Neobositul si omniprezentul „grup de cercetatori americani” si-a dat iar in petec si a publicat intr-un ziar new yorkez un studiu despre romani si nu numai.
Rodul cercetarii lor arata clar, printr-un grafic matematic, ca, desi au salarii egale sau mai mici decat ale romanilor, locuitorii unor tari din America de Sud sau Africa se declara mult mai fericiti decat noi. Fireste, notiunea de fericire e la fel de usor cuantificabila ca si existenta lui Dumnezeu in firul de nylon al unei lansete, dar pe cercetatorii americani nu ar putea sa-i contrazica decat eventual un alt grup de cercetatori americani. Sau Bush, care cu greu poate fi contrazis ca a gasit arme chimice in Irak.
Dar despre kitschurile asa zisei cercetari americane, cu alta ocazie. Din stupizenia acestui studiu, se naste o intrebare care te poate framanta macar un minut pe zi: cat de fericiti sunt, totusi, romanii? Sau cum masoara romanii fericirea?
Pe mine m-a surprins insa ipoteza ca sudamericanii ar fi mai fericiti decat noi. Pentru un continent in care telenovela inunda ecranul tv cu lacrimi de crocodil, poti trai cu impresia ca pamantul aflat la sud de Rio Bravo este o zona sortita tragediei fara sfarsit. E drept, e mult soare acolo si mult fotbal pe plaja, iar la Rio de Janeiro se joaca din buric intr-un carnaval ravnit de multe figuri incruntate, japoneze sau anglo-saxone. Cu toate acestea, Maria-Fernanda plange de mama focului pe umarul lui Juan Alberto.
De acord, poate ca totul e butaforie de doi pesos. Dar africanii? Cum sa fie mai fericiti decat noi? Suntem burdusiti cu bancuri sinistre despre etiopieni care-si disputa o boaba de mazare. De unde le vine fericirea? Unde se afla acel rezervor miraculos care le alimenteaza beatitudinea unui sentiment unic?
Dar noi? Daca ei sunt fericiti, noi de ce suntem de nationalitate tristi? Si apoi, ce inseamna tristetea la romani? Cand e trist romanul? – Cand capra vecinului traieste exasperant de mult? Cand intarzie postasul cu pensia mizera? Cand e inchis la bufetul de peste drum?
Si, totusi, sunt romani care-si convertesc peste noapte sentimentul tristetii in cel al fericirii. Ei sunt acei care au descoperit ca tristetea nu este rentabila atata timp cat produce doar lehamite si cantec in dorul lelii. „Buciumul suna cu jale”… Cum poti rasturna soarta cu acest sunet in urechi? Si astfel, cativa si-au astupat unul din simturi, cel bun, si au devenit fericiti. Fericirea lor se cuantifica in lucruri lumesti, desi e un sentiment abstract. Stralucirea capotei unui Mercedes anuleaza orice filozofie pe tema fericirii. Tupeul balcanic altoit cu aroganta vestica i-a facut pe acesti romani sa afle definitia corecta: fericirea este atunci cand te doare in cot de nefericirea celorlalti.
Unii o descriu ca pe o lejera mancarime in aceeasi zona articulara de tot ce se intampla in jurul tau. Acest esantion a scapat vigilentilor cercetatori americani. Noi nu am scapat de el. Iar acest esantion se ingroasa ca un obraz de ciocoi, devenind reprezentativ pentru Romania. O tara nefericita plina de romani din ce in ce mai fericiti.