Tocmai mă obişnuisem cu ideea că am uitat de uraganele din Florida, însă roata furtunilor, a înverşunării lui Okeanos, nu are frontiere.
Fenomene naturale neobişnuite deschid noi întrebări la care nu mai găsim răspunsuri.
Azi m-am prezentat la serviciu, ca în oricare altă zi.
În supermarket clienţii se îmbulzesc cumpărând provizii de apă, conserve, pâine, baterii de parcă s-ar anunţa sfârşitul lumii.
Mi-am amintit de zilele petrecute la ţară, fără curent electric, de neajunsurile unui cătun pierdut pe hartă.
Mi-am amintit de zilele în care se lua curentul, la cele două ore emisiuni tv şi la atâtea altele.
Panica domneşte şi chiar grozăvia câtorva rânduri azvârlite în apa mass-mediei.
Sunt la câteva mile de Washington DC, în presa românească se scrie că am rămas fără curent.
La ora actuală, unda de şoc a furtunii nu a ajuns încă aici.
Adriana, văruţa din Tel Aviv, se află în concediu în New York. Ironia destinului să fugi de atentatele din Israel şi să te afli în plină evacuare în Manhattan.
Vorbim la telefon.
Îmi amintesc că fiul meu, în copilărie, colecţiona lanterne precum bunicul lui. Pe la sfârşitul anilor ’90 în, Montreal, o iarnă cumplită a lăsat metropola fără curent electric câteva zile.
Sebastian şi-a etalat lanternele, ca pe nişte trofee rare.
Nu vă spun cât de mult a bucurat lumina aceea…
Revenind de la serviciu, am parcat maşina într-un loc ferit de eventualii copaci doborâţi de furtuna.
Am găsit în portbagaj o lanternă păstrată de peste doi ani, gândindu-mă că îmi va fi de folos cândva.
Câteva sticle cu apă plată, fructe şi o lanternă. Zâmbesc şi mi-aş dori să pot picta aceasta natura moartă.
Rafalele de vânt se înteţesc, va fi multă ploaie.