Lacusta este o insecta verde care sare. Lacusta sare dintr-un loc in altul, ca sa se hraneasca sau ca sa scape de dusmani.
Lacustul nu este o insecta. Lacustul este homo sapiens, ca mine, ca tine. El nu sare dintr-un loc in altul, ci dintr-un partid in altul. Deloc paradoxal, motivul pentru care sare din partid in partid este ca sa ramana pe loc. Mai exact, pe scaunul mult-iubit. Pe scaunul pentru care si-a luxat coloana vertebrala facand temenele. Pe scaunul pentru care si-a tocit limbuta lustruind cristal papucii protectorilor. Pe scaunul la care nu ar renunta dacat la schimb cu un fotoliu de lux in fruntea bucatelor. Pe scaunul pe care a fost uns sef pentru calitatile lui de subaltern.
Aparent, lacustul trebuie sa fie tare sarac. Sarmanul de el, umple buzunare si conturi de patroni politici, gazduieste simpozioane, organizeaza chiolhanuri asociate cu reprize de vanatoare si pescuit, sponsorizeaza fundatiile odraslelor de partid, cumpara tone de carte din opera nemuritoare a conducatorilor iubiti, finanteaza campanii electorale, dar ce nu face ca sa fie pe plac? Sarmanul de el, cum se intoarce roata politica, o ia de la capat, iar se ploconeste, iar plateste, iar tremura pentru functie. Sarmanul de el? He-he, lacustul nu este de loc fraier. El stie bine reteta supravietuirii, el stie sa stoarca bani de jos ca sa plateasca sus si sa-i ramana mult mai mult decat da altora.
Ne punem intrebarea fireasca: de ce oare este acceptat lacustul? De ce nu este mazilit si inlocuit cu un om de baza, cu vechime, al partidului, sau, de ce nu, cu un specialist? De ce se incurajeaza oportunismul? Ei bine, sa inlocuim lacustul! Cu cine? Cu unul care sa ceara fonduri in loc sa taca-n banca lui? Care sa fie independent? Care sa caute afirmare facand dezvaluiri despre trecut, un trecut care este al nostru, al tuturor? Sau sa se lase orbit de lacomie si sa se manjeasca vizibil, sa strice imaginea? Hai, ce o fi greu de inteles? Cine i-a hranit pe conducatorii de ieri, o sa-i hraneasca si pe cei de azi. Cine nu stie sa refuze? Cine stie sa fie de folos, sa faca plinul la portbagaj, sa rezerve discret la hotel o camera cu suflet? Cine fura suficient ca sa si cotizeze substantial? Cine pare vulnerabil si santajabil, adica manevrabil? Cine stie sa se plieze pe lege? Cine stie sa traga mansete imaculate peste maini murdare?
Desigur, lacustul! Dosarul lui, ilegalitatile lui, trecutul mocirlos, sunt chiar argumentele lui. El, vulnerabilul, santajabilul, este de preferat unui profesionist, el va fi vesnicul caine credincios al oricarei Puteri. El pare usor de condus de vremelnici papusari. Iluzie! El este cel care ramane, atunci cand altii pleaca. El cunoaste cel mai bine mecanismele. El, aparentul manevrat, trage si sforile spre jos, si pe cele spre sus.
Spre deosebire de lacusta, care este vegetariana, lacustul se hraneste cu ciolan. Cu cat ciolanul este mai mare, cu atat mai mult cotizeaza lacustul la partid. In plus, lacustul are priceperea de a transforma un os sec intr-un ciolan gras, cu maduva eterna. Stie el, lacustul, de la cine sa ia spaga, cui sa-i dea un osulet de ros, pe cine sa sprijine in ascensiune, de cine sa se fereasca. Stie el si stie bine cine e ruda cu cine, cine e amanta cui, cine pe cine nu sufera, cine urca in partid, cine maine va fi mare. Are simtul olfactiv dezvoltat si miroase din timp cine va castiga alegerile. Un adevarat lacust este cel care sare in corabia invingatoare macar cu o secunda inainte ca matelotii si capitanul sa afle ca au castigat.
Ne-am obisnuit sa asociem lacusta cu culoarea verde. In ce-l priveste pe lacust, el nu are culoare politica stabila. L-am putea compara cu cameleonul, dar simpatica reptila n-a reusit niciodata sa concureze cu un lacust in an electoral. Este perioada exploziei cromatice, cand culorile se schimba continuu, intr-un spectru care il depaseste pe cel vizibil, ba chiar se atinge maxima performanta: etalarea simultana cu atatea culori, cate forte politice au sanse de succes.
Lacustii se recunosc intre ei, din instinct. Fara sa se iubeasca, ei conlucreaza eficient, cat timp nu vor aceeasi parcela. Concurenta intre lacusti duce la lupte aprige, in care singurele lovituri permise sunt cele sub centura. Insa, odata incheiata batalia, se stabilesc ierarhiile, iar de a doua zi lacustii afiseaza cea mai dulce dragoste frateasca.
Lacustele se aduna in roiuri si devin un cosmar agricol. Pe unde trec, lasa in urma culturi distruse si saracie. Inmultirea lacustilor conduce la un fenomen interesant. Salturile lor din partidele in declin in partidele in ascensiune sunt atat de numeroase, incat practic toate partidele devin teritoriul lacustilor. Din profitori mai mici sau mai mari, lacustii de dezvolta, devin ei insisi partidul, partidele. La nivel superior, partidele ajung sa existe numai pe hartie, numai ca sigle, par sa fie diferite numai prin cateva figuri afisate in mass-media pentru ochii maselor largi populare. In realitate, lacustii conduc permanent, imbracand din legislatura in legislatura haina cea mai votabila.