Ti-a fost vreodata pofta sa musti dintr-un mar? Sa alegi locul, sa infigi dintii, sa simti o usoara rezistenta, apoi sa cedeze, bucata sa se rupa si reteze in acelasi timp, sa o mesteci simtind sucul dulce- acrisor, sa strivesti si cea mai mica bucatica, sa inghiti savurand gustul, deja pregatind urmatoarea muscatura?
Ti-a fost vreodata pofta sa apuci strans o creanga verde, sa o frangi, sa se rupa in mana ta, tremurul frunzelor soptindu-ti ca tu ai invins? Ti-a fost vreodata pofta sa musti dintr-o rosie zemoasa? Dintr-o bucata suculenta de friptura? Din carne cruda? Ai simtit vreodata placerea de a transa carne calda inca? Ti-a fost vreodata pofta sa izbesti, sa infigi, o data, de zece ori, la nesfarsit, toporul intr-un arbore, sa-l auzi gemand, troznind, prabusindu-se, sa-ti para rau ca s-a terminat? Sa lovesti pe cineva pana se prabuseste? Sa strivesti o ganganie? Un om?
Care sunt limitele? Cine le defineste, cine le masoara? Bunul simt, omenia, violenta, cruzimea, sunt parametrizabile?
Ca o paralela, dorinta legitima de libertate, de independenta, de a lua decizii privind propria persoana, implica sau nu decizii care-i afecteaza si pe altii? Raspuns: Da, pentru ca nu traim in pustiu! Dar accentuata, exacerbata, conduce sau nu si spre pofta de putere, spre pofta de a porunci, de a umili, de a zdrobi ultima farama din libertatea altora?
Placerea de a face rau exista. Exista, in unii oameni, o sete nesfarsita de a provoca durere, spaima, teroare, de a face sangele sa curga valuri. Exista ipocrizia de justifica propria pofta de a face rau, de a gasi victimelor o vina infinita, pentru ca iertarea sa fie zero si orice agresiune sa fie permisa. A crede in alt zeu este o vina infinita, a se fi nascut in alta tara sau in alta clasa sociala este o vina infinita, a avea alta culoare este o vina infinita, a fi din familia unui inamic este o vina infinita, a vorbi alta limba este o vina infinita. Cine executa vinovati de vina infinita nu este vinovat, este un erou, este lider, este invidiat, urmat, imitat. Ce poate fi mai tentant decat gloria conjugata cu libertatea de a face tot ce poftesti?
Decat imbatarea cu teroarea semanata in cei declarati dusmani?
Exista lasitatea de a lovi in cei care nu stiu ca trebuie sa se apere, in cei care nu se afla in conflict, pentru ca adevaratul adversar este prea puternic, prea bine protejat, prea departe. Exista lasitatea de a le promite altora paradisul pentru a-i determina sa se sacrifice ucigand, de a ramane glorios conducator elogiind sacrificiul lor si trimatand la moarte mereu alti si alti devotati creduli. Dar de unde vin acesti devotati creduli? Apar peste noapte in creuzetele indoctrinarii?
Exista interesul de a ridica ignoranta, incultura, lipsa de logica, devotamentul orb, la rang de virtuti, exista interesul de a modela discipoli fanatici. Dar de unde apar discipolii fanatizabili? Se nasc brusc in umbra raului?
Exista interesul de a elimina pe cei din propriul grup, care deschid ochii catre lume si cauta drumul spre convietuire cu asa-zisul dusman si mai exista transferul parsiv al culpei catre viitoare dorite victime.
Vedem mereu documentare despre pradatori care traiesc in zone aride, care nu gusta apa ani de zile si pentru care singura sursa de hidratare este sangele prazii. Poate ca o astfel de sete de sange, similara cu setea de viata, a razbatut pana in noi, nascand, in unii oameni, o cruzime rece si nestinsa, o ura care inghite in ea lumea intreaga.
Nu pot sa uit cateva imagini vazute, demult, la o emisiune de stiri. Intr-un conflict de strada, undeva in lume, un copil de vreo 10-12 ani a aruncat o piatra, cu prastia, spre fortele de ordine. Camera a zabovit putin pe chipul lui. Dupa cateva clipe de atentie, de asteptare, figura copilului s-a deschis de suprema fericire. Era de inteles ca piatra lui a lovit pe cineva.
Exista locuri pe planeta unde nu va fi pace niciodata, pentru ca pacea i-ar face nefericiti pe prea multi dintre cei de acolo. Pacea le-ar rapi singura satisfactie absoluta, pofta de a face rau indiferent cui, sub orice pretext. Poate ca singurul scenariu in care nu se omoara intre ei este sa se uneasca si sa mearga sa-i omoare pe altii. Ceea ce cartea de istorie stie bine.
Imi este frica de multe lucruri, dar ma trec fiorii amintindu-mi expresia de fericire sincera, totala, care a luminat chipul unui copil dupa ce piatra aruncata de el a lovit un om.