O derutantă şi complexă poveste (devenită între timp caz) agită spiritele în India zilele acestea. Măcinată de corupţie, clasa politică indiană s-a văzut confruntată cu fenomenul Anna Hazare. Un activist social, fost soldat, ajuns la o vârstă venerabilă (74 de ani), bucurându-se de prezumpţia de incoruptibilitate din partea unor importante mase de nemulţumiţi, Anna Hazare a propus un proiect de lege anticorupţie (Jan Lokpal Bill) extrem de rigid şi antidemocratic. El doreşte instituirea unui board de incoruptibili în fiecare stat indian care să controleze toate masivele sisteme birocratice. Pentru că utopica lui soluţie nu poate trece de Parlament, Hazare hotărăşte să intre în greva foamei (pe 16 august 2011). Decizia lui, precum şi arestarea sa ulterioară în New Delhi sub acuzaţia de a fi încercat să organizeze o manifestaţie neautorizată îi atrage alături suportul popular. Hazare ar fi dorit să îşi înceapă greva foamei într-un parc în Delhi, iar poliţia ar fi autorizat manifestarea numai odată cu anumite măsuri de securitate (restrângerea grevei foamei la doar trei zile şi un număr de manifestanţi nu mai mare de 5 000). Anna Hazare s-a arătat inflexibil faţă de condiţiile formulate de autorităţi, prin urmare a fost arestat. Urmarea? Mii de manifestanţi au ocupat piaţa Ramlila Maidan din Delhi. Între timp, din închisoare, Hazzare îşi continua greva foamei şi trimitea periodic mesaje către public şi televiziuni prin staful său. La momentul redactării acestui text, guvernul indian, autorizat de Parlament, încearcă o negociere cu omul care, mai mult decât oricine altul în istoria recentă a Indiei, e adesea asociat cu Gandhi. Hazare a anunţat deja că va întrerupe greva foamei pe 28 august, la ora 10.00, conform cotidianului „Hindustan Times”.
Acestea sunt faptele. Cel puţin trei întrebări esenţiale se ridică aici. 1. Propunerile lui Hazare sunt sau nu rezonabile într-un stat precum India? 2. În ce măsură miile de manifestanţi care poartă bonete albe inscripţionate „I am Anna” sau „India is Anna” cunosc cu adevărat natura măsurilor propuse de idolul lor? Şi 3. Este într-adevăr această mişcare similară cu ceea ce a declanşat Gandhi?
La prima întrebare se poate răspunde relativ simplu. A învesti o mână de oameni cu puteri discreţionare într-o ţară în care sistemul de justiţie e greoi, e o crimă împotriva democraţiei. Cine îi alege pe incoruptibili? Cine îi controlează? Ce se întâmplă dacă ei înşişi comit abuzuri? Proiectul de lege e vag în toate aceste privinţe. Apoi, ce specializare trebuie să aibă aceşti incoruptibili, de ce resurse trebuie ei să dispună pentru a-şi exercita autoritatea asupra unui sistem birocratic dintr-o ţară cu peste un miliard de locuitori, un sistem puternic de caste şi 23 de limbi oficiale? Toate acestea sunt întrebări la care nu se poate răspunde în cazul în care proiectul anti-corupţie propus de Hazare se va transforma în lege. Acest proiect de lege interpune între sistemele normale ale unei societăţi democratice (Preşedinţie, Guvern, Parlament, partide de opoziţie, justiţie) o supra-structură masivă, ca un soi de ochi vigilent, un omniprezent Big Brother. Un incoruptibil, conform acestui text, poate investiga şi acuza un judecător considerat corupt. În cât timp incoruptibilii vor deveni coruptibili sau vor claca din incompetenţă, nimeni nu poate spune. Cred, însă, că e destul de probabil ca asta să fie doar o problemă de timp. Actul normativ propus de Hazare rezolvă problema printr-o frază care nu conţine niciun fel de garanţii concrete: „Any complaint against any officer of Lokpal shall be investigated and the officer dismissed within two months”.
Mai trebuie menţionat că, odată cu înfiinţarea acestui nou organism anti-corupţie, toate instituţiile cu acelaşi scop vor înceta să existe, fiind încorporate în noua supra-structură. Organismul rezultat este, spune proiectul, independent faţă de Guvern, independent faţă de orice fel de instituţie a statului şi, evident, cu autoritatea de a interveni în fiecare dintre sistemele birocratice statale. Democraţia, însă, funcţionează cu mecanisme care se controlează reciproc, păstrând a anume balanţă a puterii. Cine distruge echilibrul, va distruge odată cu el democraţia însăşi.
