Weltanscahauung- ul minoritarilor minţii: o corectitudine politică inversată
Fundamentul criticii furibunde pe care unii reprezentanţi ai grupului de prestigiu de la Păltiniş l-au declanşat împotriva corectitudinii politice ca şi asupra acţiunii ONG-urilor care ar cuprinde “activiştii” din domeniul Drepturilor Omului şi minorităţilor, ar putea părea, la o primă vedere, demascarea unei strategii gramsciene de reformare/reeducare a conştiinţei maselor pentru ca în final, comunismul (devenit acum, “comunismul american”), să învingă.
Precizez din capul locului că nu discut aici dacă este întemeiată sau nu această prezentare a corectitudinii politice. Ceea ce pun aici în discuţie este un principiu: acela al coerenţei. Cum poţi să condamni o procedură (cea a strategiei gramsciene) pe care ar urma-o alţii, câtă vreme o urmezi şi tu? Mai clar: cum pot unii membrii ai grupului de prestigiu de la Păltiniş să acuze această strategie gramsciană în cazul “activiştilor” corectitudinii politice câtă vreme ei înşişi o aplică? E drept, scopul diferă: “activiştii” corectitudinii politice luptă pentru un exces al drepturilor omului şi al tuturor grupurilor de minoritari şi defavorizaţi; unii membrii ai Grupului de prestigiu de la Păltiniş luptă pentru o restricţionare a drepturilor majorităţii şi pentru un exces al drepturilor unui singur grup: al minoritarilor minţii, minoritari prin cod genetic performant de unde ar decurge, capacitatea lor mentală deosebită.
Corectitudinea politică pare a lupta pentru dominaţia grupurilor – minoritarii minţii par a lupta pentru dominaţia unui singur grup, căci… doar posesorii de cod genetic “cu alte instincte” decât cel al majorităţii ar fi capabili să ne conducă.
După cum spuneam, evoluţia Grupului de la Păltiniş, pare a reitera strategia gramsciană de dobândire a puterii pornind din plan cultural prin schimbarea mentalităţilor, valorilor, a Weltan schauung -ului. Şi nici nu-i de mirare, deoarece avem de-a face cu vârfuri ale actualei lumi culturale româneşti – or, strategia gramsciană nu este de fapt decât determinism cultural. Iar acum îmi voi motiva observaţiile.
Comunismul a prigonit şi victimizat reprezentanţii gândirii de extremă dreaptă, o gândire pentru care democraţia nu prea avea valoare, dar care era adversara comunismului. Urmaşii acestei gândiri, minoritarii minţii, cuprinzând reprezentanţi ai Şcolii de la Păltiniş, marginalizaţi, urmăriţi, pândiţi de închisoare şi delaţiune, au devenit tocmai datorită posturii lor de victime, eroii pozitivi ai perioadei respective. Iată, însăşi punctul de plecare al Grupului de la Păltiniş este identic cu cel al corectitudinii politice care ar porni, conform lui Ovidiu Hurduzeu (vezi O Hurduzeu, “Antiamericanismul corectitudinii politice”, Convorbiri literare nr12, 2002) de la grupurile minoritarilor, defavorizaţilor, victimelor.
În virtutea acestei foste poziţii de victime din timpul regimului comunist, îşi clamează astăzi dreptul de… întâii anticomunişti ai ţării (anticomunişti care, aflaţi în posturi de decizie, în proximitatea dosarelor CNSAS, nu demarează procesul comunismului, reflectând însă “Despre îngeri“ sau culpabilizând … codul genetic) şi maschează necesitatea unui anticomunism activ prin permanenta evocare a rezistenţei lor pasive (benefică la vremea respectivă dar nu şi după 89), prin cultură la comunism.
În comunism, minoritarii minţii au păstrat Weltanschauung-ul maeştrilor săi. Numai că, citez
”pentru liderii acestui mainstream interbelic (Nae Ionescu, Eliade, Noica, Cioran), valorile democraţiei nu însemnau nimc, ba chiar democraţia era considerată o oroare…” ( Ciprian Şiulea, “Stânga şi dreapta”, Observator Cultural nr 19, 2005).
