Încetul cu încetul, marile speranţe legate de schimbările pe care le-ar fi putut aduce aşa numita „primăvară arabă” în ţări din Orientul Mijlociu sau nordul Africii – respectiv o mai mare libertate, democraţie şi respectarea drepturilor omului, alături de progrese economice şi afirmarea tinerilor – s-au dovedit greu de realizat. Chiar dacă s-au modificat structurile de conducere, există promisiuni de alegeri libere şi se încearcă sancţionarea vinovaţilor, cum este cazul în Egipt, alte cerinţe ale populaţiei revoltate nu au fost satisfăcute, cel puţin deocamdată. Un recent raport al Amnesty International, citat de New York Times şi Jerusalem Post, arată că lideri din state ale Orientului Mijlociu ignoră respectarea drepturilor omului şi în numeroase ţări se menţin arestările ilegale, înăbuşirea libertăţii de expresie, torturile. Chiar şi noile guverne ajunse la putere în urma revoltelor apelează la mtodele predecesorilor lor pentru a instaura ordinea.
Exemplul cel mai concludent este Siria.
militari sirieni îi atacă pe demonstranţi
Cu toate că, sub presiunea demonstranţilor, preşedintele Bashar Assad a renunţat la starea de urgenţă, în cele şase de luni de revoltă au fost ucise peste 2.200 de persoane şi numai în ultimele luni s-au înregistrat 88 de morţi printre cei arestaţi, indică raportul. Deşi a promis, Assad nu a renunţat nici la arestări abuzive sau torturi, înregistrările video şi fotografiile celor decedaţi atestând astfel de fapte..
În Bahrein unde conducerea emiratului a pus capăt – cu ajutorul forţelor saudite – revoltelor populare, regele Hamad bin Isa Al Khalifa promiţând un dialog naţional, situaţia rămâne tensionată, relevă raportul Opoziţia este în continuare reprimată şi sute de procese împotriva demonstranţilor sunt judecate la tribunale militare. Cel puţin 500 de persoane sunt reţinute, patru au murit în custodia poliţiei în condiţii suspecte şi peste 2500 de persoane au fost concediate printre care profesori care au fost arestaţi şi torturaţi deoarece s-au alăturat revoltelor.
În Egipt, deşi regimul s-a schimbat, militarii – afirmă militanţi pentru drepturile omului, pe baza unor situaţii concrete – continuă să-i tortureze pe deţinuţi. Bloggeri şi alte persoane care critică armata au fost arestaţi şi un număr mare de civli, mai mulţi ca niciodată, sunt judecaţi de tribunale militare. Potrivit unui număr de 36 de ONG-uri egiptene, militantele politice arestate sunt victime ale unor abuzuri sexuale fiind supuse unui aşa numit „test de virginitate”. Centrul legislativ „Hisham Mubarak” de la Cairo a apreciat că peste 12.000 de persoane au fost condamnate de tribunale militare, comparativ cu 2000 în timpul celor 30 de ani ai regimului Mubarak.
În Libia au fost descoperite numeroase indicii de atrocităţi: tortură, gropi comune şi execuţii sumare ale regimului Gaddafi. Nu demult, un opozant politic al lui Gaddafi, singurul care a supravieţuit unui grup de 20 de persoane arestate, a povestit cum au fost închişi într-un container aşezat într-o zonă de deşert, unde toată ziua bătea soarele şi lăsaţi să moară.
protest împotriva masacrelor din închisorile libiene
Prizonierilor nu li s-a dat nici hrană, nici apă, iar când i-au implorat pe paznici să le dea ceva de băut, aceştia şi-au bătut joc de ei.
Potrivit Amnesty, din păcate, atrocităţi similare se pot regăsi şi în rândul rebelilor anti-Gaddafi, mai ales când este vorba de mercenari de culoare din Africa neagră. Astfel între aprilie şi mai, rebelii “au ucis arbitrar”, se subliniază în raport, peste o duzină dintre susţinătorii lui Gaddafi sau membri ai organelor de securitate. După cucerirea părţii de est a Libiei, rebelii „au împuşcat, au spânzurat sau au linşat” zeci de militari care au luptat de partea guvernului sau mercenari străini, fără ca făptaşii să fie traşi la răspundere, se arată în raportul Amnesty
Singurele semne pozitive se înregistrează în Maroc şi Iordania. Conducerile ambelor ţări au încercat să elimine violenţa şi au luat măsuri de reformare şi democratizare a politicii, chiar dacă nu au renunţat la putere, a subliniat Sarah Leah Whitston, director executiv al secţiei Orientul Mijlociu şi Africa de nord a organizaţiei Human Rights Watch.
Desigur, ar fi fost frumos ca lumea araba sa sara direct din evul mediu in secolul 21. Mi-ar fi placut sa citesc despre progresele uriase facute de noile guverne. Dar nu sunt surprins.
Noile guverne arabe sunt formate din oameni crescuti in vechiul regim. Le vine greu sa conceapa ca o tara poate fi condusa fara o mana de fier. La 6 luni de la revolutia in care s-a strigat „fara violenta!” Iliescu a adus minerii pentru restabilirea ordinii. Si nu trebuie uitat ca o mare parte a populatiei a aplaudat aceasta initiativa.
