Daphne si Chloe
1. -Viata asta n-are nici un sens, spuse Chloe deschizind plictisitã ochii mari si albastri.
“Iar nu e in apele ei”, gindi Daphne insã rãmase tãcutã. Se ghemui doar mai bine in culcus. De vreo sãptãmânã prefera sã nu audã ce voia sã ii mãrturiseascã prietena ei. Intr-adevãr, zilele treceau destul de monoton; una la fel ca alta, cu exceptia celor in care aveau spectacole. Atunci parcã lumea se transforma, uitau de toate in febra pregãtirilor incepute dis-de-dimineatã! Iar seara, ei bine, seara, in vãpaia luminitelor multicolore incepea muzica, rãpãiau tobele, acrobatii emotionati se inghesuiau in spatele cortinei, cu palmele incã albe de talc, dansatoarele se machiau in grabã certându-se pe cutia cu farduri tipãtoare iar ele douã isi asteptau cuminti rândul, gata sã intre in scenã in costumele rosii de galã si cu diademe strãlucitoare pe cap.
Prima intra Chloe salutând in stânga si-n dreapta asa cum invãtase. Publicul ii cunostea chipul de pe afisul unde figura la loc de cinste, in coltul din dreapta sus. Daphne venea imediat lângã ea. Când sub cupola circului se revãrsau primele acorduri ale valsurilor si cele douã incepeau sã danseze, sala era deja in picioare! Aplauzele spectatorilor tineau ritmul intrerupt ici si colo de râsetele zglobii ale copiilor.
-Oamenii te iubesc, Chloe, murmurã in sfirsit Daphne. Nu ai nici un motiv sã fii nefericitã.
-Oamenii, dãdu nervoasã din cap Chloe. Oamenii se distreazã pe seama noastrã. Le plac giumbuslucurile, asta-i tot.
-Dar iti plãcea asa de mult sã dansezi, spuse ingrijoratã Daphne. Ce se intâmplã cu tine? Toatã lumea te-a aplaudat asearã si ai primit atâtea dulciuri…!
Acum Chloe refuza sã se intoarcã spre prietena ei. Urmãrea cu pleoapele aproape inchise o furnicã.
-Chiar si ciocolatã, continuã aceasta. In glasul ei se putea citi o urmã de regret.
-O sã ti-o dau tie de acum, dacã vrei, spuse Chloe si mai nervoasã.
Furnica incercase sã o ciupeascã de nas.
-Imi plac copiii si imi place sã dansez, reluã ea dupã o scurtã pauzã, dar simt cã imi lipseste ceva. E un aer sufocant aici…
Daphne o privi cu mirare. Abia se aerisise.
-Nu, nu asta! Nu intelegi? Daphne, continuã Chloe cu o voce tot mai emotionatã, tu iti mai amintesti de vremea când eram mici? Foarte mici, acasã adicã?
Daphne clãtinã incet din cap.
-Eu incerc sã imi amintesc, zise Chloe tot mai nemultumitã. Dacã inchid ochii pot sã simt si acum gustul firelor de iarbã . Era o iarbã grasã, mustoasã, verde, nu ce ne dau ei aici. Trebuie sã iti amintesti, nu se poate sã fi uitat chiar tot!
-Nu e bine ce faci; iti faci rãu singurã, spuse Daphne clãtinând iar din cap. Trebuie sã ne obisnuim cu viata de-aici, asta e singura noastrã viatã. De ce sã vrei ce nu poti?
-Mãcar as putea sã aflu ceva mai mult de la altii, suspinã Chloe. As putea sã invãt de la altii cum e libertatea…
Daphne o privi lung, pe sub gene, mai bãnuitoare ca oricând. Temerile ei cele mai negre se adevereau in fine. Ii puse intrebarea pe care o evitase atât:
-Si, mã rog, de la cine o sã afli chestia asta?
-Cine ar putea sã stie mai bine decât Tigrul cu Coltii Galbeni? El e cel mai puternic de aici, sopti cealaltã cu ochii in pãmânt. Bãnuia care avea sã fie reactia prietenei ei.
-Prostie mai mare ca asta n-am auzit de când sunt! explodã Daphne. Tigrul o sã te ucidã!
-De ce sã mã ucidã? se impotrivi moale Chloe insã fãrã sã ridice ochii din pãmint.
-Pentru cã el e un tigru si tu o zebrã fãrã minte! Nici sã nu te gândesti cã am sã te ajut sã ajungi la el…!
-Dar tu nu esti curioasã deloc sã stii cum e sã fii liber? incercã din nou Chloe cu mai putinã convingere de astã datã.
-Nu, chiar deloc, rãspunse Daphne si se intoarse hotãrâtã cu spatele.
2. A doua zi prietenele nu vorbirã aproape nimic una cu alta. Spre searã, Chloe incercã sã o imbuneze pe Daphne.
-E adevãrat cã scuipã ori de cite ori trec pe lingã el, spuse destul de incet, ca pentru sine.
Daphne se prefãcu preocupatã de cele câteva fire de pai pe care le avea in fatã.
