Trecerea de la copilarie la viata adulta nu se poate face fara sacrificii sau fara suferinta. De ce? Nu a reusit nimeni sa raspunda la aceasta intrebare. Pasul pe care trebuie sa il faci e unul mare si niciodata nu esti pregatit indeajuns. Iti dai seama ca te-ai trezit intr-o lume a oamenilor mari. Aici regulile sunt cu totul altele. Si traumele pe care le-ai suferit in copilarie tind sa para mici fleacuri pe langa ceea ce te asteapta.
Personalitatea copilului joaca un rol important in dezvoltarea lui ulterioara si educatia primita de-a lungul anilor il poate ajuta sau, din contra, poate fi defavorabila. Taria de caracter e cea care face diferenta. Noul “adult” e, la inceput, descumpanit. Poate chiar si dezamagit. Lucrurile din jurul lui dobandesc o alta conotatie. In perioada copilariei gesturile sale erau justificate de faptul ca era copil. Acum, devenit adult, trebuie sa isi asume raspunderea asupra faptelor. Doar ca, uneori, se creaza confuzii.
A fii adult nu inseamna sa nu mai razi, sa nu te mai plimbi cu rolele, sa nu te mai duci in parc sau sa nu te mai uiti la desene animate. Sa fii adult inseamna sa iei decizii, sa iti asumi responsabilitati, dar nu exista nici o incompatibilitate intre cele doua “varste”. Din contra ar trebui sa existe o punte de legatura intre cele doua stadii de dezvoltare. Sa incercam sa facem un compromis cu noi insine.
De multe ori, cand cineva imi reproseaza ca ma comport ca un copil ma bucur. Asta inseamna ca nu am uitat ce inseamna copilaria. Nu am uitat ce inseamna un zambet sincer, nu am uitat sa ma bucur de lucrurile simple. Poate ca nu inteleg prea bine conceptia de adult. Dar nu cred ca m-ar ajuta cu ceva sa memorez definitii interminabile despre cum sa fiu “mare”.
Ruperea de copilarie e dureroasa si trebuie efectuata in mai multe etape. Intelegerea trecutului si modelarea viitorului ar trebui sa fie prima. Doar ca exista riscul ca tanarul sa fie coplesit de un prezent prea complex. Asta se intampla in momentele in care devine dezorientat si nu are pe nimeni aproape de el sa il indrume. Prezenta unui mentor e utila, daca nu chiar necesara. Proaspatul adult are nevoie de experienta celorlalti, de sfaturile lor si de indrumarea lor.
Din pacate se creaza vesnica prapastie intre generatii si atunci se inchide orice punte de comunicare intre cei doi. Asa, tanarul uita de copilarie, de ceea ce simtea nu demult si intra in jocul “prefacut” al adultilor. Se lasa dus de propriul timp si uita de viitor, uita de trecut si, din pacate, uita de ce e mai important. De propria persoana. Acest ciclu se va continua la nesfarsit. Si el va avea la randu-I copii si acestia vor pati la fel. Uite de ce ma bucur eu ca sunt copil. Niciodata nu esti prea mare sa mergi in parc, sa mananci o ciocolata sau sa te dai pe tobogan…