Sigur, nu sînt atît de naiv încît să cred că rezultatele unui sondaj de opinie politică, oricît ar fi acesta de bine făcut, reflectă fidel scorurile pe care le-ar obţine partidele dacă, în ziua sondajului, în locul acestuia, ar avea loc alegeri reale. Dacă lucrurile ar sta aşa, nici n-ar mai fi nevoie de alegeri, ci ne-am putea mulţumi cu sondajele, al căror preţ este mult mai redus.
Cu toate acestea, sondajele nu sînt inutile, ele oferă anumite informaţii, mai ales despre raporturile de forţă dintre agenţii cîmpului politic – partide, lideri şi alte personalităţi – în „stare latentă”, deci neinfluenţată de campaniile elctorale şi de mizele electorale efective. Însă, mai mult decît sondajele izolate, care se referă la momente, la „fragmente de timp” desprinse din diacronie, succesiunile regulate de sondaje oferă informaţii extraordinare despre dinamica partidelor şi a electoratului, pun în evidenţă tendinţele, care sînt mult mai revelatorii pentru viitoarele alegeri reale decît orice sondaj izolat. Apariţia zilele trecute a sondajului CURS, din cadrul Barometrului opiniei publice, al şaptelea din martie încoace, deci pentru un interval de aproape nouă luni, este o bună ocazie să urmărim evoluţia principalelor noastre partide în primul an de la alegeri. Comparaţia cu rezultatele de la alegerile din noiembrie trecut, deşi nu întrutotul legitimă, poate fi relevantă şi, desigur, partidele înseşi, dacă nu şi analiştii o fac.
Eu mă voi limita, totuşi, să supun analizei doar cifrele amintitelor sondaje şi să încerc să văd ce se ascunde sub răceala lor matematico-statistică.
Voi trata partidele în ordinea ierarhică a rezultatelor din sondaje, rămasă practic neschimbată. Ordinea nu s-a schimbat, însă proporţiile da!, şi încă semnificativ, după cum ne relevă cifrele. Alianţa D. A. avea 48% din intenţiile de vot în martie, cu un vîrf de 50 de procente în iunie, pentru a înregistra în noiembrie 42%. Deci, o scădere de 6 procente, explicabilă în bună parte prin firescul proces de erodare la guvernare, prin tensiunea tot mai vizibilă dintre parteneri, dintre PNL şi preşedinţie, dar şi prin fenomene extrapolitice, însă de mare impact public, cum au fost, pe rînd, inundaţiile, gripa aviară, recent şi epidemia de pojar.
Ţinînd seama de toate aceste fenomene, cred că Alianţa poate fi mulţumită că n-a scăzut mai mult! Probabil că, în absenţa unor mari succese de politică internă, unele gesturi externe şi extrema vizibilitate a preşedintelui Băsescu, care rămîne în fruntea clasamentului popularităţii politicienilor, indiferent de numărul gafelor făcute, a contribuit la această pantă relativ blîndă a scăderii scorului Alianţei.
Interesantă este evoluţia PSD, care pare să nu fi reuşit să profite de scăderea de popularitate a puterii. În martie avea 30% din intenţiile de vot, pentru a ajunge la 28 de procente în noiembrie. Însă ceea ce îngrijorează este scăderea de 3 procente în interval de o lună, pentru că în octombrie principalul partid de opoziţie înregistrase vîrful acestui an, cu 31%. De ce nu a reuşit să profite PSD de scăderea de formă a puterii?
Din mai multe motive, începînd cu criza de leadership, reflectată în conflictele tot mai vizibile dintre „triumviri” şi dintre unii dintre aceştia şi Ion Iliescu, liderul istoric, şi terminînd că tot mai mulţi dintre fruntaşii pesedişti au început să dea cu subsemnatul pe DNA şi Parchetul General în ultimele două luni. Blocarea activităţii Parlamentului, vreme de două luni, pentru a salva scaunele d-lor Văcăroiu şi Năstase, şi-a spus de asemenea cuvîntul, iar părăsirea sălii la dezbaterea privind Bugetul pe 2006 a contat probabil şi mai mult. E ciudat, deci, că la o scădere de 6 procente a puterii, principalul partid al opoziţiei nu creşte, ci scade şi el cu 2!
Cine profită, prin urmare? Bineînţeles că, ca de obicei în asemenea situaţii politice confuze, partidele de la extreme. Noi avem unul singur, care pare să ocupe ambele extremităţi ale spectrului, PRM-ul care, plecat de la 8% în martie şi-a dublat scorul în noiembrie! Mai îngrijorătoare atît pentru Alianţa D. A., cît şi pentru PSD trebuie însă să fie accelerarea tendinţei de creştere a PRM-ului. Din cele 8 procente cu care a crescut din martie, 5 reprezintă progresul din octombrie în noiembrie. Adică, exact procentele cu care au scăzut, cumulat, în acelaşi interval de timp, cele două partide din fruntea topului.
Asta s-a întîmplat exact în momentul în care partidele coaliţiei guvernamentale s-au lăsat atrase în dispute naţionaliste stupide! N-au sesizat că, de cîte ori înfloreşte o temă naţionalistă, nu există decît un posibil cîştigător – PRM! Ele trebui să fie cu atît mai îngrijorate cu cît, în ultimele nouă luni, PRM a trecut, mai întîi, prin sciziunea „popularilor” lui Ciontu şi, apoi, prin „purificarea” de la ultimul Congres, cînd Vadim a tras pe linie moartă o seamă de lideri naţionali şi locali ai partidului. Interesant este şi că Vadim rămîne o locomotivă eficace pentru această trupă de strînsură, care adună foşti securişti şi activişti, intelectuali în derivă, persoane sărace cu duhul, ba chiar şi mai mulţi nebuni decît toate celealte partide la un loc, în ciuda faptului că gesturile sale spectaculoase s-au manifestat cu o mai mare parcimonie decît de obicei!