După 1989, în virtutea meritului de disidenţi-rezistenţi, minoritarii minţii îşi încep “lungul drum prin instituţii” (CNSAS, ministere, Guvern, media, ICR“, GDS), urmând cu exactitate paşii strategiei gramsciene, cerând privilegiul de a conduce, de a dicta ce e bine şi ce e rău în cultură, de a selecta, filtra şi discerne pentru noi. Prin aceasta, ei cer un surplus de drepturi, care înseamnă de fapt dominarea majorităţii de către o minoritate, un dictat al foştilor marginali.
Conform lui O.Hurduzeu, dictatul marginalului căruia i se supune azi Occidentul este caracteristica postmodernităţii, a unei lumi dominată de corectitudinea politică cea care impune acest dictat. Ori, dictatul marginalului căruia i se supune azi Occidentul, “ tinde să refacă centrul”, astfel că “umbra arborelui şi a rădăcinii”, specifică mentalului lumii moderne (dar nu în baza unui cod genetic defect!), mental ce favorizează în plan politic dictatura, genocidul, în plan naţional şovinismul, se extinde…Nu. Nu îmi aparţin mie aceste gânduri, ci tot lui O.Hurduzeu!
Spre deosebire de “grupul subordonat” din teoria lui Gramsci, “minoritarii minţii” posedă intelectuali organici de excepţie şi propriul Weltanschauung (al geniului, al individului de excepţie “chemat” a-i conduce pe cei mulţi spre o lume ierarhică, totalitară) pe care, prin obţinerea unor posturi decizionale în cultură şi media, ar putea să-l innoculeze şi restului populaţiei. Scopul acestei acţiuni pare a fi exact ceea ce H.R.Patapievici incriminează la reprezentanţii corectitudinii politice: acela al “reeducării” individului pentru revenirea, reîntoarcerea maselor (care între timp s-au mai emancipat sub impulsul acţiunii impuse a Occidentului şi “activiştilor” din domeniul Drepturilor Omului), la o mentalitate paternalistă, supusă ierarhiei, pasivă, adulatoare, masele delegându-şi capacitatea de discernământ elitelor…
Despre puterea ficţiunii
Dacă aşa ar sta lucrurile – şi se pare că nu sunt departe de adevăr- atunci, un alt fapt pentru care corectitudinea politică este blamată, acela al relativizării exacerbate a valorilor, nu este străin nici unora dintre reprezentanţii de azi ai Şcolii de la Păltiniş. Adică aceasta ar însemna că teoria critică elaborată de Şcoala de la Frankfurt (şcoală considerată sursă a corectitudinii politice de azi, după O.Hurduzeu), teorie potrivit căreia nu există realitate obiectivă, adevărul fiind doar “ficţiune”, “naraţiune”, a fost preluată de reprezentanţii grupului păltinişan care aşteaptă ca îndată ce grupul subordonat (majoritatea celor cu defect de cod genetic), vor fi interiorizat “naraţiunile” (despre indivizii de excepţie şi chemarea acestora de a le conduce), să ajungă în stadiul de “voiceless” putând fi îndrumate paternalist spre totalitarism…
De câtva timp se conturează un spaţiu al conflictelor, disputelor în câmpul cultural românesc; se vorbeşte de clivaj, falii, etc. Mie mi se pare că este vorba de o adevărată bătălie (folosesc aproape aceleaşi cuvinte prin care ne descrie O.Hurduzeu bătălia pe care o dau “activiştii” corectitudinii politice în America şi constat că se potrivesc de minune evoluţiilor Grupului de la Păltiniş), bătălie ce se dă în sânul societăţii civile, în media, literatură, universităţi, pentru a se impune Weltanschauung-ul grupului de prestigiu dominant în cultură, întregii societăţi româneşti. Bătălia se dă între grupurile de prestigiu şi cei care au încredere în valorile democraţiei, dar mai ales cu noua generaţie de intelectuali, care, întoarsă de la şcolile democraţiei occidentale, este prezentată ca fiind “colectivistă”, animată de idealuri “socialiste”, “comuniste”.
În excelentul său eseu “Colectivism şi individualism”, Ciprian Şiulea spune, citez: “ De fapt, individualiştii excepţionalişti (…) montează un discurs aparent politic, dar în fond cultural, special destinat cuceririi unui public pasiv politic”. Părerea mea, este însă în acest punct total opusă şi pentru a o ilustra, îmi permit să-l parafrazez: de fapt, individualiştii excepţionalişti montează un discurs aparent cultural, dar în fond politic, special destinat unui public activ politic tocmai prin…pasivitate, înţeleasă ca asumare a Weltanschauung-ului grupului de prestigiu dominant.
