Băţul de chibrit
Cu cît trece timpul, cu toate că ne place să ne simţim mondeni, devenim conservativi, şi facem din ce în ce mai mult referiri la tinereţe, ca să nu zic copilărie.
Deşi vîrsta îşi spune cuvîntul, ne amăgim restrîngîndu-ne activitatea, în sensul că facem mai puţin în mai mult timp; ne justificăm în chip şi fel, nerecunoscîndu-ne vîrsta. Dar dacă asta ne face să ne simţim bine, e în regulă.
Din cînd în cînd filozofăm în noi înşine, şi căutăm să ne autoliniştim. Negăsind răspunsul dorit în lumea noastră, căutăm în lumea altora. Şi uite aşa ne aventurăm în filozofiile altora, ca după îndelungate căutări să concluzionăm, că de fapt totul e în capul nostru; nu putem nega căci căutările ne-au ajutat să înţelegem lucrurile în altă lumină; cum se spune n-am văzut pădurea datorită copacilor. Pe scurt ne aventurăm într-o lume pe care ne-o creeăm, o lume în care ne simţim bine.
Din cînd în cînd ne invităm prietenii în această lume, sperînd că şi ei se vor simţi bine, dar de multe ori rămînem numai obositori. De aceea se spune că vizitele rare şi scurte sînt bine venite.
Şi uite aşa s-a născut teoria băţului de chibrit.
cea ce e scris, e clar, si foarte bine venit, dar unde e noua, sau vechia, teorie a batului de chibrit , U N D E ….