Saul BellowPână pe 4 aprilie acest evreu-american era considerat cel mai mare scriitor american în viaţă. Poziţia lui de dupa al doilea război mondial poate fi comparată doar cu poziţia lui Hemingway sau a lui Faulkner în prima jumătate a secolului. Philip Roth, un alt romancier-vedetă, consideră că Saul Bellow şi William Faulkner formează împreună „coloana vertebrală a literaturii americane a secolului 20”.
S-a născut în Lachine, Montreal, Canada, pe 10 iunie 1915. Era al patrulea copil al lui Abraham şi Lescha Belo, imigranţi evrei din St. Petersburg, ajunşi în Canada în 1913. În 1924 familia s-a mutat la Chicago, oraş în care în anul 1920 erau deja 125000 de evrei.
În februarie 1933 mama lui moare la vârsta de 50 de ani, eveniment care îl va influenţa pe adolescentul Saul, incapacitatea lui de a avea relaţii de lungă durată cu femeile fiind pusă pe seama acestui fapt. În 1934 începe să studieze antropologia. În 1937 se însoară (pentru prima oara!) cu Anita Goshkin. În 1944 îi apare primul roman: „Dangling Man”. Urmează „The Victim” (1947), „The Adventures of Augie March” (1953), proză scurtă şi încă multe romane. În 1956 se însoară pentru a doua oară, cu Sandra Tsachacbasov iar în 1961 pentru a treia oară, cu Susan Glassman. În 1964 îi apare unul din cele mai importante romane: „Herzog”, pentru care a primit „International Literary Prize” (fiind primul american care primeşte acest important premiu). În 1968 primeşte din partea guvernului francez „Croix de Chevalier des Arts et Lettres”, cea mai importantă distincţie literară oferită de francezi scriitorilor străini.
În 1975 îi apare „Humboldt’s Gift”, roman care îi va aduce Premiul Nobel pentru literatură în 1976 (dar şi premiul Pulitzer).
În 1974 Bellow se căsătoreşte pentru a patra (dar nu ultima…) dată, cu Alexandra Ionescu Tulcea, matematiciană de renume, născută în România, fiica profesorului dr. Dumitru Bagdasar, creatorul neurochirurgiei româneşti (specialitate pe care a învăţat-o în anii ’30 la Boston cu profesorul Cushing, pionierul neurochirurgiei mondiale, care devenise o legendă încă în timpul vieţii şi al Floricăi Bagdasar (Ciumetti), specialistă în psihiatrie infantilă (şi ministru al sănătăţii în perioada 1946-1948, urmând în acest post soţului ei, care a murit în 1946).
Alexandra îşi terminase studiile de matematică în 1957 şi împreună cu primul soţ, Ionescu Tulcea, matematician şi el, au rămas în Statele Unite, unde fuseseră invitaţi de către Universitatea Yale.
Imediat după cutremurul din 1977, soţii Bellow vizitează Bucureştiul, mama Alexandrei fiind pe moarte, internată la spitalul Elias. Alexandra era însă transfugă şi nu i s-a permis să îşi vadă mama. Experienţa acestei vizite în care deja laureatul Premiului Nobel era urmărit de Securitate, precum şi percepţia lumii cenuşii a dictaturii comuniste se vor regăsi în romanul „The Dean’s December”, apărut în 1982 ( „Iarna Decanului”- tradus în româneşte, ca de altfel toate romanelor sale, de către Antoaneta Ralian).
Romanul înfăţişează, în cea mai mare parte, fapte reale şi personaje reale, ale căror nume au fost desigur schimbate. Experienţele atât de insolite trăite de o marcantă personalitate americană, picată pe neaşteptate într-un crud regim totalitar şi într-unul din cei mai dezastruoşi ani ai acestuia, i-au inspirat lui Bellow concepţia acestui roman.
Nici această căsătorie nu a fost de durată, Alexandra Bagdasar-Ionesu Tulcea-Bellow, recăsătorindu-se mai târziu cu matematicianul Alberto P. Calderon.
Bellow s-a căsătorit pentru a cincea oară, cu Janis Freedman, în 1989, de data asta nu a mai divorţat!
În 2001 îi va apare romanul „Ravelstein”, unde o atacă pe fosta soţie Alexandra si pe Mircea Eliade, pe care-l cunoscuse prin intermediul soţiei lui de origine română (Alexandra era prietenă cu Christinel, soţia lui Eliade).
Ultima distinctùie care avea să-i fie acordată reputatului romancier a fost Premiul pentru întreaga cariera, când, la festivitatea consacrată carţii new-yorkeze, gazduită de Biblioteca Publică a metropolei americane, celebrul prozator spunea ca este prea batrân pentru a fi afectat de asemenea lucruri.
Pe 5 aprilie anul acesta a încetat din viaţă în apropiere de Boston, după ce-şi părăsise oraşul de adopţie, Chicago, în 1993, printre altele şi pentru că se săturase „să treacă pe lângă locuinţele prietenilor săi morţi”. De acum însă îi va întâlni pe toţi.