Soarele se apropie de asfintit. De dupa Cypress Mountain isi trimite ultimile mangaieri de caldura peste un English Bay letargic. Pustoaica mea se joaca in nisipul plajei fugarind pescarusi. Si asa ma izbeste un gind: oare eu sunt copilul ala de 9 ani care se juca in Craiova anilor ’70, in curtea SMT-ului parasit de linga noul bloc cu 4 etaje, scormonind dupa placute electronice lucitoare? Oare cind au trecut anii?
Iata acum e rindul fetitei mele de 9 ani sa scormoneasca dupa scoici lucitoare. Oare de cind am primele amintiri?
Ei, da, stiu …..Primele frinturi de amintiri sunt din Tohanul Vechi, un orasel linga Brasov….Cred ca aveam 2 sau 3 ani. Tin minte o garsoniera modesta cu bucatarie comuna, o dormeza si un sifonier masiv. La vremea aceea mama era contabila, tata lucra la celebra fabrica din localitate unde oricum incercai sa asamblezi piesele de bicicleta …..tot mitraliera iesea!
Ierni naprasnice, frig cit cuprinde, munti si paduri de brazi cit vedeai cu ochii, cearsafurile curate de la cresa, pe care le udam cu placere!…. La marginea orasului, era o pajiste larga dupa care incepea padurea si printre brazi se zarea un cos, sub care negresit se gasea o casa. In mintea mea de copil imi placea sa-i zic “Casa Gerului”! De ce? Fiindca intr-una din zilele senine de iarna cu ger de -20 C care-ti facea lejer turturi la nas, din cosul casei se prelingea un fuior de fum alb care se topea in aerul ca sticla. Si imi inchipuiam ca gerul din aer nu putea proveni decit de la acel cos, era fumul acela care se latea peste tot cuprinsul…. Iar Gerul era un fel de unchi de-a lu’ Mos Craciun si statea pitit in casa din padure! Dupa zeci de ani, e aproape ireal cit de puternica mi-a ramas aceasta amintire. …. Casa Gerului!!…..
Apoi mutarea la Craiova, blocul cu apartament de 2 camere la parter in primul an, dupa aia, promovarea la etajul 2! Aveam 6 ani cind am inceput sa car la mobile; usa din mijloc de la sifonierul masiv, cu care m-am prabusit pe scari fiindca era de 3 ori mai inalta si mai grea decit mine.
Scoala si clasa intaia, emotiile de inceput, lectiile cu bastonase, groaza ca am uitat sa-mi fac temele, scatoalcele d-lui invatator Preda, verile toride, joaca cu baietii “pe afara”, saritul gardului de la biserica in cautare de corcoduse si caise verzi, acre de-ti facea gura punga. Cind am implinit 7 ani suflam in tort cu o mina in ghips!…. Mi-o rupsesem cu doua ore inainte cazind de pe “leagane”.
Si imi amintesc iernile cu zapada pufoasa, sanius cit cuprinde, si mai tin minte doua zile cu un polei ca oglinda cind tata mai mult m-a tirit de mina pina la scoala, fiindca eu eram mai mult pe jos. In vacanta de iarna urmatoare am fost complet tintuit la pat din cauza gripei Hong Kong si tin minte ca cineva imi ciuruia fundul cu gamaglobulina!
Primele “ocheade” aruncate fetelor ….de dupa coltul scolii, primele povesti de groaza cu stafiile gigantice “vazute” linga biserica, joaca cu baieti si fete, incercarile lamentabile de a convinge fetele sa ni le “arate pe ale lor” ca sa “le aratam pe ale noastre”!….
Hei, dar ce mai zici de clasele 3-4, cu o invatatoare atita de grasa ca nu incapea pe usa decit in dunga ? Si ce rau ne plesnea cu rigla la palma cind uitam sa ne facem tema!! Durea al dracului, dar cine mai uita sa-si faca temele dupa aia?
Apoi sosirea pe lume a sorei mele cind aveam 11 ani. Primul telefon instalat in casa. Instructiuni de “descurcat singur” dupa venirea de la scoala: cum aprind chibritul, cum incalzesc mincarea, cum se stinge aragazul.
