(partea III) Problema saudita
Pe masura ce praful si linistea se aseza peste Tora Bora, Statele Unite si-au dat seama ca lupta contra Al Qaeda nu putea continua prin vinarea militantilor jihadisti unul cite unul. Infringerea lui Osama bin Laden putea deveni realitate doar prin distrugerea bazei sale financiare, logistice si de personal. Altfel spus, US trebuiau sa “trateze” cu Arabia Saudita. Fundatiile sociale si intelectuale ale Al Qaeda erau adinc inradacinate in societatea saudita insa Familia regala stia ca declansarea unor masuri represive asupra suporterilor miscarii ar fi dus la consecinte catastrofale. Sauditii practic nu au dorit sa participe in razboiul Americii contra terorismului. Iar acest lucru i-a surprins neplacut pe americani, care credeau ca sauditii erau plini de recunostinta dupa Desert Storm. Era de fapt culminarea unui joc diplomatic de peste o decada. US avea nevoie de un mod de a constringe Arabia Saudita sa “cinte” dupa o partitura americana.
Una din fatetele problemei era ca sauditii nu credeau ca US va cistiga razboiul. Ei cunosteau foarte bine Orientul Mijlociu, iar americanii nu pareau mai fiorosi decit Al Qaeda. Mai auzisera retorica americana in trecut si nu erau impresionati deloc. Cumva, US trebuia sa demonstreze fermitate si putere pentru a fi in pozitia de a exercita presiune politica si militara asupra Arabiei Saudite.
Aceasta a stat la originea deciziei USA de a invada Iraqul. Existau si alte suspiciuni, WMD-uri, posibile colaborari cu Al Qaeda dar de importanta secundara.
O figura centrala in intreaga situatie era printul Turki al Faisal, seful serviciului de informatii saudit din 1976. El fusese artizanul crearii miscarii mujahedine din Afghanistan si apoi responsabil cu finantarea si recrutarea de personal in timpul campaniei anti-sovietice. Educat in US, era considerat un prieten al administratiei de stat si al CIA avind relatii apropiate cu G. Bush Sr. si Bill Clinton.
Dupa Desert Storm miscarea mujahedina s-a intensificat si a scapat practic de sub control. Din lipsa oricarui alt “inamic” s-a re-orientat impotriva americanilor si, in particular, asupra prezentei lor in Arabia Saudita. Punctul critic s-a atins in iunie 1996 cind un camion capcana a fost detonat in complexul Khobar Towers, care adapostea personal US Air Force. Atentatul a facut 19 victime si sute de raniti.
US se astepta la o cooperare deplina a serviciilor saudite trimind agenti FBI la fata locului. Spre marea supriza a americanilor, sauditii au interzis accesul agentilor FBI la investigatii si pareau chiar reluctanti la continuarea anchetei. Perceptia publica era ca Turki al Faisal ar fi dorit urmarirea militantilor dar Ministrul de Interne saudit, Naif s-a opus. US a crezut insa ca al Faisal nu a vrut sa furnizeze informatii dar acesta s-a explicat afirmind ca americanii il supraestimeaza si, odata pusa in miscare, Al Qaeda devenise impenetrabila, dezvoltindu-si un sistem propriu unic de verificare si acceptare al membrilor incit devenise virtual imposibil ca un agent sa fie plasat sub acoperire “inauntru”.
Cu doua saptamini inainte de 9/11 Turki al Faisal a fost concediat din functia de sef al serviciului de informatii. Nu s-a dat nici o explicatie clara asupra motivelor. Cert este ca americanii, dupa 9/11, incercau cu disperare sa puna piesele la loc in puzzle, sa aiba o imagine clara a ceea ce se intimplase. Filiera saudita era clara dar serviciul de informatii saudit devenise opac. Serviciile secrete americane se gindeau daca nu cumva concedierea lui al Faisal fusese conceputa tocmai ca o intrerupere a cooperarii informationale.
In orice caz, noi recruti erau atrasi, banii curgeau catre conturile Al Qaeda. Acest flux financiar trebuia taiat de la radacina iar USA nu primea o cooperare pe masura din partea sauditilor.
