Miercuri e un fel de
prima tinereţe a săptămânii
când crezi că nu e totul pierdut
şi mai speri să reuşeşti ceva important
(ce anume încă nu ştii).
Cauţi motivaţii,
întrebi care e rostul a toate,
jonglezi cu subiecte tari
precum rolul artistului
pe vremuri de criză.
Uneori schimbi replici tăioase
cu cei care sunt deja într-o joi
sau într-o vinere,
zâmbindu-le ironic de la
înălţimea tinereţii tale de miercuri.
În acelaşi timp te uiţi cu admiraţie la ei
ştiind că nu-i vei putea ajunge vreodată
să stai lângă ei aşa, de la egal la egal, la o cafea
ce se cere profund „gândită” sau la un pahar
de vin roşu ajuns la maturitate.
Te bucuri că singurătatea asta de miercuri
e populată cu personaje încă în viaţă,
pe care le mai poţi prinde într-o realitate
cât de cât palpabilă.
Îţi laşi mereu la îndemână
speranţa că oricând poţi apela la ei,
le poţi mărturisi nemulţumirea, ura şi dragostea.
Scriu încă din această zi…
/
Liliana Armașu
…inca nu e miercuri ,
dar o sa vina…
e luni…
au mai ramas ceva taciuni
din focul zilelor trecute ,
d-ta ,
l-ai asmutit
si-acuma arde cu flacara docila ,
care-mi inspira liniste si mila …