Guvernul a discutat în şedinţa de luni bugetul pe 2006. Discuţii aprinse, care s-au lăsat în cele din urmă cu depunerea demisiei de către ministrul Educaţiei, supărat că domeniul său nu a primit procentul pe care îl ceruse. Dacă nu ai cunoaşte realitatea, ai crede că ai de a face cu nişte oameni serioşi, plini de principii.
În realitate, ca de atâtea ori până acum, Guvernul s-a aflat în treabă. Fiindcă toată jucăria lor va fi dată peste cap de două mici amănunte:
– Codul Fiscal nu este bătut în cuie. Dacă e să ne luăm după declaraţiile domnului vicepremier Pogea, el urmează să fie discutat cu reprezentanţii mediului de afaceri, ceea ce înseamnă că, măcar la modul teoretic, este posibil să apară diferenţe, ceea ce va afecta, în plus sau minus veniturile la bugetul de stat. \”Modificările Codului Fiscal nu vor afecta bugetul\”, a declarat premierul Tăriceanu. Sincer, nu prea înţeleg cum nu va influenţa bugetul devreme ce Codul Fiscal defineşte veniturile statului, iar modificarea unui impozit are ca efect pe cale de consecinţă modificarea corespunzătoare a veniturilor statului.
– Guvernul urmează să discute bugetul cu FMI şi este posibil ca o parte dintre parametri să nu fie aprobaţi.
Dincolo de aceste aspecte organizatorice care ţin mai degrabă de celebrul sentiment românesc al fiinţei, să vedem concret care ar fi parametri pe care se fundamentează bugetul.
Schiţa bugetului consolidat a fost concepută cu un deficit de 0,5% din PIB, ceea ce anunţă din start un regim de austeritate. Bugetul general consolidat include bugetul de stat, bugetele autorităţilor locale, fondurile de asigurări sociale şi ale unor agenţii ale statului, de tipul Autorităţii pentru Privatizare (AVAS). Schiţa bugetului pentru 2006 mai conţine estimarea unei rate a inflaţiei de 5,5%, cu 0,5% mai mare decât ţinta de inflaţie a BNR. În plus, se prevede o creştere cu 12% a investiţiilor, o majorare a importurilor cu 15,8% şi un deficit de cont curent de 6,9%. Cursul mediu la care s-a calculat bugetul este 3,55 lei/euro, 323,1 lei noi – valoarea punctului de pensie, PIB de 322,5 miliarde lei.
Primele observaţii se impun de la sine. Guvernul se bazează pe o serie de parametri care cu indulgenţă pot fi definiţi ca optimişti, şi anume o creştere economică de 6%, o inflaţie de 5,5% şi un curs mediu de 3,55 lei pentru un euro.
Deja creşterea economică a încetinit foarte mult în trimestrul 2 şi este de aşteptat ca cifrele pe trimestrul 3 să nu aducă mari schimbări în acest sens. Ceea ce înseamnă că ţinta de 5,9 pentru anul acesta nu are mari şanse să se împlinească. Chiar dacă economia reintră pe un trend ascendent, în actualele condiţii o creştere economică de 6% mi se pare complet nerealistă. De asemenea, ţinta de inflaţie, deşi mai ponderată decât ţinta BNR tot este dificil de realizat în condiţiile în care ţinta pentru anul acesta nu prea mai are cum să fie atinsă. Deja INS a anunţat pentru septembrie o inflaţie de 0,6 procente, ceea ce face ca inflaţia anualizată (septembrie 2004-septembrie 2005) să fie de 8,5%. Ar mai fi 1% de recuperat până la sfârşitul anului, lucru de care mă îndoiesc ca va fi posibil.
De asemenea, cursul mediu luat în considerare mi se pare nerealist în condiţiile în care, pornind chiar de la cifrele guvernului, un curs mediu ar fi de 3,4 lei pentru un euro, asta în condiţiile în care în decembrie vom avea actualul curs de 3,6 lei pentru un euro, destul de improbabil.
Este de înţeles de ce guvernul apelează la aceste estimări optimiste, tocmai pentru a putea aloca mai mulţi bani pentru cheltuielile statului. Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla când banii alocaţi (mai mult pe hârtie) vor trebui cheltuiţi în realitate. N-ar fi exclus să asistăm atunci la alte \”relaxări fiscale\”.
Ceea ce aş fi dorit să văd în mod clar de la acest buget ar fi fost o filosofie clară, o idee certă asupra ţintei şi a direcţiilor în care doreşte guvernul să dezvolte România. Or, din punctul acesta de vedere, avem de a face cu o mare varză. Cel puţin, bugetul „alternativ” propus de PSD are câteva idei (fixe) clare. Din păcate, la fel de puţin aplicabile în practică (TVA diferenţiat, impozit progresiv şi celebrul „mai mulţi bani pentru Sănătate, Educaţie şi Agricultură”).
Oricum, există un lucru îmbucurător. Premierul a aflat că „avem prea multă birocraţie”. Să fie într-un ceas bun. Dacă măcar s-ar ţine de cuvânt şi anul viitor „daca funcţionarii se vor plânge de salarii mici, atunci se vor face disponibilizări pentru a le mări salariile” tot ar fi un punct câştigat.