgolii..
În plus, teoria dublului cod genetic, a celor două tipuri de om, acceptată concomitent cu dogma creării omului ca persoană, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, duce la o adevărată erezie…Dacă ne gândim că, pentru a crea şi al doilea tip de om, Dumnezeu a acţionat asupra sa, dedublându-se şi deformându-se (calitativ vorbind), în acelaşi timp! Respectiv, Dumnezeu, atemporal fiind, a “intrat” în timp, în momentul To a creat “omul elită”, iar în momentul T1 s-a dedublat încărcându-se negativ (prin deformare calitativă), pentru a “face” şi omul specific maselor, omul obişnuit. Ceea ce este, repet, nu doar un nonsens, ci şi o erezie. Iată deci, din punctul de vedere al ortodoxiei – şi a creştinismului în general -, teoria dublului cod genetic, năruită.
În ceea ce priveşte învăţătura iubirii, transmisă nouă de Isus, H.R.Patapievici, riscă iarăşi. Voi reproduce aici, cuvintele sale de la recenta conferinţă pe care a ţinut-o la Constanţa: ”Să riscăm pentru gloria Sfintei Treimi şi pentru mântuirea noastră. Să riscăm să nu îi iubim pe eretici, păgâni şi atei“. Personal, nu cred că atunci când ne-a dăruit învăţătura iubirii de aproape, Isus a limitat-o în vreun fel. Cred însă că, în cazul acceptării teoriei dublului cod genetic, credinţa în valorile ortodoxiei devine o paradă care are loc în pronaosul unei “biserci “ a cărei catapeteasmă şi sfinte daruri sunt distruse…
Stiinţa, dar al Domnului…
Ştiinţa ne spune clar: există un singur cod genetic pentru toţi oamenii; la toţi semenii noştri, există fix 46 de cromozomi. Diferenţele individuale însă există şi nu pot fi negate. Ele vin din succesiunea genelor, care depinde de mediu, ereditate, starea de normalitate (sănătate sau boală).
Inteligenţa, de care se face atâta caz când este vorba de elită, este poligenică şi prezentă la toţi oamenii, fiind ”înscrisă” în codul genetic. Diferenţele individuale provin din acţiunea condiţiilor de mediu, a educaţiei (prin familie, şcoală, societate), a accesului la resurse, a opţiunilor individuale şi aici foarte importantă este autoeducaţia, aşa cum este ea descrisă de însăşi H.R.Patapievici în ”Zbor în bătaia săgeţii”, de unde reiese că s-a autoeducat orientându-se să atingă parametrii intelectuali şi valorici impuşi de Calea de acces într-un grup de prestigiu.
Practic din punctul de vedere al ştiinţei nu cred că este nelalocul ei paralela dintre genele inteligenţei şi oncogene (genele care produc cancerul): şi unele şi altele sunt prezente la toţi oamenii, fiind prezente în codul genetic, dar, datorită condiţiilor de mediu, eredităţii (oncogenele), la care se adaugă educaţia şi accesul la resurse (genele inteligenţei), devin sau nu active în diferite grade generând diferenţe individuale.
În acest punct, se pare că ştiinţa nu face decât să confirme teoria liberului arbitru, dezvoltată de teologii creştini încă din timpul lui Thoma din Aquino: Dumnezeu l-a creat pe om, dar l-a dăruit cu libertatea de a alege, de a opta, astfel că am putea spune şi pe linia lui Pico della Mirandola, că Dumnezeu a dăruit omul cu capacitatea de a-şi crea propriul fel de a fi , drumul Binelui sau al Absenţei sale….
În ”Sclavii fericiţi”, O. Hurduzeu reproduce un citat din Marcel Gauchet , pe care îl reia şi C.M.Spiridon în articolul său deja citat . Îl voi relua şi eu: ” Creştinismul reprezintă singura religie monoteistă complet comparabilă cu esenţa libertăţii”.
d. Patriotismul…Într-o ţară în care ne este răpită speranţa nu doar de corupţie, birocraţie, restricţii materiale, ci şi de către vârfurile intelectualităţii, care-şi permit, doar pentru că au avut acces neângrădit la informaţie, să creadă că au alt cod genetic decât marea noastră majoritate şi să ne mai vămuiască şi ele ce ne-a mai rămas de vămuit – dreptul de fiinţă gânditoare-, aproape că nu te mai miri de ce a devenit atât de rar patriotiosmul autentic, acela despre care chiar A.Pleşu spunea că, citez “nu se lasă dislocat”. Şi-mi vine în minte un articol al lui Robert Turcescu despre floarea elevilor noştri, întorşi cu glorie de la olimpiadele organizate în diferite colţuri ale acestei lumi. Întorşi doar pentru a pleca.
