Bisericile maramuresene sunt construite pe mici dealuri, cu vedere catre sat, inconjurate de curte si cimitir si au un rol important in asezarile rurale. Chiar daca exista biserici de lemn in toata Romania, cele din Maramures sunt cele mai cunoscute si mai pitoresti. Lemnul nu este un material foarte rezistent si vechile biserici construite inainte de 1717 n-au rezistat, dar acest fapt n-a impiedicat dezvoltarea arhitecturii in lemn. Dupa invazia tatara, vechile biserici care fusesera daramate au fost reconstruite, mai impozante si cu turnuri mai zvelte, creandu-se un adevarat stil, atat in arhitectura cat si in pictura. In Maramures au existat biserici de piatra doar acolo unde isi aveau resedinta nobilii (ex. Sarasau).
Constructorii bisericilor de lemn s-au inspirat din stilul arhitectonic roman si din cel gotic, dar aceste imprumuturi au fost adaptate traditiilor locale prin spiritul lor creator. Picturile care decoreaza peretii sunt sinteze: traditii bizantine si locale precum si influente occidentale. Bisericile se construiau adesea din stejari batrani, chiar pe locul de unde acestia erau taiati. Imbinarea bucatilor de lemn se facea cu mare indemanare, lucru care a dus la recunoasterea meritelor mesterilor constructori. Conform traditiilor bizantine bisericile aveau plan rectangular, naos, pronaos si altar. Deasupra pronaosului se ridica turnul si se pare ca incorporarea lui in biserica este de influenta gotica.
Altarul este mic si poligonal, iar intre naos si pronaos exista o despartitura de lemn cu 1-3 usi de trecere. In timpul slujbei femeile stateau in pronaos si barbatii in naos, dupa traditie. Peretele dintre naos si altar este impodobit cu icoane, formand adesea un iconostas. Usa exterioara a bisericii este facuta si ea din stejar, sculptat sau pictat cu grija si deseori, aici este trecut anul inaltarii constructiei, cu litere chirilice. La constructia bisericii, ca si la cea a unei case, participa intreaga comunitate sateasca.