caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Coltul Editorului



 

Societatea civilă – câinele de pază al Puterii

de (20-12-2005)

În data de 14 decembrie 2005 Fundaţia Culturală Delta a organizat masa rotundă „Societatea civilă – câinele de pază al Puterii?”. Dezbaterea a avut ca punct de plecare analiza realizată de Centrul de Studii Prospective, care, dincolo de dependenţa politică sau financiară de putere,
apreciază că în acest moment este necesară construirea unui echilibru de forţe între organizaţii, de o manieră care să permită reprezentarea cetăţeanului indiferent de ideologia formaţiunilor aflate la putere.

Întrebările care au incitat cel mai mult la discuţii au fost:
– De ce dispar organizaţii odată cu schimbarea puterii?
– Care este agenda politică a organizaţiilor neguvernamentale?
– Cum sunt măsurate şi evidenţiate rezultatele activităţii organizaţiilor?
– Cât de trează şi de activă este societatea civilă şi cum depinde de propria agendă de interese?

Participanţii au admis că deşi mass media este făcută răspunzătoare pentru imaginea nu tocmai favorabilă a societăţii civile, responsabilitatea este a ambelor părţi – un Program de monitorizare activă a organizaţiilor neguvernamentale, care să ofere informaţii în timp real despre activităţi şi rezultatele lor, fiind mai mult decât necesar.

Prima etapă a programului va avea în vedere stabilirea metodologiei de monitorizare şi a responsabilităţii actorilor publici care derulează activităţi împreună cu organizaţiile neguvernamentale. Aceştia, fie că vorbim de autorităţi locale sau donatori, fie că vorbim de instituţii ale administraţiei centrale (Ministerul Finanţelor, Ministerul Integrării, alte agenţii) au nevoie de parteneri sociali puternici, cunoscuţi şi recunoscuţi în plan local pentru adresarea de nevoi sociale specifice.

Fundaţia Culturală Delta va asigura suportul logistic necesar creării şi funcţionării în România a unei platforme de informare interactivă, care să cuprindă informaţii conjugate despre organizaţii: informaţii
financiare validate de Ministerul Finanţelor, informaţii proprii oferite de organizaţiile interesate, informaţii de presă sau recomandări ale donatorilor. Aceste informaţii vor fi oferite în formă brută, fără aprecieri calitative directe ale activităţii, în scopul oferirii unei descrieri
cît mai detaliate a situaţiei existente.

Fundaţia Culturală Delta

Bucureşti, 14 decembrie 2005

Redam mai jos materialul de fond folosit în dezbatere (poate fi găsit şi la adresa http://csp.deltaf.org)

Centrul de Studii Prospective — Fundaţia Culturală Delta
Bucureşti, Decembrie 2005

I Societatea civilă

În spaţiul academic conceptul „societate civilă” este foarte problematic, fiind prins în lupta ideologică dintre comunism şi capitalism şi interpretat diferit, în funcţie de abordarea structurii socio-politice. Din această cauză, pentru discursul public popular este indicată o utilizare mai puţin tehnică a conceptului, prin care este desemnată o condiţie necesară a democraţiei autentice de îndeplinit prin existenţa unui actor public detaşat egal de politic şi de economic, care să împiedice monopolurile de orice tip, acţionând ca un catalizator pentru pluralism. Simplu spus, societatea civilă este ansamblul agenţilor care nu sunt nici economici, nici politici, agenţi care deschid posibilităţile de participare a cetăţeanului la viaţa publică, oferindu-i un rol semnificativ atunci când acesta nu este nici agent economic şi nici agent politic.

În materialele de propagandă în favoarea conceptului „societate civilă” se vorbeşte despre deschiderea acesteia către toate sectoarele activităţii sociale. Există numeroase probleme legate de încadrarea anumitor actori în societatea civilă. Spre exemplu: mijloacele de informare în masă şi sindicatele fac parte din societatea civilă? Există opinii pro şi contra, cu argumente la fel de puternice, legate de interese (trusturile de presă comercială sunt mai interesate de profit decât de promovarea intereselor cetăţenilor) şi de scopuri (sindicatele urmăresc impunerea unor interese „înguste”, ale unor grupuri – uneori foarte restrânse – de persoane aflate în concurenţă cu alte grupuri de persoane).