În sfîrşit, ca de obicei, UDMR oscilează între 5 şi 6% în acest interval de timp, ceea ce, tot ca de obicei, i-ar conferi între 6-7,5% în alegeri. Celelalte partide, PC, PNTCD, PNG, PIN (care pare a dori să rivalizeze cu PRM la neghiobii naţionaliste!) se situează sub jumătatea pragului electoral, cu excepţia celui dintîi care pare să se fi stabilizat puţin deasupra, la 3%. Deci, nu contează şi, probabil, nu vor conta, pe mîna lor, nici în alegerile reale, indiferent dacă vor fi la termen sau anticipate.
În principiu, ar trebui făcută distincţia între cei care se declară „absenteişti” şi cei „nehotărîţi”, pentru că nu este acelaşi lucru şi nici motivaţiile celor două atitudini nu sînt identice. Unele sondaje o fac. Seria supusă analizei nu o face, cum nu au făcut-o, în general, nici celelalte Barometre efectuate la noi de la jumătatea deceniului trecut încoace. Proporţia lor este relativ mare, între 39 şi 43% pe durata intervalului. Însă aşa a fost mereu şi s-a ajuns la prezenţe efective la vot de 65 – 70%, ceea ce înseamnă că, în alegerile reale unii dintre „nehotărîţi” se transformă în persoane cu opţiune politică.
Oricum, aceste rezultate ar trebui să-i pună pe gînduri şi pe aliaţi şi pe pesedişti. Mai ales saltul din octombrie în noiembrie este un semnal de alarmă. Dacă primii nu vor guverna mai bine, iar ultimii nu se vor decide dacă-şi reformează partidul au ba, în cîştig tot PRM-ul va ieşi!
Cand este vorba sa alegem cine sa ne conduca, ne impresioneaza teribil persoana si mai putin ideile, programul, realismul promisiunilor, moralitatea celor propusi (indivizi sau partide)…
Sondajele de opinie se constituie intr-o oglinda mai completa, pentru ca aduna si opiniile celor care nu se deranjeaza sa voteze. Dar tocmai din acest motiv, nu pot reprezenta un pronostic foarte exact pentru urmatoarele alegeri.
Probabil ca PSD, orice ar face, nu va gasi curand o locomotiva care sa rivalizeze cu Ion Iliescu. O ruptura clara intre Ion Iliescu si PSD ar putea arunca PSD sub pragul electoral.
Traian Basescu a „rasarit” intr-un moment extrem de prielnic, intr-un „gol” de concurenta, practic nu are contracandidat in acest moment. Daca PD nu va incerca sa se elibereze de ajutorul oferit de priza la electorat a lui Traian Basescu, risca sa scada continuu in importanta.
Liberalii platesc tribut interminabilului razboi rece cu PD. Nu este un secret pentru nimeni ca electoratul voteaza cu cei puternici.
PRM si Corneliu Vadim Tudor nu fac altceva decat sa culeaga, gratis, roadele slabiciunii PSD, PD si PNL. Multi dintre noi doresc o „mana de fier”, un lider care sa „le zica bine” si pentru ei Corneliu Vadim Tudor este solutia.
Este nevoie de multi ani de exercitiu democratic si de multa educatie, pentru a incepe sa votam mai putin dupa impresia artistica si mai mult dupa propriul interes. Cred ca viata noastra va fi mai buna atunci cand, in fata buletinului de vot, individul se va intreba „Cu cine voi trai mai bine?” si nu „Cine e mai tare si simpatic?”
Absolut de acord! De altfel, se pare ca avem opinii foarte apropiate in ceea ce priveste situatia politica din eterna si fascinanta. Un singur mic dezacord – PSD-ul e prea hipertrofiat ca sa scada sub pragul electoral. Numai daca membrii, clientela si neamurile il voteaza si tot face dublul pragului. Auguri!
Compozitia „clasei politice” romanesti reflecta decaderea constiintei nationale.Ne este greu sa vedem compromiterea ideii de natiune printr-un comportament politic depravat.Fiti siguri ca daca am fi avut nationalisti, patrioti integri am fi avut un puternic partid national.Lui Tudor ii lipseste latura actionala tocmai cea mai necesara in zona politica a sistemului social.Omul lupta cu armele pe care le are, ce sa faca?
PRM este doar un simbol, doar o forma care isi asteapta esenta care din nefericire nu vine…Dusmanii natiei romane au lovit-o intr-o zona vitala si nu reuseste sa se vindece. Suntem un popor bolnav.
Nu este nici un pericol ascensiunea nationalismului. Tot ce este real este rational si ceea ce este rational devine real. (Dupa Hegel).
Daca d-voastra credeti ca Vadim si baietii sai au vreo legatura cu vreun nationalism autentic, cu vreo forma de patriotism, tare ma tem ca va inselati amarnic. E o simpla retorica, o demagogie care aduce voturi de la, vorba clasicului, „popor, prostime”. Pe de alta parte, nici popoare cu ceva mai multa experienta democratica nu sint lipsite de asemenea excese, daca ar fi sa ma gindesc doar la lepenistii din Franta ori flacaii lui Heider din Austria. Doar ca acele tari, tocmai datorita experientei democratice, dar si a calitatii vietii (de la nivelul de trai la cultura civica), sint mult mai bine protejate decit noi de pericole! A bon entendeur, salut!