Am un respect deosebit pentru surub – acest fantastic liant al societatii moderne in care traim. Ori de cate ori vad un surub pe jos ma aplec sa-l ridic, il sterg de noroi si il asez in colectia mea de suruburi din borcanul de pe birou. Cine nu stie de ce este in stare surubul, sa vina la postul meu de lucru si sa vada.
Suruburi albe sau negre, scurte sau lungi, subtiri sau groase, cu varf ascutit, margini rasucite si taioase, cu capete sigure si cu marca de surubelnita, gata sa-si faca traba chiar fara piulita, intrand direct in tabla dura sau carnea sfaramicioasa a peretelui, stand la vedere cu capetele bombastice, hexagonale sau patrate ori ascunse sub un strat subtire de vopsea – imi sugereaza cat de mult datoreaza omul modern surubului si poate chiar mai mult decat atat, care e contributia surubului in viata noastra si a societatii.
Scriitori clasici vechi n-au avut in mana aceasta minuscula scula pentru a o putea valorifica in operele lor asa cum o glorifica limba engleza in vorbirea de azi. Iata Esop, cerandu-i-se sa indice cel mai bun lucru de pe lume, a ales in mod picant intr-o mancare cu masline sau maioneza – limba. Si tot ca parabola la cel mai rau lucru – gandindu-se evident la cei cu maro pe nas – a ales tot limba.
Oare cum ar fi fost fabula antica daca Esop in loc sa cunoasca biciul ar fi avut de a face cu surubul? (E oare coincidenta ca tot mai multi tineri isi pun surub in limba?) Si cata diferenta ar fi adus in gura lui Hamlet mai tarziu un simplu cuvant daca obiectul in cauza ar fi fost folosit ca azi si pe vremea lui Shakespeare: „To be, or not to be screwed!”
De remarcat ca suruburi grosolane erau folosite inca de pe vremea Inchizitiei. A fost insa nevoie de o lunga si rafinata evolutie a societatii pentru ca surubul produs si folosit in masa sa atinga perfectiunea si universalitatea de azi si sa schimbe atat de brutal viata tuturor si mai ales a celor multi!
Horia Tudosie