Există diferenţe notabile şi în privinţa surselor de finanţare: în Europa acestea sunt preponderent politice, în timp ce în America de Nord ele se regăsesc în principal în mediul de afaceri. Presupunând că independenţa financiară nu este neapărat necesară, ar trebui avută în vedere şi independenţa politică. Se poate spune despre o fundaţie care „emite” mesaje ale puterii politice – intern sau extern – că este independentă politic? Ce garanţie de independenţă poate furniza o organizaţie ai căror membri, deşi pretind că reprezintă societatea civilă, sunt înregimentaţi politic? Ce rost poate avea „trimiterea de reprezentanţi în toate statele lumii” (Comisariatul Societăţii Civile), aşa cum îşi propune un organism care pretinde că sprijină societatea civilă în România?

În general, se poate considera că atunci când se vorbeşte despre „societate civilă” sunt avute în vedere organizaţiile non-guvernamentale, profesionale, culturale, religioase etc. care se implică în multiple domenii de activitate, căutând să influenţeze factorii de decizie pentru a promova interesele cetăţenilor. Un material explicativ pe această temă se găseşte pe site-ul www.fndc.ro (Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară).
În ce priveşte independenţa politică, aceasta poate ar trebui să fie mai puţin o miză de comunicare în media, unde ar trebui să se urmărească mai degrabă un echilibru de forţe între organizaţiile care acţionează cu precădere în conformitate cu o anumită agendă politică.

II Actori români ai societăţii civile

Dat fiind că putem discuta despre două sisteme diferite de susţinere a dezvoltării societăţii civile (american vs. european), se poate considera că problema finanţării organizaţiilor româneşti din societatea civilă nu este relevantă pentru diagnosticarea independenţei acestora. Exemplele cu cea mai largă vizibilitate par să indice un model inedit: există organizaţii finanţate de stat (şi aici ar trebui spus, poate mai corect, „partid aflat la putere”), organizaţii finanţate de instituţii externe prin intermediul unor factori de decizie interni dar şi organizaţii finanţate din mediul economic intern sau extern – în toate cazurile ariile de interes sunt înguste iar „independenţa” este mult disputată. Mai jos sunt expuse câteva cazuri.

Ioan Rădoi, liderul sindical al societăţii METROREX SA, este parlamentar PSD. Consecutiv recentei greve de la Metroul bucureştean s-au făcut propuneri pentru un proiect de lege care să interzică liderilor sindicali să fie membri ai Parlamentului. Nu la fel de publică a fost şi propunerea ca nici un partid să nu aibă ca membri lideri de sindicat. Şi, de fapt, aceasta din urmă este problema pe care o vizau iniţiatorii respectivului proiect de lege, dar se pare că fie nu au fost capabili să o formuleze, fie nu au avut interesul s-o facă.

Legile din România permit finanţarea de la bugetul de stat a organizaţiilor considerate a fi „de utilitate publică”. Recent au apărut în presă materiale despre fundaţiile „Nicolae Titulescu” şi „Casa NATO“, ambele aflate sub preşedinţia de onoare a lui Adrian Năstase, fostul prim ministru. Aceste fundaţii au fost finanţate de la buget, prin acordarea statutului de organizaţii de utilitate publică. Dacă nu este curios că două organizaţii au primit acest statut de la un guvern condus de preşedintele lor de onoare, atunci măcar faptul că activitatea acestora s-a redus semnificativ (ele fiind în prezent pustiite şi în incapacitatea de a-şi achita cheltuielile pentru întreţinerea sediilor, conform ziarului „Cotidianul”) ar trebui să spună ceva despre gradul de „utilitate publică” a acestora.

Ziarul Cotidianul a publicat o „anchetă” care urmărea să facă publice numele tinerilor români educaţi şi competenţi, candidaţi la elita societăţii viitoare. Iată un adevăr „scăpat” de autorii mult-comentatei anchete „Generaţia aşteptată”, a Cotidianului: „Un fapt deloc lipsit de importanţă: o parte dintre cei pe care vi-i propunem astăzi au crescut pe lângă ‚greii’ societăţii civile şi au ajuns, în timp, să fie oameni de încredere ai acestora.” Se mai afirmă şi că aceşti „grei” au recomandat „lupii tineri” ai societăţii civile. Or, acesta este un model paradoxal de „selecţie” a vocilor societăţii civile, o instanţă a capitalismului de cumetrie: „Greii”, indivizi selectaţi arbitrar şi deveniţi (în foarte multe cazuri) actori importanţi prin concursuri de împrejurări sau pur şi simplu în urma unor acţiuni de instrumentare a intereselor, îşi promovează apropiaţii – crescuţi de ei – în „elita” societăţii civile, sub scuza unei experienţe grăitoare.