Şi acum este clar de ce spuneam că în cazul grupului păltinişan avem de-a face cu o corectitudine politică “inversată”: avem de a face cu o corectitudine politică cu o colaratură nu de extremă stânga ci de extremă dreaptă, îndreptată nu împotriva elitelor, ci spre hegemonia lor: ţintind nu spre drepturile tuturor indivizilor ci spre drepurile unui singur grup de indivizi, în virtutea unei corectitudini…de cod genetic! Spun aceasta deoarece, dacă privim grupul de prestigiu dominant ca grup minoritar (minoritarii minţii) şi-i plasăm evoluţiile pe linia trasată de S.A.Matei (a simbiozei cu statul), urmând a-i citi şi strategia în cheie gramsciană, atunci ţinta este schimbarea raporturilor de putere în favoarea unei elite minoritare, prin acţiuni de tipul “manipulărilor mari”, care vin din plan cultural, din planul societăţii civile către politic. Caracteristic pentru manipulările mari, aşa cum ne învaţă manualul de Competenţă în mass media coordonat de Mircea Toma, este” influenţarea întregii culturi prin modificări ale sistemului de valori, a normelor scrise şi nescrise ale societăţii” (prin consensul maselor care-şi asumă Weltanschauung-ul grupului de prestigiu dominant în urma unui proces de substituire specific manipulării), ducând ”la efecte de amploare ce afectează libertatea persoanei”.
Scopul manipulărilor mari este ”remodelarea gândirii”, determinarea maselor de a gândi aşa cum doreşte elita conducătoare.
Instrumentul folosit pentru a realiza manipularea de acest tip este chiar“ficţiunea”, “naraţiunea”, căci mitul individului de excepţie este curată “naraţiune”, la fel ca şi teza maselor care prin cod genetic nu au discernământ ! Are dreptate d-ul G. Liiceanu (“Singura răfuială care contează“,”Dilema” , nr 24, 2004) – şi comunismul a folosit de minune acest instrument, pe lângă “pumnul ideologic“ , fiind utilizate şi “ficţiuni “, de tipul ”fericire , “duşman de clasă”, “abundenţă economică” “responsabilitate”, obţinând manipularea, pe care este surprinzător ca un autor de talia domniei sale să o numească doar “prostia” şi “prostirea” maselor…Deşi, având în vedere cheia “genetică”, această Lentilă montată pe ochiul gândului unor personalităţi păltinişene, totul devine limpede….
Aşadar aceste “ficţiuni” sunt folosite pentru restructurarea concepţiilor în favoarea uneia elitiste, a relaţiilor interumane (spre subordonare, adulare, pasivitate), recreerea altor sisteme morale (mai degrabă una de tip dihotomic de tip morală de stăpâni morală de sclavi), dezvoltarea unor criterii artificiale de evaluare, care de fapt sunt “construcţii subiective” ale indivizilor de excepţie.
“Lungul drum prin instituţii” pentru destabilizarea structurilor democratice care au început cât de cât să se prefigureze după 1989, deja a fost parcurs de mentorii corectitudinii ”genetice” ; când studenţii actualilor intelectuali de excepţie ai mainstream-ului păltinişan vor ajunge la rîndul lor în instituţii, în poziţii de decizie, cind modelul mental- ierarhic, de castă, antidemocratic al Grupului de la Păltiniş va fi preluat de eşalonul politic, vom trece de la o democraţie fragilă direct la autoritarism.
Ce este atât de rău în acuzatia de elitism adusă grupului de la Păltiniş, întreba d-ul A.Pleşu, la recenta Conferinţă realizată de curând pe tema Grupului de la Păltiniş, oare ne-am săturat de elite, continua dânsul întrebările retorice sigur de dreptatea sa…
L-aş sfătui să privească înapoi în istoria care iată, vine din nou peste noi şi asta nu prin votul lipsit de discernământ al majorităţii românilor dominate de un mental arhaic, mitologizant, ci prin cei mai dotaţi intelectuali ai noştri care vehiculează teorii referitoare la codul genetic al elitei spre deosebire de cel al majorităţii românilor.
