Mica audiență de la Teatrul Etcetera din Camden a primit cu entuziasm piesele lui Eugen Ionescu regizate de Vasile Nedelcu
La minusculul teatru Etcetera din cartierul londonez Camden au fost jucate în perioada 25 – 28 august două piese de Eugen Ionescu, Scaunele și Lecția, în regia lui Vasile Nedelcu.
Deși teatrul, situat deasupra unui pub, are o capacitate de nu mai mult de 35 de locuri – la prima reprezentație am numărat 29 de spectatori, iar la a doua 25 – audiența a apreciat în mod deosebit spectacolele.
Primul, cu Scaunele, jucat de actorii David Brett și Alison Sandford, a entuziasmat spectatorii care au râs adeseori, deși piesa este în fond o dramă a omului mărunt și nesemnificativ, personajul ionescian fiind jucat cu măiestrie de actorul englez, secondat de Alison Sandford care a apărut în rolul menajerei și în cea de-a doua piesă.
În Lecția, tinerii actori Corin Stuart și Deborah Ellis s-au ridicat și ei la nivelul mai maturilor lor colegi, în această piesă în care pe parcursul unei singure ore autorul reușește să electrifice audiența prin relația de putere ce se creează între profesor și eleva sa și care debușează în omor.
Cele două piese au fost traduse de Donald Watson, primul traducător, încă din 1955 al lui Eugen Ionescu și sunt la fel de pasionante în engleză, cum sunt și în franceză.
Last, but not least, regia lui Vasile Nedelcu a fost una extrem de convingătoare, chiar dacă, aparent, nu foarte inovativă. Acest regizor român, stabilit acum 10 ani la Londra a fost prezent și la alte festivaluri de prestigiu – Edinburgh (Privighetoarea, Infanta), Brighton (Ce să facem cu cello?, Regina de zăpadă, Privighetoarea) și mai ales Stourbridge (Peer Gynt, de Ibsen).
Remarcând reacția entuziastă a spectatorilor, am consemnat încă o dată succesul pe care cultura română îl poate avea în străinătate. La urma urmei, Cântăreața cheală și Lecția se joacă în continuu la micul teatru parizian La Huchette, din 1957 încoace.
Care este secretul succesului? Universalitatea, care este o trăsătură a pieselor lui Eugen Ionescu și care îi face pe spectatori să rezoneze în anul 2011 la Londra așa cum au rezonat la Paris, dar și în alte locuri la acest teatru zis al absurdului, dar care are aceeași profunzime și relevanță azi cum o avea acum aproape 60 de ani când marele dramaturg de origine română a apărut pe scena pariziană.