Recentul scandal „SAR-Gallup” (tratarea cu lipsă de profesionalism a unui sondaj de opinie) este unul dintre cazurile care pot ajuta cel mai bine la decodificarea valorii unei „voci grele” a societăţii civile. Dincolo de acuzaţiile de manipulare politică, faptele vorbesc foarte clar în privinţa competenţei şi obiectivităţii „experţilor” SAR: au comandat un chestionar care dubla actorii politici şi au adunat intenţiile de vot pentru PNL şi PD opţiunilor pentru Alianţa DA, care cuprinde cele două partide. Nu există nici o raţiune suficientă pentru a propune un astfel de chestionar (logic, dacă se dorea clarificarea apartenenţei votanţilor DA sondajul trebuia să ţintească grupul acestora, nu întreaga masă electorală), iar adunarea rezultatelor demonstrează foarte clar existenţa unui partizanat politic sau cel puţin existenţa unor interese imediate.

În ancheta amintită mai sus, Cotidianul anunţă că d-na Pippidi a fost nominalizată pentru „vocea europeană a anului“ (greşit! – în fapt, este vorba de categoria „jurnalistul anului”, în cadrul premiului „vocea europeană”). Nu se menţionează însă câte voturi a obţinut această voce şi care este motivaţia nominalizării. Ne-o spun organizatorii de la The Economist: „Pentru furnizarea unor analize credibile asupra evenimentelor politice şi economice româneşti, ajutând astfel la combaterea corupţiei şi la promovarea bunei guvernări.” Tot în Cotidianul, „CV-ul” doamnei Pippidi cuprinde următoarele: „Este consultant pentru Naţiunile Unite şi pentru Freedom House. Evaluările şi rapoartele pe care le coordonează sau pe care ea însăşi le scrie sunt exploatate de instituţii internaţionale de mare prestigiu: Comisia Europeană, Carnegie Endowment, Banca Mondială, Fundaţia Bertelsmann.” Se presupune că, de vreme ce doamna Pippidi a răspuns public în scandalul care a urmat publicării rezultatelor, comanda SAR nu fusese înaintată fără acordul ei, la fel ca publicarea rezultatelor. În acest caz, de unde mai vine „greutatea” acestui actor? Şi ce „exploatează” Banca Mondială şi celelalte instituţii menţionate în CV? Cât de credibile sunt analizele pe care le-ar putea furniza? Nu cumva sunt doar credibile?

Într-un interviu acordat cotidianului „România liberă”, Cristian David, ministrul delegat pentru Controlul Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională (CIPFI), vorbeşte despre un „hoţ” de fonduri UE: „un om cu pregătire superioară” şi cu „o anumită ‚pricepere’ pentru a încerca să înşele autorităţile”. Deloc întâmplător, fondurile PHARE au vizat în ultimii ani dezvoltarea sectorului ONG în România. Numai că acest sector nu se dezvoltă doar prin finanţare. Se resimte şi o lipsă acută de capital uman şi social. Sunt foarte numeroase cazurile în care „produsele” proiectelor finanţate au eşuat sau au rămas în paragină după încheierea finanţării. Cu siguranţă, nu toate aceste eşecuri poartă amprenta lipsei de interes pentru reuşita proiectului. Totuşi, multe par orientate spre obţinerea de venituri de pe urma activităţilor în organizaţii non-profit, aşa cum odinioară organizaţiile de acest tip au cunoscut o înflorire spectaculoasă pur şi simplu ca urmare a facilităţilor fiscale de care se bucurau. (Este celebru cazul scutirilor de taxe pentru maşini second-hand.)

III Încotro?

Au existat şi câteva iniţiative lăudabile ale „greilor” societăţii civile, cum ar fi „Coaliţia pentru un parlament curat”, programul „Banii şi politica” sau acţiunile fundaţiilor care strâng fonduri de caritate. Rezultatele lor nu au fost însă lipsite de contestaţii, unele chiar bine întemeiate. Nici acţiunile mai puţin vizibile – ocolite sistematic de presă sau de partidele politice – nu sunt nesemnificative. Totuşi, există o diferenţă foarte mare între existenţa unei iniţiative şi reuşita acţiunilor desfăşurate pe baza acesteia.

Multe dintre iniţiativele organizaţiilor din spaţiul societăţii civile nu sunt ce par la prima vedere. Ele devin pur şi simplu surse de venit sau chiar afaceri de mare succes, detaşându-se de domeniul de activitate non-profit. Dincolo de asta, proiectele încurajate de finanţatori cu scopuri bine definite încurajează activităţi nefundamentate anterior, care nu beneficiază de structuri reale care să permită realizarea proiectelor, scopul principal urmărit de cei care solicită finanţarea fiind acela de a obţine o sursă de venituri pentru un grup de indivizi de-a lungul perioadei finanţării.