Si din nou mutare….la mai bine, evident! Un alt cartier, cu nume desprins din istorie, un bloc mai “select”, apartament de 3 camere….Primul pick-up cu placi (polonez) adus de tata din delegatie de la Iasi, placi cu tangouri si Elvis Presley cintate pina la loc comanda. Craciunuri cu nelipsitele banane verzi puse pe dulap in bucatarie, jucariile tip autobuz de tinichea si serii filatelice pe care le mai am si acuma. Cum o “adormeam” pe sora-mea pt. somnul de dupa masa cind avea 3 ani…. Pina venea tata de la servici eu jucam fotbal de masa, singur la doua porti, pe un carton cu nasturi construit de mine. “Nasturii” purtau numere si nume celebre: Pele, Jairzinho, Dobrin, Rivera, Gerd Muller, etc.
Mai tin minte cum venea tata cu pui vii de la Aprozar “din spate”, lua 4 odata, venea cu ei saracii cu aripile atirnindu-le pina la pamint, mai tin minte mama cu curateniile generale, batutul covoarelor, mirosul patrunzator de petrosin, frecatul geamurilor cu hirtie de ziar…..dar si cozonaci cu nuci, chek, sarmale si ardei umpluti!….
Si apoi liceul!!…. Matematica devastatoare cu siruri Cauchy, integrale si limite de siruri, meditatii cu galeata. Profa de romana era si diriginta! O diriginta “dominanta” careia nu puteam sa ma uit direct in ochi…. Cea mai zeflemista privire intilnita vreodata!
La vreamea aceea “o iubire alb-albastra” era in toi, Univ. Craiova era mindria orasului, stadionul Central – un stup de albine. Tigancile roind la intrare cu semintele “ia de floare, ia de floare, hai baietii!”; la radio, Ghitulescu cu celebra fraza “Dam legatura la Craiova lui Sebastian Domozina…..(voce exultind de emotie) Crisan centreaza …Oblemenco suuuut! Goool! Extraordinar, stimati ascultatori”….. O tempora!
Mai tin minte acel intermezzo de groaza din seara de 4 martie 1977, ora 9:23, strigatul grav si ALTFEL al tatalui meu “Afara! Fugi”dupa prima zguduire, eu tulind-o in pijama si el venind in spatele meu cu sora-mea in brate, care inca dormea….
Si a venit prima iubire….si primele oftaturi …..si prima dezamagire! Paradoxal, dar ii multumesc primei mele iubite! Pentru ca a fost ea insasi. Pentru ca nu m-a tratat cu “manusi”. Din noianul de sentimente, de cautari, de intrebari (de ce? cum? pentru ce? etc) practic mi-am modelat eul interior de mai tarziu, adaugind alte si alte experiente.
Imi amintesc toamnele lungi cu mirosul de frunze arse in tot orasul, “practica agricola” cind eram dusi cu autobuzele la IAS-urile din Breasta, Simnic, Podari si alte comune limitrofe la cules de mere, cartofi, rosii, etc…. CE FAIN A FOST! Eram mereu pusi pe ris, pe spus bancuri, ne raliam rapid la o idee, rideam si de un capat de ata. Altfel, lumea din prejur era cenusie, nu uit serile noroase, apasatoare si baltile de pe trotuar, cele citeva emisiuni alb-negru mai acatarii de la TVR1. Dupa un timp, o “padure de antene” si-a facut aparitia pe fiecare bloc, toate indreptate catre Belgrad, sa prinda filmele necenzurate transmise de canalele sirbesti.
Bacalaureatul si constiinta ca ieseam din adolescenta si aveam in fata Marele Necunoscut! Excursia de absolvire de la Cozia …. si colegii beti turta. Examenul de admitere in facultate, 3 zile de emotii duse la paroxism cu stomacul intors pe dos …..dar si explozia de fericire a tatalui meu cind m-a vazut “deasupra” liniei rosii!
Dar a venit armata, la TR (termen redus), adica 9 luni intr-un regiment de infanterie motorizata din cimpia Olteniei! Scularea la 5, spalatul budelor, pas de defilare, “Salt inainte”, “La umar, arm“. Nu pot uita “gustarea de la ora 10:30”, pe iarba din poligon, trei la conserva de peste sau doi la conserva mica de pate ori un patratel de 5Í3 cm de brinza cu paine la fiecare. Marsuri lungi prin padure sau sedinte de tragere pe poligon. Eu, fiind al treilea ca inaltime din grupa am “devenit” puscas-mitralior. Arma? Usoara, nici o problema! Un AKM 47 cu teava mai lunga si doua cracane. Doar umarul era nitel dejghiorat din incheieturi dupa 10 km mars. Petlite, bocanci, AMR-uri scrijelite peste tot, putoarea din dormitor, locotenenti hapsini, mincarea execrabila, permisii de o seara ca sa mergem la bodega din sat. Cei cu “pile” la Divizie se invirteau in fiecare weekend de o permisie acasa, noi ailalti intram “in garda” pe regiment, in regim de 3 ore veghe, 3 ore somn si 3 ore in post cu arma in mina. Deh, diviziunea sociala a muncii invatata pe viu!