(CONTINUARE IN NUMARUL VIITOR)
Stimata doamna Mihacea,
pentru a putea intelege mai bine articolul dumneavoastra „Minoritarii Mintii“ va rog sa imi furnizati doua informatii referitoare la urmatoarea fraza:
„Fundamentul criticii furibunde pe care unii reprezentanţi ai grupului de prestigiu de la Păltiniş l-au declanşat împotriva corectitudinii politice ca şi asupra acţiunii ONG-urilor care ar cuprinde “activiştii” din domeniul Drepturilor Omului şi minorităţilor, ar putea părea, la o primă vedere, demascarea unei strategii gramsciene de reformare/reeducare a conştiinţei maselor pentru ca în final, comunismul (devenit acum, “comunismul american”), să învingă.“
Prima informatie se refera la precizarea sensului propozitiei neclare “Fundamentul criticii… ar parea… demascarea unei strategii gramsciene… pentru ca în final, comunismul… să învingă.“ Cine doreste victoria “comunismului american” – “strategia gramsciana” sau “fundamentul criticii”? Presupun ca raspunsul este “strategia gramsciana” dar fraza citata nu este corecta din punct de vedere gramatical pentru ca lasa sa se inteleaga contrariul. (Corecta si clara ar fi formularea “Fundamentul criticii… ar parea… demascarea unei strategii gramsciene… al carei scop este victoria comunismului…) Va rog sa confirmati sau sa infirmati rationamentul anterior.
A doua informatie de care am neaparat nevoie este explicitarea afirmatiei “unii reprezentanţi ai grupului de prestigiu de la Păltiniş au declanşat o critica furibunda impotriva corectitudinii politice ca şi asupra acţiunii ONG-urilor care ar cuprinde “activiştii” din domeniul Drepturilor Omului şi minorităţilor”. Ma intereseaza cine sunt acei activisti si in ce a constat in mod concret atacul respectiv.
Cu multumiri anticipate
G. Cionoiu
Domnule Cionoiu,
Mai intai, precizez ca din dorinta de a comasa un material care este extins tocmai din cerinta argumentarii, nu am dat suficiente detalii. In plus, iata ca am creat si fraze mai ample care nu ajuta deloc la un subiect mai dificil.
Pentru a face fraza respectiva mai usor de inteles, voi pune doua paranteze; prima, pentru a gazdui o completare, cea de-a doua pentru a gazdui o precizare. Le voi marca prin doua acolade spre a se distinge ce am modificat fata de textul initial :
“Fundamentul criticii furibunde pe care unii reprezentanti ai grupului de prestigiu de la Paltinis, l-au declansat impotriva corectitudinii politice {ca si asupra actiunii ONG-urilor care ar cuprinde “activistii” din domeniul Drepturilor Omului si minoritatilor}, ar putea parea, la o prima vedere, demascarea unei strategii gramsciene {de reformare/reeducare a constiintei maselor} pentru ca in final, comunismul (devenit acum, “comunism american), sa invinga” .
Acum, detaliile necesare unei mai bune intelegeri a materialului:
Mai intai :
– CRITICA FURIBUNDA impotriva corectitudinii politice, este declansata de membri ai Grupului de la Paltinis;
– FUNDAMENTUL CRITICII, stilpii pe care aceasta se sprijina, ar fi:
a) demascarea scopului acestei ideologii (acela al plantarii la noi al unui”comunism de tip american”);
b) demascarea mijlocului folosit pentru a se ajunge la acest scop (strategia gramsciana de reformare/reeducare a constiintei maselor)
– CINE AR FI REPREZENTANTII CORECTITUDINII POLITICE?
– In “Cuvint Inainte”, dadeam un citat din Ovidiu Hurduzeu (critic al corectitudinii politice); il reproduc:
« În mod curent, prin Political Correctness, se înţelege o mişcare eclectică care grupează indivizi cu mentalităţi şi înclinări stângiste: feministele, multiculturaliştii, ecologiştii radicali, susţinătorii extremişti ai “drepturilor omului” şi animalelor, activiştii pentru promovarea handicapaţilor, lesbienelor si homosexualilor etc.»