Cel puţin din informaţiile disponibile public, se pare că România se îndreaptă spre o organizare a societăţii civile după modelele politicului şi economicului: o organizare de tip feudal, în care grupuri de baroni îşi împart finanţări, reprezintă interese înguste şi – ceea ce este cel mai grav – se impun în exterior ca voci ale societăţii civile din România. La fel ca şi în cazul democraţiei şi al pieţei libere, societatea civilă din România pare o marcă înregistrată, cu instituţii formale care ocupă întregul eşichier dar nu furnizează aceeaşi funcţionalitate ca în cazurile societăţilor tradiţional democratice, unde aceste instituţii au apărut „natural”, nefiind normate a priori.

Agenda organizaţiilor este, în cele mai multe cazuri, fie politică (aşa cum a fost cazul grevei de la metrou şi nu numai), fie economică (aşa cum este cazul campaniilor de „conştientizare”, creare a unor centre de resurse etc.) – direct sau indirect. În acest context se prefigurează două efecte perverse ale stării de fapt. În primul rând, cetăţeanul de rând, care – în funcţie de preocupările şi interesele sale – se presupune că este reprezentat în contactul cu instituţiile politice şi economice, va putea fi auzit din ce în ce mai slab. Practic, într-o dispunere instituţională ca cea actuală, nici o voce nu se poate face auzită public fără o cenzură din partea celor deja impuse. În al doilea rând, vocile consacrate ale societăţii civile capătă funcţia de „câine de pază” al puterii. Orice instituţie politică poate declara că a avut consultări cu societatea civilă, rezultatul fiind acela că grupurile restrânse care urmăresc interese politice pot acţiona fără nici o restricţie venită din partea societăţii civile.

IV Schiţa unui program de monitorizare a societăţii civile

Iniţiativele în direcţia „monitorizării” societăţii civile au fost timide, chiar şi în cazurile finanţate de Uniunea Europeană (www.ngo.ro). Alte iniţiative care au vizat societatea civilă în ansamblu au fost penibile. Bunăoară, Comisariatul pentru Societatea Civilă, instituit ca structură guvernamentală „în vederea îmbunătăţirii imaginii României privind apărarea drepturilor omului şi eliminarea abuzurilor şi a corupţiei”. Scopul este cel puţin dubios, iar justificarea, de-a dreptul ridicolă, poate fi vizionată la www.comisariat.ro (unde societatea civilă este fie cauză şi efect – nu se înţelege clar pentru ce, dar se pare că este confundată de promotorii acestei instituţii cu ansamblul societăţii –, fie cauză a… Comisariatului pentru Societatea Civilă – sic!) În schimb, nimeni nu poate spune – nici măcar cu aproximaţie – câte organizaţii active ale societăţii civile există în România, care sunt activităţile mai importante ale acestora, ce rezultate semnificative au obţinut, care sunt domeniile de activitate neacoperite (sau acoperite pur şi simplu formal) etc. Nu pot fi estimate rezultatele activităţilor importante, fie ele şi finanţate de instituţii care pretind proiecte cu o solidă componentă de sustenabilitate.

Programul care va fi iniţiat de Centrul de Studii Prospective din cadrul Fundaţiei Culturale Delta îşi propune să monitorizeze activităţile organizaţiilor cu adevărat prezente în cadrul societăţii civile, oferind o infrastructură pe baza căreia să se poată estima real – nu doar formal – numărul de organizaţii active, poziţia şi importanţa acestora pentru societatea civilă. În acest scop, alături de alte fundaţii care consideră că este necesar un astfel de program, Delta încearcă să impună prin dezbatere publică orice activitate care vine în sprijinul acestei iniţiative.

Rezultatele programului de monitorizare a societăţii civile ar trebui să furnizeze beneficiarilor cel puţin posibilitatea de a răspunde, destul de exact, la următoarele întrebări:

Care sunt aşteptările cetăţenilor şi unde se întâlnesc acestea cu interesele finanţatorilor activităţilor non-profit?

De ce dispar organizaţii odată cu schimbarea puterii?

Care este agenda politică a organizaţiilor non-guvernamentale?

Cum sunt măsurate şi evidenţiate rezultatele activităţii organizaţiilor?

Cât de trează şi de activă este societatea civilă?

Odată cu existenţa posibilităţii de a răspunde la aceste întrebări în mod fundamentat se va putea discuta despre societate civilă în România.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Minoritarii mintii (VI)

„Minoritarii Mintii” ( VI ) Teoria dublului cod genetic între erezie şi aporie Teoria dublului cod genetic, potrivit căreia majoritatea...

Închide
3.148.113.219