(din volumul “Respirind Ginduri si Cugetari”)
– Singularitatea si singuratatea fiecarui om este manifestata in cel mai inalt grad de tendinta continua – intr-o masura mai mica sau mai mare vizibila, dar niciodata complet invizibila – de a impune celorlalti modul sau de a gindi, de a vorbi, de a actiona…si asa mai departe, pe scurt, modul sau de a trai.
Este aceasta tendinta, de fapt, credinta – bine tainuita mereu – dar mereu vie si puternica, da, credinta fiecaruia dintre noi ca este Adam. Sau Eva. Uneori, chiar Dumnezeu Insusi.
– In fenomenologia Raului in Istorie – incepind cu Hitler si Stalin, sfirsind cu Saddam Hussein, omenirea secolului XX a creat in Europa, Asia si America de Sud, deci, practic la nivel global, o sinistra serie de dictatori reprezentind irefutabile paradigme ale adoratiei Raului la scara nationala, dar nu mai putin si la scara supranationala.
Cauza fundamentala a creatiei acestor paradigme infernale este in mod neconditionat sublimarea fascinatiei Raului in adoratia Raului.
Adoratia Raului in masa apare cind fiinta dictatorului este asimilata rapid si firesc si de omul de rind. Este momentul cind individul comun descopera oportunitatea maxima de a isi exorciza setea viscerala de Putere.
In consecinta, poporul respectiv se unifica entuziast cu dictatorul sau si soarbe sentimentul imbatator al visului de a deveni popor ales, unic si imbatabil.
Iar, in functie de conditiile istorice, politice si geografice,de a deveni Putere supranationala.
Da, atunci, fiecare individ al acelui popor, intr-o masura mai mare sau mai mica este dictatorul insusi. Disidentii nu sunt decit exceptii care, mai mult sau mai putin, confirma cele inainte notate.
Mutatis mutandis: secolul XX a fost predominant satanic.
– Izgonit din Rai si devenind constient de pacatul (sau) originar, Adam a fost primul om suferind de deznadejde.
Datorita lui Adam deznadejdea a devenit parte fundamentala a zestrei genetice a fiintei umane.
Nu exista cure profilactice impotriva deznadejdii.
Da, de la Adam incoace fiecare om se naste deznadajduit.
***
Deznadejdea ajunsa la maturitate este intotdeauna sedusa de viata.
Impreunindu-se cu viata deznadejdea-sterila se metamorfozeaza in lipsa-de-speranta. Care, finalmente si fatalmente uraste viata si o acuza de seductie si abandonare. O acuza de eterna lipsa-de-speranta. Astfel, lipsa-de-speranta devine ingrozitorul demon creator de nihilism, de fanatism si, implicit, de crima, de la omucidere si sinucidere si pina la genocid.
Deznadejdea-fertila prin iubire cu viata naste speranta.
Lipsita de Credinta speranta rostuieste doar impliniri de vise ordinare.
Avind taumaturg Credinta, speranta rodeste Salvarea individuala.
Caci, Adam a fost si fiinta divina…lipsita de deznadejde.
– Pacea sufleteasca, apoi linistea launtrica – nu sunt nici sentiment, nici o stare psihica anume. Si apar doar in acele momente cind reusim sa ne daruim visarii de Dumnezeu.
Si se manifesta ca fiind o inefabila, neasemuita binefacere a fiintei noastre intru deamaruntul,
dar si intregul ei. Din nefericire, cel mai des, durata astei binefaceri este doar timpul vietii unui
fluture…cel mai fragil…
Totusi, aceasta efemeritate dispare cind daruirea visarii de Dumnezeu devine totala.
Atunci, pacea sufleteasca, apoi linistea launtrica se metamorfozeaza in eternitate.
=========================================