Dar Ovidiu Hurduzeu nu face parte din Grupul de la Paltinis. In plus, intre conceptia sa asupra corectitudinii politice ca si intre modalitatea sa de abordare si cea a Grupului de la Paltinis, este o diferenta ca de la cer la pamant: O.Hurduzeu argumenteaza, pe cind Grupul de la Paltinis pune etichete, sanctioneaza intr-o perfecta maniera medievala de legare la stilpul rusinii…. Iata deci ce spune Horia Roman Patapievici in materialul sau ”Critica ideologei si idealul socialist de cultura”, aflat pe site-ul Dilemei la nr. 25 din iulie 2004, referindu-se la tinerii reprezentanti ai corectitudinii politice:
”Au apărut însă cam peste tot, mai firav ori mai articulat, fie ieşiţi, prin intermediul burselor de studii, din creuzetul stîngist care domină multe universităţi de prestigiu americane şi britanice, fie veniţi din zona acelor ONG-uri care promovează la noi agenda corectitudinii politice (un exemplu: prin Renate Weber, adeptă a corectitudinii politice, o fundaţie care se revendica dintr-un liberal clasic, Karl Popper, a devenit promotoarea socialismului cultural)”.
Bineinteles sunt pomeniti si altii: “clanul Miroiu”, “familia Andreescu”, Ovidiu Pecican, I. B. Lefter. Eu nu ma pronunt aici in favoarea sau in defavoarea celor numiti; eu doar observ ca aceste sentinte trebuiau insotite de argumente si mai constat ca toti cei numiti sunt printre cei care au facut o prezentare critica a “ Omului Recent”…amendindu-i minusurile.
In articolul citat, H.R.Patapievici considera ca reprezentantii corectitudinii politice “grupeaza toate radicalismele stingii”, care aduc la noi “socialismul cultural”, “comunismul american”.
Acum va raspund la intrebare: in opinia lui H. R. Patapievici, cei ce doresc plantarea la noi a “comunismului american” (termenul apartine lui H.R.Patapievici), sunt reprezentantii corectitudinii politice.
Si mai adaug eu:
Unealta, mijlocul folosit, este strategia gramsciana, care este una ce s-ar putea descrie cam asa: ca sa schimbi o societate in sensul dorit de cei ce nu detin hegemonia, nu este nevoie sa faci o revolutie singeroasa, trebuie sa modifici valorile, mentalitatile, sa faci adversarii sa-ti accepte de bunavoie viziunea despre lume (Wetanschauung-ul); apoi schimbarea este facuta chiar de ei, de bunavoie…vine de la sine.
Cum se poate asta? Cu ajutorul intelectualilor. Atit cu ajutorul intelectualilor care fac parte dintre cei ce doresc schimbarea (intelectualii organici), cit si cu ajutorul intelectualilor care fac parte din grupul ce detine hegemonia. Intelectualii “organici” trebuie sa patrunda in institutii, ajung in puncte cheie, atrag si intelectualii puterii, isi predau viziunea lor, conceptele lor, creeaza o miscare, SCHIMBA MENTALITATI SI DE AICI SE AJUNGE SI LA SCHIMBAREA SOCIETATII DUPA O ALTA SCARA VALORICA.
Ce spun eu in acest studiu: ca si Grupul de la Paltinis uzeaza de aceeasi strategie pentru a crea o schimbare intr-un sens categoric nedemocratic. Mai spun ca si acest grup, poate fi privit tot ca o minoritate (minoritari ai mintii), tocmai in virtutea tezelor pe care le sustin. Si ca si aceasta minoritate, s-a sustinut si s-a propulsat in puncte de decizie ale culturii romanesti, exact dupa tipicul descris si recomandat de Gramsci. Ca la o analiza atenta, practica si acest grup exact strategia pe care o infiereaza – dar in loc sa lupte pentru Drepturile Omului si ale minoritarilor, lupta doar pentru drepturile “unei “paturi foarte subtiri” dotata “cu alte instincte”, prin cod genetic, fireste…Deci ca, pornind de la definirea corectitudinii politice, am ajuns sa vad clar ca ei practica o corectitudine politica” inversata”.