-Si miroase urât, plusã Chloe. Toatã lumea stie cã face baie doar o datã pe lunã!
Pe Daphne o pufni râsul dar incã se tinea tare.
-Si ii cade pãrul pe unde umblă! Ca la… ca la pisici!
Izbucnirã in râs amândouã, comentând indelung despre pisicile dresoarei; douã mâte vãrgate pe care le dispretuiau toti cei din lumea lor fiindcã nu stiau decât sã mãnânce si sã lase pãr peste tot. In seara aceea Daphne adormi fericitã sperând cã povestea cu Tigrul cu Coltii Galbeni a fost doar o toanã, una din “aiurelile” cu care ii impuia urechile Chloe in lungile nopti de iarnã câind n-aveau somn si inventau jocuri noi intre ele.
3. -Azi-noapte am visat stelele, spuse Chloe in dimineata urmãtoare. Aici nu sunt niciodatã stele!
Iar ochii ei albastri se umplurã de lacrimi. Daphne n-avea nevoie sã ii vadã ca sã priceapã cã nu-i a bine ce se intâmplã.
-Eu tin la tine, Chloe, zise tristã.
-Da, dar nu stii nimic despre libertate…
Zilele incepurã sã devinã tot mai apãsãtoare iar Chloe deveni parcã mai distantã si mereu abãtutã desi nu ii mai pomeni niciodatã ingrijoratei Daphne despre visele ei. Dar lucrul cel mai rãu se intâimplã intr-o searã când Chloe nu se mai intoarse in culcusul lor ca de obicei. Avuseserã spectacol pânã tirziu, sala plinã, spectatori multi le ovationaserã aplaudând in ritmul dansului lor. Desi obositã, Daphne o asteptã cu ochii tintã in intuneric incã vreo câteva ore. In cele din urmã, nemairezistând, adormi. Câind se trezi nu-i veni sã creadã: Chloe lipsea in continuare! De fapt, nici nu isi petrecuse noaptea aici, asta era evident… Daphne simti un junghi pe sira spinãrii si se strãdui sã isi imagineze unde altundeva ar putea fi Chloe chiar dacã inima ii spunea cã nu o s-o mai vadã de acum, niciodatã.
Dupã douã zile de chin reusi sã o intrebe pe bãtrâna Girafã, cea care vedea tot ce se intimplã de acolo, de sus…
-Ce stii de Chloe? E departe? ii sopti cu rãsuflarea tãiatã de spaimã.
-Departe, rãspunse inteleapta Girafã.
Lumea nu mai avea nici un secret pentru ea. Trãise mult si gratie gâtului ei lung stia tot ce se petrece in jur.
-N-am s-o mai vãd niciodatã! plinse Daphne si mai speriatã.
-Cred cã nu. Au vândut-o la un alt circ.
4. Timpul trecea altfel acum pentru Daphne. Dupã fiorul de bucurie pe care-l simtise auzind cã prietena ei era vie si nevãtãmatã, probabil cãlãtorind, probabil inconjuratã de spectatori, o cuprinsese tristetea, tristetea de a fi singurã in fiecare zi, in fiecare noapte. Iar dansul de una singurã- fiindcã trebuia sã danseze in continuare in spectacole- nu mai avea nici un haz… Oamenii o aplaudau in continuare insã nimic nu putea sã mai fie la fel. Chloe le lua ochii tuturor când dansa, era asa micã si gratioasã! Daphne era mare si mai greoaie iar pe mãsurã ce crestea ii venea tot mai greu sã facã pasii inãltatã pe picioarele din spate!
Incet-incet, Daphne se schimba ea insãsi devenind rece si gânditoare. Se gândea chiar la ce vorbise cu Chloe putin inainte de despãrtire.
-Poate Chloe avea dreptate, suspinã Daphne. Poate ce imi lipseste e libertatea…
5. Noaptea coborâse rece si neprimitoare. Una din lungile nopti de iarnã in care nu mai avea cu cine vorbi nici lângã cine sã adoarmã târziu, ghemuitã in culcus. Daphne simtea cã nu mai suporta incertitudinea. Necazul, nervii, lucrurile rele prin care trecuse in perioada din urmã o fãceau sã nu mai judece limpede desi ea nu isi mai dãdea seama de asta.
-Trebuie sã termin o datã! isi spuse.
Si iat-o strecurându-se cu rãsuflarea tãiatã pe lângã peretele custii putin câte putin…
Douã flãcãri inghetate strãluceau verzi in intuneric. Când le observã era deja prea tirziu. Tigrul mârâi inãbusit cãtre ea cu ghearele scoase!
-Dar…dar.., bâigui biata zebrã cu spinarea lipitã de gratiile custii de fier. Spune-mi mãcar, stii ce e libertatea..?
-Cui ii pasã?! rânji Tigrul cu Coltii Galbeni. Eu m-am nãscut intr-o cuscã din Africa.
Acelea au fost ultimele cuvinte pe care le-a mai auzit vreodatã Daphne.