In ianuarie 2002, in timp ce americanii erau concentrati pe problema “servietelor” nucleare si pe asaltul contra Al Qaeda, guvernul saudit a cerut tacit Statelor Unite sa-si retraga trupele stationate pe teritoriul sau. Bazele saudite fusesera folosite de americani in razboiul afghan dar acum, US se mobiliza pentru operatiuni de anvergura in lumea islamica …. iar sauditii nu voiau sa fie târâţi in acest proces. Cu destula reluctanta, Statele Unite si-au redesfasurat trupele in tarile din jurul Arabiei Saudite – Yemen, Oman, Qatar, Bahrain, Kuwait (tari care se temeau de o hegemonie saudita iar liderii lor, de fundamentalismul salafist). Frustrarea la adresa sauditilor crestea iar semnalele care soseau la Riyadh despre atmosfera din interiorul administratiei americane nu erau incurajatoare. Cu toate eforturile saudite care au incercat sa dea vina pe “neoconservatives” (condusi de Paul Wolfowitz) pentru riftul americano-saudit, conservatorii Bush, Cheney si Powell au fost cei care – cu toate bunele lor relatii din trecut (afacerile petroliere, cooperari politico-militare) cu sauditii – au cerut Arabiei Saudite o schimbare fundamentala a politicii lor. Sauditii nu au respins cererea dar au deviat-o. Cum? Prin “folosirea” Intifadei palestiniene.
Planul saudit era urmatorul. US vroia asistenta saudita pentru localizarea Al Qaeda. Dar sauditii erau sub presiunea extrema a propriilor conservatori. Daca Familia regala ar fi ajutat US pur si simplu, ar fi fost catalogati de colaboratori. Dar daca sauditii ar fi obtinut de la US un acord asupra unei paci echitabile in conflictul israeliano-palestinian, atunci ei ar putea convinge lumea islamica de faptul ca qui prod quo-ul Al Qaeda – Palestina a meritat.
Deoarece sauditii stiau bine pozitia actorilor vizati, ei stiau si ca planul lor va fi respins de toate partile implicate. Ideea unui acord in legatura cu Palestina INAINTEA unei cooperari in privinta Al Qaeda insemna, de fapt….. ca nu va fi NICIODATA vreo cooperare pentru Al Qaeda din moment ce nu va putea fi semnat nici un acord referitor la Palestina.
Campania saudita a fost initiata in februarie 2002 de Crown Prince Abdullah, intr-un discurs in care facea aluzie la normalizarea relatiilor cu Israelul daca acesta s-ar fi retras din teritoriile ocupate. Apoi Printul Abdullah l-a invitat la cina pe jurnalistul Tom Friedman de la New York Times caruia i-a fluturat o idee – recunoasterea Israelului si normalizarea relatiilor arabo-israeliene in schimbul retragerii evreilor din teritoriile ocupate. Simplu si convingator – dar total imposibil! Articolul aparut la scurt timp trâmbita o revolutionara propunere de pace saudita care va pune capat conflictului israeliano-palestinian! Dintrodata, toata lumea discuta despre noul plan. Prea putini se intrebau DE CE sauditii au lansat ideea in februarie 2002 si nu mai devreme!
Dar Washingtonul a inteles strategia saudita. In plus, Printul Abdullah NU DISCUTASE planul cu nici o tara araba, nici macar cu Palestina. Era evident ca sauditii nu intreprinsesera nici un demers diplomatic ci doar mimasera un sentiment. Incercarea lor de a manevra Statele Unite in defensiva nu a facut decit sa adinceasca suspiciunile americane. Nu numai ca sauditii erau, in sine, o problema vis-à-vis de Al Qaeda dar nu erau dispusi sa faca nimic in aceasta directie – ba, mai mult, incercau sa impinga Washingtonul in probleme mai complicate decit avea. Acesta era scopul principal al “initiativei” saudite.
Administratia USA ajunsese sa se intrebe daca relatiile americano-saudite mai au vreun viitor. Iar corolarul era urmatorul: daca sauditii nu mai erau considerati aliati si, in plus erau in epicentrul problemei Al Qaeda, atunci ce masuri ar trebui sa ia Statele Unite fata de Arabia Saudita?
(va urma)
Bibliografie:
America’s Secret War – George Friedman, Broadway Books, 2004
Inside Al Qaeda Global Network of Terror – Rohan Gunaratna, Columbia University Press, 2002