Tot in acest studiu, spun foarte clar ca S.A.Matei care si-a permis sa priveasca critic spre Grupul de la Paltinis, este etichetat (e drept, mai ocolit, pentru ca este imposibil de demonstrat o asemenea afirmatie), ca fiind stingist, din aceeasi zona americana de comunism ca si reprezentantii corectitudinii politice. Bineinteles, in aceeasi maniera specifica deja Grupului de la Paltinis… neargumentat pe textul „Boierilor mintii”. Spre a va convinge de lipsa argumentelor, cititi cele doua Dileme 24 si 25 din iunie iulie 2004… Acolo au texte si alti membri ai Grupului de la Paltinis.
Daca nu am reusit sa fiu clara, intrebati si voi reveni.
Aurora Mihacea
SCHIMBARE DE OPINIE
Nu fac parte dintre cei care isi schimba opinia de la o zi la alta, mai ales cind este vorba de chestiuni majore…Persoanele care isi schimba opinia usor, in conditiile in care nu survin evenimente sau fapte majore ca sa le determine aceasta rotire cu 360 de grade a opiniei, sunt, aproape de o instabilitate psihocomportamentala periculoasa, as zice. De aceea, primul lucru pe care il fac atunci cind imi schimb opinia este sa imi amintesc cind anume oare ajunsesem la opinia opusa ; respectiv, cit a trecut de atunci .
De cind am publicat acest text – eseul « Minoritarii Mintii » -, a trecut aproape un an ….In urma discutiilor purtate cu terte persoane, ca si in urma aprofundarii textului “Fenomenul Paltinis”, publicat de Gherghe Cionoiu, mi-am modificat opinia privitor la posibilitatea existentei unei rezistente la comunism prin cultura. Comunicasem aceasta schimbare de opinie, printr-un mail particular adresat d-lui Gheorghe Cionoiu, la care atasasem si eseul in intregime, domnia sa manifestindu-si dorinta sa il publice in forma unui volum, impreuna cu alte lucrari ale sale. Avind in vedere aceasta schimbare de opinie a mea, pe care mi-o mentin, consider corect din partea mea ca mi s-a amintit sa fac modificarea corespunzatoare si aici, pe site, unde eseul meu se afla publicat. E drept insa ca, asa cum eu am facut in particular mentiunea schimbarii opiniei mele catre d-l Gheorghe Cionoiu, poate, un minim de decenta ar fi fost suficient pentru a mi se face reamintirea respectiva tot printr-un mail adresat personal. Este doar o parere…In schimb, este o certitudine ca mi-am retras acordul de a-mi mai publica acest eseu, asa cum mi-a propus, in cartea pe care o planuieste.
Si acum, voi posta aici, portiunea respectiva din eseul « Minoritarii Mintii », pe care am modificat-o in urma schimbarii mele de opinie.
« Comunismul a prigonit şi victimizat reprezentanţii gândirii de extremă dreaptă, o gândire pentru care democraţia nu prea avea valoare, dar care era adversara comunismului. Urmaşii acestei gândiri, minoritarii minţii, cuprinzând reprezentanţi ai Şcolii de la Păltiniş, marginalizaţi in timpul dictaturii (dar este vorba de o pseudo-marginalizare de vreme ce cărţile lor pot să apară în ţară, iată, « Jurnalul de la Păltiniş » a apărut în 1983, chiar dacă cenzurat, în timp ce « Culoarea Curcubeului… » este topită şi după Revoluţie…), ni s-au prezentat dupa ‘ 89 in postura de victime (dar nici unul dintre ei nu a ajuns la Aiud …), ca fiind eroii pozitivi ai perioadei respective. Iată, însăşi punctul de plecare al Grupului de la Păltiniş este identic cu cel al corectitudinii politice care ar porni, conform lui Ovidiu Hurduzeu (vezi O Hurduzeu, “Antiamericanismul corectitudinii politice”, Convorbiri literare nr12, 2002) de la grupurile minoritarilor, defavorizaţilor, victimelor.
Atît doar că de astă dată, neavind de a face cu oameni care să fi contestat deschis, pe faţă dictatura comunistă şi în consecinţă cu rezistenţi autentici, nici postura de victime nu este una autentică…ci un fals ! Suntem în faţa unei mimări a statutului de victime.
