Lenea şi-a pus zahăr pudră
Pe obraji, sub bărbie.
Şi-a pus miere pe buze
Iar în păr şi-a prins o floare de tei.
Trece somnoroasă pe la fiecare.
Se leagănă ca o pisică cenuşie
Cu ochi languroşi,
Creionaţi cu moliciunea-nserării.
Îmbie vulgară.
Miorlăie tânguit, îşi cere scuze.
Se oferă ieftin, mireasă de doi lei.
Ceasul deşteptător urlă ca un strigoi.
Mi-e lene să-ntind mâna să-l opresc.
În cameră s-a făcut frig.
Tremur ca o piftie scoasă de la beci.
Mi-e lene să mă scol, să-nchid fereastra,
Paralizat sub plapumă ca o insectă pe lipici.
Mi-e foame; s-a făcut târziu.
Mi-e lene să ajung la frigider.
Nici nu ştiu de e plin ori de-i gol.
Doar gândul mi-e treaz.
Compune versuri de iubire.
Din lene, au ieşit prea lungi;
Şi-s triste; ca o zi la Alcatraz.
Dan David, Los Angeles, 09-28-2004.