Se spune ca de ceea ce-ti este scris nu scapi.
Ca daca a fost decis acolo sus destinul tau, nimic nu mai poate schimba cursul vietii.
O fi sau nu asa, nu sunt prea sigura, dar cred, totusi, in existenta liberului arbitru si in puterea oamenilor de a-si modela sau schimba destinul. Viata te supune unor incercari care-ti ofera ocazia sa iei decizii ce-ti pot influenta cursul ei atat in bine cat si in rau.
Iei o hotarare de moment si gata, destinul tau este altul cat ai clipi!
Eu acum ma aflu la rascruce de drumuri si am ales o poteca nebatatorita cu care ma lupt sa nu devina o fundatura a visului pentru care m-am pregatit in anii studentiei… acela de a fi ziarista. Dupa nenumarate interviuri, luni si luni de asa zisa practica ba la un post de televiziune, ba la un ziar, incheiate cu “Va multumim, va cautam noi!”, am constatat cu o tristete si durere cumplita ca a participa la “Big Brother” este considerata o experienta care te poate “califica” cu adevarat, iar un amarat de CV cu o lista lunga de studii si perfectionari, nu!
Asa ca singurul lucru care mi-a mai ramas a fost sa supravietuiesc urmand calea asa-zisului “normal” si, cu aripile frante sa accept sa lucrez intr-o firma respectabila si cu renume intr-un domeniu total necunoscut mie, loc in care in mod surprinzator am fost acceptata neconditionat.
Si asta pentru a avea totusi senzatia ca traiesc muncind cu adevarat.
Si cu toate astea nu pot sa nu ma intreb in sinea mea daca nu o sa ma pierd pe drumul asta nou si o sa ma abat prea mult de la cel vechi? Cel pentru care m-am pregatit dintotdeauna, ca sa devin ce-mi doresc si sa-mi indeplinesc destinul stiut de mine si nu cel impus de societate.
Oare cati dintre tinerii de azi nu-si amana visele pentru a supravietui intr-o tara ca Romania? Cati dintre noi nu au facut compromisuri cu visele si aspiratiile lor pentru a supravietui, amagindu-se ca vor reveni candva la ele, amanandu-le pana cand acestea s-au naruit in negura vremii?
Cand suntem mici ne intreaba rudele, strainii binevoitori sau vecina de la bloc: “Da tu puiule, ce te vei face cand o sa fii mare?”,“Doctor, actrita, cantareata sau fotbalist !“ raspundeam cu patima pentru ca nimic nu putea sta in calea viselor noastre.
Dar acum cand suntem mari de ce nu mai suntem intrebati de ce suntem simpli functionari sau vanzatori in piata? De ce am vrut sa fim doctori si am devenit agenti comerciali?
Pentru ca nimanui nu-i pasa, daca viata ta se transforma treptat intr-o lupta surda de supravietuire si rutina devine inamicul viselor tale, ajungandu-se ca in final, nici macar tie sa nu-ti mai pese…
Ah! Era sa uit ca mai ramane totusi ceva…destinul sau, totusi, liberul arbitru!?