În faţa lor, „le judecau destinul”, Cornel Nistorescu, A Pleşu şi H.R.Patapievici. „ Nistorescu nu e de acord, Plesu calmează spiritele, Patapievici tace”, ne spune R.Turcescu. Nici unul dintre elevi însă, n-a renunţat la gândul de a pleca.
Stimată doamnă Mihacea,
În urmă cu doi ani un scandal politic de proporţii a zguduit Germania. La un moment dat fusese declanşată procedura de scoatere în afara legii a Partidului Naţional-Democrat German (NPD) – partid considerat (şi după părerea mea) pe bună dreptate de extrema dreaptă. Tipice pentru discursul politic al acestui partid sunt populismul, relativizarea holocaustului, apologia revizionismului şi şovinismului, dar conducerea partidului reuşeşte de regulă să abordeze aceste teme în aşa fel încât declaraţiile publice făcute să nu poată fi considerate neconstituţionale ci doar extremiste în limitele dreptului la opinie. Procedura de scoatere în afara legii s-a declanşat pentru că s-a considerat că o serie de membrii marcanţi au depăşit aceste limite dar procesul intentat partidului s-a încheiat cu un fiasco, avocaţii apărării reuşind să scoată dea în vileag faptul că cel puţin câteva din declaraţiile neconstituţionale fuseseră făcute de agenţi provocatori infiltraţi de serviciului secret „Protecţia constituţiei” (Verfassungsschutz).
În capitolul „Dreptul la informaţie” al cărţii “WAR AGAINST PEOPLE” profesorul american Noam Chomsky afirmă următoarele:
“Transpunerea în practică a Declaraţiei drepturilor omului depinde în mod decisiv de drepturile care şi-au găsit reprezentarea în articolele 19 şi 21. Este vorba pe de o parte de a putea recepţiona şi transmite informaţii şi idei prin intermediul tuturor mediilor şi pe de altă parte de participarea la alegeri autentice care garantează că voinţa poporului formează baza autorităţii guvernului. Cei puternici au înţeles cât este de important să limiteze dreptul de liberă exprimare şi paticiparea democratică. Istoria a consemnat numeroase preocupări în această direcţie, dar ele au devenit problemă de sine stătătoare abia în secolul 20., când masele urmau să devină rege. S-a afirmat că “această tendinţă periculoasă poate fi contracarată prin noi metode de propagandă propagate de minorităţi inteligente… care formează conştiinţa maselor… şi care dirijează conştiinţa publică exact cum o armată dirijează corpurile soldaţilor ei.” Îl citez aici pe întemeietorul modernei industrii de relaţii publice, respectatul liberal New-Deal Edward Bernays, a cărui concepţie este la fel de răspândită printre intelectualii de marcă şi academicienii de orientare liberală de stânga ca şi la cadrele de conducere din economie.