La fel ca si in cazul Romaniei, se va putea vorbi despre democratie abia in momentul in care guvernele actuale vor fi schimbate in urma alegerilor.
Va rog sa ma scuzati, dar un articol ca acesta nu denota numai faptul ca ACUM nu are prea mult habar de faptul ca tarile mentionate in cadrul „Primaverii Arabe” functioneaza nu dupa regulile obisnuite de guvernare din lumea occidentala, ci au la baza o cu totul alta filozofie de viata, o cu totul alta interpretare a notiunii de drepturile omului. Societatile arabe, 22 de tari, si inca alte 34 de tari ne-arabe dar musulmane si ele, fac parte din ceea ce se numeste Natiunea Musulmana (UMMAH). Ei cred in Allah, traiesc dupa principiile Koranului, dupa faptele si gindirea profetului Mahomed si se conformeaza legilor Shari’a care sint derivate din invataturile Koranului. Aprecierea situatiei din lumea araba si musulmana in general nu se poate face bazat pe cunostintele noastre etnocentrice sau eurocentrice. Analiza politica de genul celei din articol nu va putea patrunde niciodata esenta a ceea ce se petrece in lumea lor, in DAR AL-ISLAM. Restul lumii pentru ei este DAR EL-HARB, lumea cu care sint in razboi permanent cu putine momente de liniste, razboi pe care sint obligati sa-l duca pina la victoria finala a islamului asupra lumii. Fac asta de 1400 de ani. Se pare ca in ultimele decenii inainteaza cu viteza marita si se pare ca se apropie din ce in ce mai repede de tel. Cu ajutorul neconditionat al ignorantilor restului lumii, au sansa sa o subjuge chiar mai repede decit au sperat. Pacat sa le dam o mina de ajutor. Ar fi de dorit sa incercam sa intelegem de unde vin ei, ce gindesc, cum opereaza ca sa putem fi cel putin asa de smecheri cit sint ei.
Se pare că persoana care se ascunde sub aliasul „monostor” nu cunoaște faptul elementar că Allah este aceeași zeitate ca și Dumnezeu din Torah sau din Noul Testament. Ura sa față de Islam nu cunoaște limite, iar disprețul față de cetățenii statelor arabe și aroganța de a-i considera inapți pentru democrație sunt uimitoare.
Domnule monostor, unul din dezideratele revolutiilor arabe este democratia. Ati avea dreptate in ceea ce spuneti daca articolul ar incerca o analiza a societatii musulmane. Dar articolul vorbeste despre schimbarile (sau dorinta de schimbari) politice din cateva tari.
Oamenii cu scaun la cap inteleg acelasi lucru prin „drepturile omului”, indiferent de culoarea pielii sau de orientarea religioasa. Faceti confuzii grave, nu toate tarile cu populatii majoritar musulmane sunt state islamice. Ba chiar sunt majoritar state laice, state care se declara democratice.
A doua partea a comentariului dumneavoastra e gratuit alarmista. Sunt intr-adevar multi fundamentalisti in lumea musulmana, dar a-i vedea pe toti musulmanii ca fiind indivizi ostili este o ineptie bazata pe necunoastere – sau pe putinatatea cunoasterii. Desi exista, o mana de fundamentalistii nu sunt reprezentativi pentru 1.5 miliarde de oameni. E ca si cum membrii organizatiei Noua Dreapta ar fi reprezentativi pentru Romania.
Chiar dacă în ţările arabe există o altă ierarhie de valori, mişcările din lumea arabă şi-au propus drept ţel democraţia, ceea ce implicit a însemnat şi respectarea drepturilor omului. Nu s-a reuşit deocamdatădecât în puţine locuri deoarece schimbările sunt prea lente, reformele întârzie şi nu au venit la putere persoane cu orientare democratică occidentală. Numărul lor nu este prea mare dar există. Informaţiile care au parvenit la Amnesty International, pe baza cărora a fost întocmit raportul, aparţin unor ONG-uri din ţările arabe care chiar doresc o mai mare libertate de expresie şi de organizare. Ce se va întâmpla în această regiune, dacă va prevala islamismul în unele ţări,ceece nu este exclus, ne vom da seama pe parcurs, urmărind evenimentele.
Merci pentru comentarii, eu ramin pe pozitie.
Ultima gaselnita din lumea islamica: numai musulmanii au licenta sa persecute si sa-i trimita ad patres pe coreligionarii lor. Cel putin in cei priveste pe imami care, prin uneltele lor teroriste, au nu numai dreptul ci si indatorirea sa-i aduca pe „drumul cel bun” pe oitele musulmane ratacite de turma islamica. Iar „drumul cel bun” trece prin purgatoriile lui Allah de dincolo de nefiinta. Toti cei afiliati organizatiilor teroriste Hamas, Al-Qaeda, Hezbollah, Shia-al-Islam, etc., au indatorirea sa-i purifice prin foc si sabie pe ai lor si apoi pe infideli. Iar acei necredinciosi care continua sa se pronunte in sprijinul musulmanilor „moderati” trebuie sa fie constienti de faptul ca un musulman de credinta este obligat sa aduca in fata lui Allah cat mai multi musulmani rataciti impreuna cu necredinciosii care oricum sant „suflete moarte”. Daca nu fac asta insemna ca sant necrediciosi in devenire si trebuie starpiti.