Caloriferul a îngheţat. Îl strâng cu ambele mâini, doar-doar voi stoarce din el un strop de căldură. Adorm cu mâinile îngheţate şi cu trupul încovrigat.
Visez. Mă dor cromozonii.
Mă trezesc. Miroase a rugină, a transpiraţie şi a fum umed.
Nu e nici măcar lumină. Lumina ar mirosi, poate, a căldură.
Îmi ridic oasele din pat şi încep să păşesc, dacă aşa poate fi numit târâşul meu cu alură de mers.
Nu am chef să văd nici un fonem. Mă deranjează sunetul, de aceea arunc în vasul veceului ceasul deşteptător. E prea mare, aşa că stă agăţat, în picioruşe şi butonul de oprit soneria, deasupra apei clocite. Bag mâna suflecată până la cot şi îl scot. Un strop de apă a pătruns dincolo de sticla cadranului. Îl scutur bine până ce apa se retrage în lături. Din păcate, sau din fericire, s-a oprit şi ceasul.
Deschid frigiderul gol şi înhaţ bucata de salam cu marginile înnegrite. Nu am muştar. Apuc cu dinţii şi trag. Reuşesc. Să-mi smulg doi dinţi din faţă.
Îi scot cu greu din salamul vechi şi soios. Mă uit la ei ca la două trofee preţioase. Oare cât aş lua pe cei pe Ebay.
Zâmbesc în oglinda stropită cu spumă de pastă de dinţi şi mă sperii de imaginea iepurească din faţa mea.
Mă doare gâtlejul.
Peste 10 ani
Caloriferul a îngheţat. Îl strâng cu ambele mâini, doar-doar voi stoarce din el un strop de căldură. Îmi ridic oasele din pat, dacă poate fi numită ridicare încercarea, presărată cu icnete şi ofuri, de a mă pune pe picioare.
Sunt singur şi frustrat. Îndurerat. Am uitat aseară calculatorul deschis. Coolerul şuieră enervant de ascuţit. Apăs un enter să sară screensaverul. De fapt e blocat sistemul. Nu mă aplec, ci apăs într-o doară, cu degetul mare al piciorului, butonul magic „reset”.
Mă trezesc asudat. Nu ştiu ce am visat. Mi se pare că era ceva ciudat, un şuierat ce aducea a infern, un calculator cu ecranul vărgat în gri…Habar n-am.
Deschid frigiderul dar nu găsesc nimic în el, decât un colţ de salam vechi, cu marginile înnegrite. Nu îndrăznesc să muşc din el. Mi-i frică să nu cumva să-mi rup dinţii în încercările-mi disperate de a diseca salamul.
Mă uit în oglindă şi zâmbesc fals pentru a-mi dezgoli incisivii. Sunt la locul lor, îngălbeniţi.
Peste 20 de ani
Plec din faţa oglinzii dezamăgit. Gingiile şi-au pierdut culoarea roşie, aprinsă. Mă doare singura măsea rămasă din partea de sus. Mă împiedic de ceva moale, pufos şi cât pe ce era să aterizez peste computerul uitat aprins de aseară. În traiectoria mea, descendentă, mă agăţ de cablul de curent. Se smulge cu tot cu priză, iar eu rămân înţepenit, pe blana de urs de la poalele biroului meu. Coolerul se opreşte, aducând cu sine o linişte binefăcătoare în gaura mea, cu numele de garsonieră. Simt o atingere umedă pe ureche. Tresar speriat. E o pisică neagră ce mă linge zâmbind.
Mă trezesc scârbit.
Caloriferul a îngheţat. Îl strâng cu ambele mâini, tremurânde, doar, doar voi stoarce din el un strop de căldură.
Adorm cu mâinile îngheţate şi cu trupul încovrigat.
Visez.
Sunt singur şi mă doare. Nu am ferestre din vis, nici vise spre ferestre.
O fi iadul? Mă întreb şi tresar doar la gândul infernului îmbâcsit cu miros de incisivi cariaţi. O pisică îmi linge urechea dreaptă şi mă trezesc. Blana de urs de sub mine miroase a putred. Mi-e foame. Îmi ridic oasele şi încep să păşesc, dacă aşa poate fi numit târâşul meu cu alură de mers.
În baie sună cu ecou deşteptătorul. Mă îndrept într-acolo suflecându-mi mânecile pentru a-l scoate din vasul în care zace. Nu ştiu când l-am aruncat. Probabil că mă deranjase cândva.
În cameră se simte un miros de salam vechi, acompaniat de şuieratul ascuţit al unui ventilator uzat.
Mi-i frică.
Îmi tremură genunchii şi nu ştiu de ce, dar ceva moale, pufos îmi trimite oasele pe duşumea. În cădere, zăresc o blană de urs, o pisică şi-o coajă de salam negru, uscat şi plictisit.
Dac-ar fi un strop de lumină, ar mirosi, probabil, a căldură.
O fi iadul?
Tresar, speriat numai de gândul ce-mi bântuie prin creier. Adorm cu mâinile îngheţate şi cu trupul încovrigat. 10 degete stau încleştate pe un calorifer. Visez.
Beni Husarciuc, www.fiidestept.com