Din aceste motive se fac eforturi considerabile pentru a dirija mediile şi sistemele educaţionale. Se ştie deja de mult că organele puterii de stat nu sunt singurul factor de îngrădire a libertăţii de informare. Pentru naţiunile industrializate ele nu sunt nici pe departe cel mai important factor, după cum au subliniat – pentru a numi două exemple importante – John Dewey şi George Orwell în scrierile lor…
Factorii de decizie din economie au avut deci toate motivele să dorească ca mediile să fie controlate de către proprietatea privată, pentru a putea reduce prin intremediul lor gândirea la opinia comandată. Aceeaşi factori de decizie încearcă totodată să anuleze deprinderi păstrate timp de secole şi, după cum explică oameni de afaceri de frunte, să creeze noi concepţii despre aspiraţiile şi dorinţele individuale şi comunitare, pentru ca oamenii să perceapă consumul de bunuri ca fiind ţelul suprem al existenţei lor, în loc să se preocupe de calitatea vieţii şi a muncii pe care o prestează. De asemenea oamenii nu trebuie în nici un caz să se implice în deciziile care le schimbă adesea în mod decisiv modul de viaţă, cum vor extremiştii de stânga catolici. Întrucât în prezent mediile sunt controlate de câteva megaconcerne, se pare că noile ţeluri ale oligarhiei economice vor fi curând atinse…”
Tot Noam Chomsky afirmă în “MEDIA CONTROL” următoarele:
“Cauza socială pe care o servesc mediile poate fi echivalată …cu ceea ce scrisese James Mill în secolul XVIII despre educaţia de stat. Aceasta „trebuie să le insufle oamenilor supunerea faţă de guvern precum şi faţă de ordinea socială în general”…
Pentru a putea trăi într-o fericire care nu poate fi oferită de libertatea de a alege, „observatorii obiectivi” ai societăţii moderne se servesc de „iluzii necesare” şi de „supersimplificări emoţionale eficiente” pentru a disciplina şi legăna în sentimentul mulţumirii masele neştiutoare.”
Referindu-se la perioada postmodernă, fără a folosi însă noţiunea de postmodernism, Noam Chomsky afirmă:
“…înainte de toate, a trebuit ca tinerii (anilor ’60) să fie convinşi de „cultura narcisismului” şi aduşi în starea de a se preocupa în mod primordial de sine însăşi. Probabil că mulţi şi-au dat seama că această atitudine nu a fost corectă, dar câtă vreme omul nu şi-a găsit identitatea şi locul propriu în societate este foarte tentat să se adapteze normelor impuse de sistemul propagandistic.”
Este demn de menţionat şi faptul că într-o scrisoare adresată lui Freud în 1930, Einstein sublinia că (în orice sistem politic) minoritatea aflată la putere controlează şcoala, mass-media şi, într-o oarecare măsură, biserica, controlând prin intermediul acestora emoţiile maselor şi determinându-le să se comporte în modul dorit (de putere).
Stimată doamnă Mihacea,
În eseul “Minoritarii minţii” dumneavoastră deconspiraţi în mod magistral faptul că grupul de prestigiu de la Păltiniş desconsideră ideea de democraţie autentică şi calcă în picioare printr-un fariseim deşănţat spiritul Ortodoxiei. Consider că atitudinea evident nedemocratică (atitudinea democratică presupune respect faţă de Adevăr) a grupului de la Păltiniş nu poate avea decât două cauze – respectivii ori sunt slabi de minte ori ştiu foarte bine ce fac. Plecând de la premiza că domnii din grupul de la Păltiniş sunt unii dintre cei mai dotaţi fii ai poporului ajung inevitabil la concluzia că dumnealor ştiu foarte bine ce fac.
DE CE ACŢIONEAZĂ ASTFEL?
Este simplu:
Societatea umana se afla intr-un impas istoric: rata de inmultire a populatiei este mai mare decat ar trebui sa fie. S-a ajuns aici incetul cu incetul, dar in ragazul pe care l-a avut omenirea n-a facut ce trebuia: sa colonizeze oceanele sau Luna sau spatiul cosmic. Probabil ca n-a facut asta pentru ca n-a fost pregatita sa faca asa ceva, n-a fost invatata, sau a uitat! Retineti ca abia am iesit din imperialism, si inca – nu de tot! In consecinta urmeaza tulburari politice si demografice la scara planetara. Este normal ca elitele sa doreasca sa supravietuiasca, este normal ca elitele sa doreasca sa controleze aceste procese si este normal ca in locul democratiei sa gaseasca calea controlului de opinie mai adequata (daca nu chiar folosirea fortei si a armelor nucleare, unde – dinnou – n-au nevoie de opinii democratice).
Intrebarea este insa: este si moral?
In functie de raspunsul pe care-l dati la aceasta intrebare va clasificati intr-una din cele doua categorii de oameni, sau asa cum spun (unii dintre) ei – intr-una din cele doua categorii de cod genetic!
Grupul de pa Paltinis (?)? Romania e prea mica ca sa aibe importanta (de decizie) in aceste procese! Trebuie sa fie numai vorba de ochiul dracului…