În virtutea acestei foste poziţii de pseudo- victime din timpul regimului comunist, îşi clamează astăzi dreptul de… întâii anticomunişti ai ţării (anticomunişti care, aflaţi în posturi de decizie, în proximitatea dosarelor CNSAS, nu demarează procesul comunismului, reflectând însă “Despre îngeri“ sau culpabilizând … codul genetic) şi maschează necesitatea unui anticomunism activ prin permanenta evocare a rezistenţei lor « pasive », prin cultură la comunism. Ori, o rezistenţă pasivă, nu este de fapt o rezistenţă, este acceptare şi participarea la minciuna comunistă, căci scriind despre orice altceva decît despre ce se petrecea cu adevărat în ţară, însemna să minţi prin omisiune, nu să rezişti, idee punctată de Gheorghe Cionoiu în eseul său « Fenomenul Păltiniş », unde scrie textual că « A fi rezistat prin cultură ar fi însemnat să fi scris o carte care să sfideze teroarea ».
Dar revelatoare în acest sens sunt şi cuvintele pe care le spune referitor la Jurnalul de la Păltiniş chiar… Emil Cioran : „Un străin care ar citi Jurnalul ar putea crede că în anii aceia oamenii din România nu făceau altceva decit să se piardă în meditaţii atemporale sau să viseze la soarta civilizaţiei.”
Ori, in 1983 oamenii din Romania deja ştiau ce se petrece în închisorile comuniste ; spaima de a nu ajunge acolo dacă spun cu adevărat ce gîndesc, îi ţinea tot timpul atenţi la ce se întîmplă în jurul lor, climatul de suspiciune nefiind deloc propice unor astfel de meditaţii atemporale. Doar cei ce vroiau să publice cu orice preţ recurgeau la ele ca fiind unicul domeniu care ar fi scăpat oarecum politicului
Aşadar asta era « rezistenţa pasivă » ….minciună, minciună pe care dacă o mai şi publicai făcîndu-i pe cei din exteriorul ţării să creadă că aici o ducem ca în rai şi în consecinţă aveam dispoziţiasufletească şi răgazul de a ne « pierde » în consideraţii atemporale, o transformai în miciună publică, « minciună gogonată », vorba lui G Liiceanu însuşi, cel care care face în recenta sa carte lansată la Bookfest un aspru rechizitoriu minciunii din România ultimei jumătăţi de veac, uitînd să se refere şi la sine însuşi… !
În comunism, minoritarii minţii au păstrat Weltanschauung-ul maeştrilor săi. Numai că, citez
”pentru liderii acestui mainstream interbelic (Nae Ionescu, Eliade, Noica, Cioran), valorile democraţiei nu însemnau nimc, ba chiar democraţia era considerată o oroare…” ( Ciprian Şiulea, “Stânga şi dreapta”, Observator Cultural nr 19, 2005).
După 1989, în virtutea statuitului de… pseudo-disidenţi-pseudo-rezistenţi, minoritarii minţii îşi încep “lungul drum prin instituţii” (CNSAS, ministere, Guvern, media, ICR, GDS), urmând cu exactitate paşii strategiei gramsciene, cerând privilegiul de a conduce, de a dicta ce e bine şi ce e rău în cultură, de a selecta, filtra şi discerne pentru noi. Prin aceasta, ei cer un surplus de drepturi, care înseamnă de fapt dominarea majorităţii de către o minoritate, un dictat al foştilor pseudo- marginali. Iată şi ca punct de plecare, unul de pseudo-victimă, pseudo-marginal corectitudinea politică practicată de Grupul de la Păltiniş se dovedeşte a fi una… inversată. «
***Avind in vedere aceasta schimbare de opinie a mea, pe care mi-o mentin, consider corect din partea mea ca mi s-a amintit sa fac modificarea corespunzatoare si aici, pe site, unde eseul meu se afla publicat. E drept insa ca, asa cum eu am facut in particular mentiunea schimbarii opiniei mele catre d-l Gheorghe Cionoiu, poate, un minim de decenta ar fi fost suficient pentru a mi se face reamintirea respectiva tot printr-un mail adresat personal. Este doar o parere…***
Doamnă Mihacea,
Prima frază din fragmentul citat anterior nu are sens. Vă rog să explicaţi în context sensul sintagmei ***consider corect din partea mea***.
