5 decembrie 2005 in fata ambasadei SUA din Bucuresti, lume asteptand in frig randul pentru o viza de turist. Unii vor sa-si vada copiii, altii prietenii, iubitii, iubitele si multi binenteles sa vada mult dorita tara a libertatii, America.
Inteleg ca obtinerea unei vize de turist nu este un drept al aplicantului si ca atare este un privilegiu. Obtinerea unei vize depinde sau nu mai depinde de anumite criterii.
Ca un locuitor al continentului american de ani de zile am auzit si m-am confruntat cu fel si fel de istorisiri ale celor care au trecut prin fata ghiseului de obtinere a unei vize. Nu mi-am imaginat niciodata ca ambasada unei puteri supreme si mai ales a tarii mele de adoptie sa fie un mesager, din nefericire de neplacuta reputatie si sa starneasca un val de nemultumiri prin unii diplomati – in speta portavoce a guvernului si a tarii pe care acestia o reprezinta in lume. Inainte numai asa zisii diplomati comunisti erau nepoliticosi si cu capete patrate trecute prin coridoarele academiilor de partid sau moscovite.
In copilarie visam sa ajung in America si sa ma bucur de libertate. Stateam zile intregi in gara si ma uitam la trenurile sosind si plecand si mi spuneam ca intr-o buna zi voi ajunge in America. Au trecut ani si una din zilele mele cele mai fericite a fost cand am jurat credinta ideii de libertate si de tara a tarilor, de pamant minunat situat intre doua oceane, intre tropice si nord. Am iesit cu drapelul instelat primit cadou la oficierea primirii cetateniei si incredintat ca apartin lumii visate cu ani in urma.
Sunt fericit ca traiesc aici si as vrea sa impartasesc ideea de libertate si cu cei ramasi acasa, mai ales cu parintii.
In urma cu cativa ani am trimis o invitatie tatalui meu sa vina si el sa ma vada in SUA. Imi permit sa-i platesc un bilet de avion si am atatia bani sa-l duc sa vada New York-ul, oceanul si cate ceva din frumusetile Americii. Intr o zi de inceput de iarna ca acesta s-a prezentat la ambasada SUA din Bucuresti, smerit si infricosat, nestiind o boaba engleza si parca il vad cuminte si cu decenta taranului roman ce bate la poarta cea mare a vreunui palat asteptand verdictul functionarului diplomatic. Contrar asteptarilor si povestilor si filmelor cu happy end din Hollywood, o figura severa si apatica a tasnit ca un sarpe veninos asupra tatalui meu intrebandu-l de cand nu m-a mai vazut, ca si cum pentru un parinte ce vrea sa si vada fiul drag plecat departe este nevoie de reteta sau de programare ca la o cazarma sau un penitenciar. O alta intrebare impertinenta a distrus bucuria si speranta tatalui meu de a mai vizita America, anume:de ce trebuie sa stea atat de mult la mine, si anume ce va face el atata timp in SUA. Ar fi fost vorba de cateva saptamani sau poate si cateva luni(oricum un sejur admis legal este de 6 luni). Ce rau ar fi putut face un varstnic bucurandu-se ca sta si el la fiul unic si mai ales de care e atat de mandru ca traieste in SUA. I-au pus stampila de refuz a vizei de turist.
Mama mea a primit o viza de turist pentru 10 ani si a venit de cateva ori la mine si s-a intors in tara. Oameni ca ei nu au nevoie sa inceapa o viata intr-o tara unde nu stiu limba si unde le vor lipsi vecinii si casa lor. Mama mea a primit viza in perioada presedintiei lui Clinton; alte timpuri…Parca il vad pe tatal meu umilit, ranit in sufletul lui de tata si de om ce nu a facut decat sa munceasca din greu si sa sufere toata viata.
Nu a vrut sa revina si nici sa auda de vreun recurs, cerere pentru alta viza.
Intre timp o boala necrutatoare l-a sensibilizat provocandu-i o hemipareza si sunt convins ca se va sfarsi fara sa fi avut sansa sa vada unde locuiesc si unde lucrez si sa-i fac cunostinta cu prietenii mei americani, sa mergem la o bere sa-l cinstesc, ca apoi sa se intoarca acasa in Sibiul natal si sa aiba ce povesti despre America.
Nu de mult, la trecerea mea prin Sibiu am convenit sa incep o carte despre minoritati si mai ales despre multiculturalism; am pastrat legaturi stranse cu Sibiul si cu organismele de presa, cu universitatea din oras si am lansat o carte, am marsat pe ideea ca in felul acesta pot contribui la un schimb cultural intre SUA si Romania. Romania este un prieten al Americii si un aliat loial. In Romania spun cu mandrie ca sunt si american si ca America este o tara a binelui si a dreptatii.
Am invitat o persoana pentru scurt timp in Florida si m-am oferit sa-i ofer sprijin material si totodata sa putem lucra, sa incepem o carte despre etnia rromilor, sa facem si o paralela intre integrarea imigrantilor in SUA si totodata ca persoana in cauza sa poata vizita casa unde a trait Hemingway.