Din civilie, drept in facultate! Cinci ani de agonie si extaz, chefuri si restante, dureri de cap si tabere la munte sau Costinesti, nopti nedormite dar si viata boema! Ce repede s-au dus toate!…. N-aveam cum sa stiu ca aveam sa-mi revad colegii abia dupa 13 ani!
Ce halimai a fost la celebra Repartitie de dupa facultate cu hartile tinute pe genunchi si cele 3 criterii in alegerea primului loc de munca:
1. locuri unde opreste trenul;
2. locuri pe unde trece trenul si
3. locuri unde s-a auzit de tren….!!!
Sortii mi-au harazit Mina Livezeni din Petrosani! Printre minerii de frunte ai tarii! Dar am vazut cum se exploateaza huila in abataj mecanizat? Am vazut!…. Si am mai vazut cum e sa fii la 300 m sub pamint si sa se taie curentul cind concentratia de metan depasea limita admisa! Cel mai adinc si profund intuneric care poate exista. Afara, in noapte si tot mai e un licar de stea sau un bec izolat hat-departe dar in mina, nu e intuneric, e MAMA intunericului. Noroc cu lampasele! Si am vazut si cum se sta la un camin de nefamilisti cu alti 2 ingineri intr-o camera. Stiam mai ales cind era zi de salariu pentru vecini, tinerii mineri …..Dupa direle de singe de pe holuri si dubitele Militiei care venea cu caini lupi!
Au urmat alte si alte experiente, destul de crunte: Schela de Foraj Melinesti, sonde aflate la 20 km de cea mai apropiata asezare, viata abrutizata a sondorilor, dezastre ecologice inimaginabile. Am fost chiar martor la unul din ele: sonda 112 Bradesti s-a prabusit sub presiunea gazului din zacamint si a luat foc. “Flacara” era cit un bloc de 10 etaje, a ars o saptamina, se vedea din Craiova si nu se putea apropia nimeni la mai putin de 200 de m. Un crater imens a luat nastere dedesubt care s-a umplut cu noroi si a inghitit ultimele resturi ale sondei. Tin minte ca pentru urmatorii 2 ani, zona adiacenta semana cu un peisaj selenar.
Si a venit varianta mea pentru “Buletin de Bucuresti”, mutarea in Capitala in vederea casatoriei, nunta de la restaurantul Cismigiu, “evitarea” cununiei religioase pentru ca tata socru si cu Nasul erau activisti de partid! Hmm, ma rog, astea erau vremurile! Si a venit menajul in doi, vorba vine …..ca eram de fapt patru, socrii locuind in blocul vecin. Oare de ce socrii intruchipeaza ce e mai rau pe fata pamintului? Acum, la 17 ani DUPA …..pot zice ca MI-A TRECUT TOATA URA!! As putea zice ca au fost un rau necesar. Cind ii vad cit sunt de nevoiasi, de amariti si bolnavi amandoi, nu mai am absolut nici un resentiment. Dar atunci, “amestecul” lor in viata mea m-a marcat profund si ireversibil.
Ca si in cazul primei iubiri, le multumesc ca s-au purtat asa cum au crezut de cuviinta. De aici a rezultat un noian de intrebari, raspunsuri, contre si tipete din care, practic, m-am desavarsit, putin cite putin.
Marea Agitatie din Decembrie ’89, ziua aceea plina de sperante, 22 decembrie, lacrimile de fericire la aparitia lui Dinescu la TV !! Dar si groaznicele schimburi de focuri din prejurul Ministerului Apararii si Cimitirului Ghencea, gloantele trasoare care sfaraiau pe deasupra balconului nostru, lesurile USLA-silor lasate pe caldarim si lumea care le scuipa! Ce crud si ireal a fost totul! Si cit de fals arata acum.
Dar Minunea cea Mare s-a petrecut la sfarsitul unui Martie, cind s-a nascut fetita mea. Totul s-a schimbat de atunci si nicicand nu a mai fost ca inainte. Nimeni si nimic nu se poate compara cu doua manute de copil care te tin de git!
Atunci am stiut ca am devenit OM!