Menţiunea schimbării dumneavoastră de opinie făcută în particular către mine se referea la un text publicat deja de dumneavoastră. În momentul când aţi revizuit textul s-ar fi cuvenit să semnalaţi în publicaţia electronică în care poate fi citit eseul dumneavoastră modificarea respectivă fără a aştepta să vă reamintesc eu în particular că ar trebui să faceţi acest lucru.
Constat că faceţi abstracţie de contextul în care aş fi dat dovadă de lipsă de decenţă când v-am întrebat de ce nu publicaţi un ecou la articolul “Minoritarii minţii” prin care să îi informaţi pe potenţialii cititori care este părerea dumneavoastră actuală în privinţa pretinsei dizidenţe a păltinişenilor. (cititorul interesat este rugat să citească schimbul nostru de replici din ecourile la articolul “Apel pentru repunerea în drepturi a lui Paul Goma”)
1. Lipseste „sa recunosc faptul”… Trebuie sa o spun, tulburarea pe care mi-ati provocat-o vazind cum alcatuiti acea „epistola de epistole” (la rubrica Polemica), din corespondenta dvs catre mine, a fost destul de puternica. Deci, executati-ma d-le Cionoiu, ca am omis trei cuvinte. Va previn, in caz contrar, va trebui sa faceti fata ecourilor mele in care voi demonstra, fara jigniri, care a fost adevaratul dvs motiv al schimbarii de opinie, in cazul Apelului pentru repunerea in drepturi a lui P Goma…
2. Nu am anuntat imediat, pentru ca am avut – si am inca – pe batrina mea mama bolnava… Efectiv, in anumite imprejurari sunt aspecte care se mai uita. Dar, recunosc, aceasta opinie mi-am schimbat-o, iar ceea ce ati scris, a contribuit la aceasta modificare a opiniei mele. Va promit, daca public vreodata in forma unei carti acest eseu, va trec in bibliografie… primul! Chiar si inaintea lui Sorin Adam Matei, daca doriti. Va multumesc pentru ca mi-ati reamintit acest fapt – schimbarea opiniei – intr-un mod atit de eroic si zgomotos. Oricum, este extrem de curajos gestul dvs… Cine stie, daca mi-ati fi amintit printr-un mail privat, cititorii ar fi putut crede ca va este… frica?
Sa atasez aici un mesaj din aceasta vara, prin care va anuntam ca mama mea este bolnava si sa va rog sa atasati si Dvs acel mesaj prin care … va amintiti ce mi-ati raspuns? Nu cumva m-ati rugat sa revin la rliv cu texte doar atunci cind mama mea se va reinsanatosi?
3. Oricit de usor ar fi, asa cum ziceti sa va raspund, va trebui sa recunoasteti ca a trebuit sa va raspund tot in aceasta seara si la mail-urile dvs,. si la ecourile acestea si in plus, mai am unele indatoriri in aceasta seara de indeplinit in propria mea familie. Asa ca, va voi raspunde atunci cind voi putea, dar cit de curind. Posibil maine dupa amiaza… sau chiar si mai tirziu. Dar, nu va faceti griji, va voi raspunde.
Vă mulţumesc pentru replică, doamnă Mihacea. Acesta este răspunsul meu:
***Deci, executati-ma d-le Cionoiu, ca am omis trei cuvinte.***
Nu înţeleg la ce execuţie vă referiţi. Eu v-am atras doar atenţia că aţi scris în ecoul anterior o frază fără sens.
***Va previn, in caz contrar, va trebui sa faceti fata ecourilor mele in care voi demonstra, fara jigniri, care a fost adevaratul dvs motiv al schimbarii de opinie, in cazul Apelului pentru repunerea in drepturi a lui P Goma…***
Constat că aţi scris din nou o frază fără sens. Nu înţeleg la ce se referă avertismentul dumneavoastră – ce vreţi să spuneţi prin sintagma ***in caz contrar***?
Oricum, aştept nespus de curios să demonstraţi ***care a fost adevaratul… motiv al schimbarii (mele) de opinie, in cazul Apelului pentru repunerea in drepturi a lui P Goma***.
Sper însă că veţi face demonstraţia în cadrul unui ecou postat la articolul „Apel pentru repunerea in drepturi a lui P Goma”.