A fost din partea mea un gest cat se poate de sincer si generos, o dorinta de a impartasi experiente si idei. Am trimis invitatia si documentele necesare, cerute de rigorile federale americane.
Pe data de 05 decembrie ac persoana invitata s-a prezentat la ambasada din Bucuresti. Dupa o asteptare de trei ore in frig i-a venit randul. Functionara diplomatica avea sa fie asemenea unui paznic de inchisoare. La fel ca si in cazul tatalui meu in urma cu ani, persoana invitata avea sa fie umilita si repezita. I s-au pus intrebari nepertinente si mai ales cand persoana aplicanta pentru o viza de turist i-a spus functionarei ca isi si da o teza de master in multiculturalism (fapt dovedit prin carnet de si legitimatie de student), anchetatoarea a devenit un fel de inchizitor inversunat si critic al sistemului de studiu facand comparatie cu masteratul din SUA de parca masteratul ar fi inventia ei. Persoana venita pentru o viza de turist, dupa o noapte de mers pe tren si de stat in picioare in frig, si nestiind atata engleza, si mai ales fiind tinta unui atac si a unei atitudini ostile, e normal sa se fi simtit cat se poate de nepuntincioasa si de fara aparare si sa nu fie capabila sa riposteze sau sa si sustina argumentele.
Este inceput de iarna in Romania si se implineste un an de la moartea marelui basist Teo Peter (de la celebrul grup Compact) accidentat mortal in Bucuresti prin imprudenta unui angajat al ambasadei SUA din Bucuresti, aflat sub influenta alcoolului.
Oare cum trebuie sa arate cei ce cer o viza pentru o vizita ? In toata dorinta si speranta celor ce vor sa vada parintii si prietenii aflati in SUA nu este numai rautate si gand subversiv. Femeile frumoase nu sunt acceptate din start, tinerii nici atat, cei supercalificati nu mai vorbim…
Nu critic refuzul vizei si nici neacordarea dreptului de a veni in SUA. Aici sunt legile si directivele primite de sus si nu sunt in masura sa emit judecati. Ma doare insa comportamentul abuziv al unor diplomati ce se rastesc la niste bieti cetateni si asa umiliti de istorie si de necazuri, lipsiti de drepturi si de aparare.
Mi-as dori sa intreb inaltii demnitari diplomatici in cauza daca stiu ce inseamna dragostea fata de parinte si fata de cei apropiati, daca le-ar place ca altcineva sa ridice vocea si sa le umileasca parintii sau prietenii dragi.
E inceput de iarna. Condoleezza Rice soseste la Bucuresti si semneaza un tratat istoric intre SUA si Romania. Ea declara pe 06 decembrie 2005: „It is fitting that the United States and Romania are not just friends but our forces are brothers and sisters in arms, we know we have a great and committed partner in Romania.”
Trista relatarea autorului. Totusi, NU TOATE PISICILE SUNT NEGRE NOAPTEA. Ma întreb daca nu cumva „paznicul acerb” de la Ambasada US, nu era român?! Pentru ca este un fapt constatat – indiferent unde ar lucra un cetatean român (sunt si exceptii de la regula) fie sub firma unei
ambasade sau al unei companii straine, românasul nostru are un „stil propriu” în comportamentul sau cu semenii, mai cu seama cei care lucreaza în ambasade sau consulatele României, au un fel respingator de a te aborda, sunt crispati, pun întrebari stupide, un interogatoriu impropriu, socotind
ca sunt pe „pozitie tare” si îsi pot permite orice aroganta. Nu este de vina FIRMA, DE VINA ESTE NEGUSTORUL, EL ARE ÎN MÂNA PÂINEA SI CUTITUL, PATRONUL NEFIIND RESPONSABILUL.
Din pacate, „zgura” si „cei 7 ani de-acasa” care nu-i au, înca se fac vizibile, atât la românii din tara, cât si a celor care se afla în diaspora. Repet, ca sa nu fiu gresit înteleasa, exista si exceptii, din
pacate foarte putine. Este suficient sa citim unele ziare românesti, semnate de redactori cu pretentii de „mari jurnalisti si analisti” politici, sa ai de-a face cu vânzatorii din magazinele românesti, pe
care de curând le-am vizitat, sau chiar ghizi de muzee etc…ca sa tragem o concluzie DEPLORABILA.
> N-ar strica un „instructaj al bunelor maniere”, în special al celor care vin în contact cu publicul, indiferent de sectorul de activitate.
In baza unei experiente directe proprii, mi-am pus aceeasi intrebare: daca „paznicul” de la Ambasada SUA nu era roman.
Cativa ani in urma am avut de a face (prin telefon) cu angajat de limba romana neaosa al Ambasadei care mi-a raspuns pe ton execrabil – ca unei slugi care l-a deranjat, pentru ca ulterior sa primesc raspuns profesional, rabdator cand am reusit sa comunic cu personal american in engleza (destul de neclara, la mine, pe vremea aceea).
