Cariera artistica a lui Ioan T. este una prodigioasa si pe deplin ancorata in realitatile societatii romanesti. Si-a inceput-o acum 16 ani, mai exact pe 22 decembrie 1989, cand a jucat un rol de revolutionar, al saptelea din stanga, randul doi, cum priveai masa aia cu Mircea Dinescu si Ion Caramitru.
Nebarbierit, cu ochii sticlind de foame si usor ametit de doua coniace mici, Ioan T. se sprijinea elocvent de steagul tricolor cu gaura pe fond galben, clipind totusi vivace sub apasarea reflectoarelor. Acolo a stat de la ora 12.00 pana seara tarziu, cand in studioul 4 s-a iscat rumoare, in mijlocul tovarasilor facandu-si aparitia Ion Iliescu. Prezenta noului personaj a necesitat unele schimbari de regie, Ioan T. trecand in locul tovarasului din randul 1, al treilea din dreapta. Dar nimeni nu mai avea ochi pentru el.
Personajele plecate in cautarea unui autor il gasisera intr-un birou al Editurii Tehnice, asa ca piesa nu mai avea nici un haz. Ioan T. a plecat acasa, acolo unde il asteptau familia si vecinii ingramaditi in fata unui televizor surmenat de atata televiziune romana libera. Desi obosit de prima sa aparitie pe un ecran, fie el si alb-negru, barbatul si-a dat totusi seama ca are unele aptitudini artistice care trebuiau musai scoase la lumina.
Zilele urmatoare au fost un chin pentru Ioan T. In televiziune nu mai putea intra. Tovarasii mai rezistenti ocupasera peste noapte toate rolurile-cheie si aveau exclusivitatea microfonului si camerei de luat vederi. Pe 12 ianuarie 1990, sansa i-a suras din nou lui Ioan T. Nasul sau detector de evenimente istorice l-a indreptat fix catre TAB-ul de pe care un cetatean pe nume Dumitru Mazilu se destainuia maselor, liber si in direct. Ioan T. s-a catarat pe vehicul si s-a infipt in spatele vorbitorului, privind avid catre reflectoarele din piata. Ajuns acasa, a aflat de la sotie ca i se vazuse doar nasul si un pic din breton. Necajit, Ioan T. s-a uitat protestatar toata noaptea la televiziunea bulgara. Dar un esec monstru s-a inregistrat abia pe 15 iunie 1990, cand Ioan T. a alergat prin tot Bucurestiul dupa mineri, sperand in cateva cadre de actiune. Acasa, sotia l-a intampinat cu capul in pamant, marturisindu-i spasita: „Nici o secventa…”. „- Deloc, deloc? Nici cand i-am dat un sut in fund ochelaristului ala?”. „- Nici..” . „- Dar cand l-am prins pe barbos si i-am dat un cap in gura?” Sotia a clatinat din cap, ultragiata: „- Vai, nici atunci…”
Ioan T. si-a indreptat atunci un pumn greu spre cer, blestemand cenzura. Si totusi, mai avea o sansa. O imensa sansa pe care nu a ratat-o: show-urile tv. Nu a scapat decat 2-3 emisiuni de gen. In rest, toate l-au avut in public pe Ioan T. Programul sau a fost si este infernal. Este solicitat, de pilda, la spectacolele cu „Vacanta mare” pentru rasul sau de neam prost.
La „Ciao, Darwin” semnase un contract pentru doua cadre de 2 secunde in care sa apara ochii sai privind pofticiosi spre animatoarele din platou.
La „Din dragoste” trebuie sa dea din cap a nostalgie de trei ori pe emisie, asa prevedea contractul. Dar, ca orice artist, Ioan T. are si punctele sale slabe. Spre exemplu, la „Surprize, surprize” nu reuseste sa planga simultan din ambii ochi. Lacrimeaza doar din cel drept. Regizorul de platou l-a inteles: „- Maestre, nici o problema, te filmez numa’ din dreapta, intr-un plonje lejer.”
Acum, la aproape 16 ani de activitate in campul muncii artistice, Ioan T. este un om respectat. Profilul sau drept este unul dintre cele mai bine cotate pe piata televiziunilor din Romania. Hohotele sale de ras sunt inregistrate la OSIM, neputand fi copiate sau reproduse decat cu acordul sau. In 2004 a fost chiar declarat „Spectatorul cu aplauzele cele mai puternice din media vizuala romaneasca”. Marele salt il va face insa abia la anul, cand va juca intr-o reclama la pate de ficat.
Cu aceasta ocazie, Ioan T. ne-a pregatit tuturor o surpriza de proportii: va vorbi pentru prima oara! Maestre, jos palaria…