Odată cu cea de-a doua întrebare, ne găsim pe teritoriul psihologiei colective. E destul de clar că mulţi dintre suporterii lui Hazare nu citiseră iniţiativa legislativă susţinută de acesta la momentul în care au decis să-l sprijine public. Cei mai mulţi sunt oameni simpli, săraci şi lipsiţi de o educaţie serioasă. Nivelul corupţiei e atât de mare în India încât un om cu discursul şi carisma lui Hazare poate fi cu uşurinţă ridicat la statutul de erou. Ca de atâtea ori în istoria recentă a acestei planete, masele sprijină o idee care li se pare fericită fără a se interesa de detaliile practice ale implementării ei. Numai că, aşa cum se spune, diavolul stă în detalii. Hazare este omul care a organizat o brigadă de tineri cu scopul de a lupta împotriva consumului de alcool. Brigada condusă de el a recurs la violenţe şi chiar tortură împotriva celor care au fost prinşi consumând alcool. Hazare este omul care se declară în sprijinul pedepsei capitale pentru fapte de corupţie. El este, în acelaşi timp, omul care a luptat în mod real împotriva corupţiei, furnizând date concrete sistemului politic şi judiciar indian. În ochii multora, inclusiv a câtorva televiziuni importante, el este un erou, un idealist… Încă e destul de obscură finanţarea campaniilor sale şi a resurselor umane pe care Anna le deţine şi foloseşte pentru a disemina informaţia în rândul maselor de simpatizanţi. Toate acestea, însă, nu răzbat în stradă, printre miile de manifestanţi cu bonete albe. Pentru ei tot ceea ce contează este că pot sprijini un om care le pune în faţă soluţii radicale, care se pot implementa de mâine.
În ce măsură Hazzare are, aşa cum se prezintă zilele acestea prin presă, un profil gandhian? În primul rând, Gandhi privea către viitor. Hazare priveşte înspre trecut, imaginându-şi că profunda criză morală prin care trece India e generată de renunţarea la vechile tradiţii. Soluţia lui e, deci, întoarcerea la tradiţie. Gandhi era preocupat de problema castelor şi promova o descentralizarea a statului, aducerea deciziei către comunitate. Hazare, aparent, doreşte acelaşi lucru, deşi legea pe care o propune nu face altceva decât să centralizeze puterea.
Satul pe care îl conduce, aplicând propriile sale viziuni în materie de administraţie, Ralegan Siddhi, arată mai degrabă a fi un fel de utopie cu multe influenţe preluate direct din ideologia comunistă. Mulţi îl prezintă ca fiind un model care trebuie extrapolat la nivelul întregii ţări. Pe propriul său site, fostul soldat al Armatei indiene, Anna Hazare, îşi descrie realizarea: “The changes in the economics brought all the villagers under one roof of unity and people voluntarily contributed in terms of labour and money to build a school, a hostel, a temple and other buildings. Mass marriages, grains bank, dairy, cooperative society, self-help groups for women and youth mandals helped develop the village in all aspects and gave a new face to it”. Că viaţa de zi cu zi a sătenilor s-a schimbat radical, nu poate nega nimeni. Marea problemă este că modelul propus de Hazare este antidemocratic. Activistul social Hazare mizează pe forţa maselor. Oamenii săi de încredere furnizează mesaje mobilizatoare în vreme ce Anna însuşi e mai mult o figură carismatică decât o voce. Strategia funcţionează şi ajută la crearea unei aure de mister în jurul fostului soldat. Deşi, ca modus operandi, greva foamei poate fi considerată o metodă gandhiană de protest, masa folosită ca mijloc de presiune în negocierile cu Guvernul este profund împotriva principiilor lui Gandhi. El avertiza, de altfel: „Democracy is an impossible thing until the power is shared by all, but let not democracy degenerate into mobocracy”.
Ramlila Maidan, locul unde se regăsesc suporterii lui Hazare şi cartierul general al acestuia, s-a transformat brusc într-un soi de punct zero al luptei anti-corupţie, dar, dincolo de imaginile furnizate de televiziuni, presa scrisă vorbeşte de sute de oameni care s-au îmbolnăvit din cauza apei consumate şi a condiţiilor de igienă precare. Suporterii lui Hazare vorbesc de arestări masive operate de poliţia din Delhi în rândul manifestanţilor.
În cele din urmă, fenomenul Anna Hazare se va stinge de la sine. Legea sa, subiect al negocierii la ora actuală, nu va putea schimba mare lucru în materie de corupţie (în cazul în care va fi validată fără modificări), însă poate restrânge multe dintre libertăţile fundamentale de care trebuie să se bucure oricine într-un sistem democratic. Însă, dacă nivelul actual al corupţiei va rămâne neschimbat, nu va trece multă vreme până când un alt Anna Hazare va excita masele cu discursuri anti-sistem. Într-o ţară cu un nivel alarmant de analfabetism (în 2001, 65,38%)si cu sute de milioane de cetăţeni ce trăiesc cu sub 50 de eurocenţi pe zi, clasa politică indiană devine din ce în ce mai prosperă. Cu o populaţie needucată şi, prin urmare, gata de orice excese şi reacţii emoţionale, India stă de ceva vreme pe un butoi de pulbere.