Pentru corectitudine, imi amintesc totusi ca sensurile raspunsurilor, in cazul meu, au fost similare referitor la actiunile sugerate.
Inteleg ce vreti sa spuneti prin paznic… Intuiesc trimiterea. Din nefericire persoana ce interoga persoanele citate este americana (pur sange, nu stiu care sange-caci toti americanii,exceptand nativii indieni vin de undeva-America este cladita ca populatie si generatii din oameni ca noi care am stat la portile unei ambasade pentru o viza). probabil prin fenomen mimetic se mai molipsesc si functionarii federali de la vreun portar sau de la alti autohtoni de Dambovita. Influenta mediului !
Multumesc pentru atentie si lecturarea materialului propus.
Trebuie sa fac o precizare. In text apare comparatia functionarului diplomatic cu un paznic de inchisoare. Ar fi poate o traducere din engleza ce denumeste o anume duritate, o anume desinenta psihosomatica a celui ce lucreaza numai cu detinutii si nu cu lumea civilizata.Este strecurat acolo si un anume tip de comparatie intre timpul CLINTONIAN si cel de astazi. timpul posterior evenimentului tragic 911 este si trimitere catre o alta extrema pentru care platim din nefericire cu totii.
Chiar daca unii angajati ai ambasadei SUA sunt romani, totusi functionarii americani ar trebui sa stie ce sa le ceara in relatia cu aplicantii de vize. Deci, nu cred ca functionarii americani chiar nu stiu ce se intampla, probabil ca de obicei se cauta sa se descurajeze pe cei mai sensibili, mai putin determinati, in dorinta de a reduce numarul aplicantilor. Problema este ca prin comportamentul asta chiar pierd oameni de valoare, ca sunt si oameni demni care ajung sa renunte sa se mai caciuleasca pe la diverse porti. Problema lor, nu ar fi singurii care sa comita greseli in a incuraja valoarea, mergand pe meritocratie.
In alta ordine de idei, acum ca Europa s-a „umplut”, si tinand cont ca si SUA au mari probleme cu imigratia ilegala (e adevarat, nu de origine romana, dar totusi, pentru ei probabil noi suntem tot un fel de mexicani)… ma rog, parerea mea este ca multi romani au inteles ca SUA sunt acum ceea ce era Europa acum 10 ani. In Europa, cu tot cu scoaterea vizelor, nationalismul si xenofobia pun probleme destul de mari (Comisia Europeana nu le recunosc, dar ne-am obisnuit deja cu orbirea lor), de aceea, chiar cu dificultatea vizelor, unii romani care pot trece de furcile caudine ale chestiilor astea de vize, se vor orienta catre America, intelegand ca in Europa s-a cam trait traiul si mancat malaiul care era de mancat. Si America are hibele ei, dar totusi nu sunt ca europenii, sa iti tot impuie capul si sa iti faca mizerii cotidiene ca nu esti nativ din tara respectiva, si alte rautati. Europa va avea mult de suferit din cauza acestor atitudini (care nu sunt generalizate 100%, dar exista la modul serios), care de altfel lovesc si descurajeaza mai mult pe oamenii pusi pe munca si mai sensibili, nicidecum pe nesimtitii care vor ramane bine-mersi pe capul lor… dar, ma rog, fiecare va dormi asa cum isi asterne, sa faca europenii si americanii cum vor ei, si vor plati nota de plata mai incolo. Chiar imi place libertatea asta totala, ca te duce oarecum mai rapid catre nota de plata, nu prea mai exista amortizari asa mari.
Vreau sa va spun ca am citit articolul si cu fiecare cuvint imi cititi inima. Am avut o experienta asemanatoare pe 3 ianuarie cu fratele meu. Nu-si doreste decit sa vada America pentru o luna. Este a doua oara cind este refuzat prima oara fiind in 1992. Intre timp s-a casatorit si are 2 baieti ….ce-or insemnind oare acele „schimbari majore din viata dvs” pe care le mentioneaza in acea stupida scrisoare de refuz!
In fine va doresc multa rabdare si un an bun.
jeanette
Am citit articolul cu ochii inlacrimati. Chiar azi, 19 octombrie 2006, mama mea de 67 de ani a fost refuzata a doua oara la ambasada din Bucuresti. Avea saraca un dosar de acte cu care sa sustina legaturile ei cu tara, dar degeaba…. daca prima data se pare ca s-au legat de mine, cum ca am indraznit sa raman in SUA, (sunt rezident permanent) acum au intrebat-o cand m-a vazut ultima oara….. si de ce nu vine si tatal meu cu ea? (Pai ca sa le convingem ca se va intoarce la tatal meu de 77 de ani). Era atat de suparata si trista de modul de tratatare iar eu ma intreb de o voi vedea vreodata aici la mine in casa in mult insorita Florida….. Ce sa sper? Ca intra Romania in UE si poate Basesecu va insista sa obtina si pentru romani visa waiver?
E trist, e atat de trist…….. dar speranta moare ultima.