Luna februarie a adus un nou record la exporturi, situaţie cu atât mai meritorie cu cât, totuşi, luna februarie este cea mai mică lună din an. Astfel, în luna februarie exporturile româneşti au atins suma de 2,1 miliarde de euro, cel mai mare nivel lunar din istorie.
De multă vreme, casandrele prevăd dezastrul economiei româneşti, bazându-se pe cifre interpretate eronat şi scoase din contextul lor. Cifrele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică vin să confirme ceea ce am spus de mai multe ori şi anume că scăderile înregistrate anul trecut au fost pe de-o parte conjuncturale, cauzate de problemele meteorologice ale anului trecut, care au dus la catastrofe naturale semnificative şi, pe de altă parte, au fost cauzate de o restructurare a economiei româneşti care trece de la o economie bazată pe industria uşoară la o economie bazată pe industrie, în special industria auto.
În ianuarie producţia industrială a crescut cu 4,2%, iar exporturile din februarie arată că este posibil ca în februarie creşterea producţiei să fie în jur de 5%. Însă ceea ce este important este diferenţa de structură dintre exporturile de acum şi cele de acum 4-5 ani. În 2002, îmbrăcămintea şi încălţămintea reprezentau 33% din totalul exporturilor, iar pe primele două luni din acest an ponderea este de numai 23%. În schimb, aparatura (care include maşini şi dispozitive mecanice, aparatele şi echipamente electrice) împreună cu mijloacele de transport au crescut de la o pondere de 21% la 28% din exporturi.
Este rezultatul investiţiilor făcute începând din anul 2000, când în România au început să sosească marii producători de echipamente auto în special din vestul ţării. Acum este a doua industrializare a României, care vine gradual de la vest, bazată pe investiţii străine. De altfel, se preconizează că exporturile Dacia vor ajunge la aproape 900 milioane de euro, iar per total industrie undeva spre 4-5 miliarde euro.
Tot mai multe companii cu capital românesc dau semne că au asimilat creşterea leului şi a tarifelor la energie prin reduceri de costuri, orientarea către produse cu valoare adăugată mai mare pentru piaţa externă sau vânzări mai mari pe piaţa internă. Semnalul bun a apărut de fapt la sfârşitul anului trecut. În ultimul trimestru din 2005 a fost cel mai mare ritm de creştere a investiţiilor (formarea brută de capital fix) din istorie, de 21,3%, faţă de 11% în trimestrul III, 9% în trim. II şi 5% în trim. I. Companiile au investit mai mult pentru că au avut la dispoziţie mai mulţi bani ca urmare a introducerii cotei unice, dar şi ca urmare a scăderii dobânzilor.
Pornit în 2000, valul anterior de creştere economică a avut un vârf de 9,7% în trimestrul III din 2004 faţă de acelaşi trimestru din anul anterior, pentru ca să coboare apoi până la doar 1,8% în trimestrul II din 2005.
Abia acum se resimt cu adevărat efectele pozitive ale modificărilor fiscale iniţiate de către Alianţa D.A. şi, probabil că într-un an, ele se vor simţi şi mai bine în buzunarele tuturor românilor. De asemenea, acum se văd şi diferenţele dintre politica economică a PSD, care nu reuşise decât să tureze la maxim motorul unei economii care nu avansa deloc, fiindcă cea mai mare problemă a economiei după 2002 a fost trecerea de la o creştere bazată pe ofertă spre una bazată pe consum, iar 2005 a fost un an de vârf din acest punct de vedere, când consumul privat a fost de 9%, faţă de o creştere economică de 4,1% şi o creştere a producţiei industriale de doar 2,5%.
Per total, în primele două luni, România a exportat 3,87 miliarde de euro, cu 22,5% mai mari decât aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce importurile s-au cifrat la 5,27 miliarde euro, cu 29,9% mai mari decât anul trecut în aceeaşi perioadă. În ceea ce priveşte gradul de integrare a economiei româneşti în Uniunea Europeană, acesta este unul foarte bun, aproape 70% din exporturi îndreptându-se către ţări din Uniunea Europeană, în vreme ce la importuri procentul este de aproape 60%.
Deficitul comercial a ajuns la 1,4 miliarde euro, în creştere cu 56% faţă de anul trecut. Dacă actualele ritmuri se păstrează, probabil că vom încheia anul cu un deficit comercial în jur de 9-9,5% din PIB (la o creştere economică de 4,5-5%). În continuare, consumul privat acoperă ca 15% din importuri, celelalte fiind ale companiilor, ele regăsindu-se în creşterea productivităţii industriale.
După cum se vede, evoluţiile monedei naţionale au „ajutat” companiile să-şi găsească productivitatea şi nu au omorât exporturile, aşa cum se văicăresc tot felul de asociaţii patronale.
Aşa cum spuneam, din punct de vedere economic, putem spune că tranziţia s-a încheiat. Dintr-un moment în altul este de aşteptat să apară masa critică în sectorul privat care să facă o presiune puternică asupra „policy makers” în vedere profesionalizării administraţiei. Intrucat, dacă la nivelul primar putem constata o îmbunătăţire a calităţii serviciilor din administraţie, nu acelaşi lucru se poate spune despre deciziile luate la vârf – un bun exemplu fiind harababura generată de introducerea declaraţiilor pentru sănătate, care a provocat haos, cel puţin în Bucureşti…