Sacoşe goale, pungi, în care
Nu mai găseşti nici o speranţă.
Cioburile sticlelor
Din care au plecat visele speriate
De muchia tăioasă a morţii.
Hârtii şi cartoane şi fiare
Şi tuburi din plastic pustii
Înegrite cu funinginea miezului nopţii.
Şi noi care fugim unii după alţii
Să ne ucidem, să ne urâm, să ne iubim.
Păsările au scăpat jumulite
Iar cântecul mincinoaselor ciocârlii
E doar un zumzet parcă
Într-o dimineaţă din care fugim.
Seara vine cu spaime.
Ciorba din blide e albă de frică
Iar pătrunjelul s-a ofilit în grădină
De zvonul secetelor care nu se mai sting.
Doamne, visul acesta e prea lung!
Taie-i sfârşitul!
Lasă-mă să iau găleata să ud ţărâna!
Lasă-mă să mă trezesc!
Până la urmă mă voi ofili şi eu
Ţinându-te, cu credinţă, în braţe.
Dan David, Los Angeles, 12-08-2004.
„Şi noi care fugim unii după alţii
Să ne ucidem, să ne urâm, să ne iubim.”
dan david
*
si viatza e o fuga
prea tarziu ne dam seama
ca suntem invinsi
de porpriul orgoliu
fiinte mici ne inconjoara
stam pititi in cochiliie noastre
si mai asteptam acea schimbare
privim cu mirare luptele politice
scaunele tapitzate pe care, mai toti
vor sa se urce in picioare
in urma oameni din ce in ce mai saraci
saraciti…
cu pungile aproape goale
iesind din micile pravalii de cartier
ei au saracit primii, isi zic
alte jucarii stricate merg tinundu-se de mina
pe la spitale
zac pe scaune in asteptarea unei minuni
care nu mai vine
mii de familii indurerate
cu copiii inghititi de nisipul frivol
inghititi de ura, de risipa celor care
nu vad pacea ca o rezolvare,
si noi trebuie sa traim si ei dusmanii
doar n-o sa ne macelarim
sarma ghimpata nu separa cerul
15.12.05 (c)
bianca marcovici