… Folosirea produselor cosmetice este evocata în Biblie unde se evoca faptul ca în urma cu 10 mii de ani au existat primele practici de machiaj si primele palete de culori?
… Cercetarile arheologice au mentionat ca în urma cu 5000 ani î.I.Ch., au fost gasite în catacombele Egiptului numeroase accesorii de machiaj, borcane si urcioare cu astfel de continut. Cleopatra, Nefertiti, Helena, Afrodita, Venus, erau socotite frumusetile enigmatice ale timpurilor. Produsele cosmetice cele mai vechi au fost gasite în mormintele Egiptului din prima ERA a Dinastiei, catre anii 3100-1907 î.I.Ch. În acea epoca femeile egiptene foloseau borcane care contineau unguente parfumate cu baza de ulei vegetal de palmier, masline sau nuca, amestecate cu ierburi aromatice, pentru protectia pielei contra îmbatrânirii si a deshidratarii cauzata de soare.
Mai târziu a început machiajul obrazului si al corpului. La început acestea erau rezervate preotilor si riturilor mortuare care pastrau pretiosul secret. (Se spune ca Lenin a fost îmbalsamat de un medic egiptean, care a murit cu secretul). Pielea era unsa cu un preparat ocru-galben, care dadea reflexe aurii, iar pe obraji se folosea ocru-rosu. Vinele bustului si tâmplele erau subliniate cu culoarea bleu, iar ochii erau întotdeauna machiati, sprâncenele conturate cu negru, ploapele inferioare cu o tenta usoara de verde închis, iar cele superioare un fard cu baza de antimoniu sau funingine.
Fardul avea calitatea de a proteja pielea de agresivitatea vântului si nisipului, folosindu-se si în jurul ochilor. Fardurile contineau în afara de culori si infuzii de plante medicinale pentru prevenirea eventualelor infectii oculare, oftalmia (inflamatia ochiului). Culorile cele mai populare erau verdele de Moszimit – malachita pisata de Siria. Culoarea turquoise sau peruzéa, argila rosie sau violeta, amestecate cu oxid de cupru sau fier, care permiteau obtinerea de nuante noi, foarte pretuite.
Legendara Cleopatra prefera culoarea bleu- marine pe ploapele superioare si un verzui ca apa pentru ploapele inferioare. Genele erau machiate cu o pasta de fard si grasime. În ceea ce privesc buzele, erau fardate cu rosu mineral, iar unghiile lustruite si colorate cu /henné/ o planta cu care turcoaicele îsi vopsesc parul în rosu.
La începuturi în Grecia, în special la Atena si Sparta machiajul a fost un timp interzis, fiind rezervat numai curtezanelor. În secolele VII si XII î.e.n. accentul a fost pus pe higiena generala. Hipocrate – medic grec (vezi Juramântul lui H.pt.medici), spunea ca fiecare om trebuie sa faca exercitii fizice, bai frecvente cu baza de ulei de masline, migdale sau susan, iar spalarea parului, corpului si dintilor cu unguente aromatizate.
Pâna în secolul al III-lea machiajul nu era obisnuit, cu exceptia sprâncenelor care trebuiau sa aiba forma unui arc unic. Cu timpul, parfumurile si fardurile aduse din Egipt si Asia Minor si-au facut aparitia. ASPASIA, partenera lui Pericles (om de stat atenian), celebra pentru spiritul si frumusetea sa, a lansat doua lucrari asupra /artei de a se farda, machia/. Se ungea cu minereu de plumb pentru stralucirea tenului, dar Claude Galien, medic grec, a denuntat stricaciunile veninoase ale acestei crete. În al II-lea secol s-a renuntat la înnegrirea arcadei ochilor cu funingine, fiind înlocuita cu zeama provenita din mure strivite.
La începutul Imperiului Roman, la Roma, femeile patriciene petreceau ore întregi în baie (celebrele Bai romane). Se spalau si se machiau cu meticulozitate. Toaleta, coiffura, machiajul durau un timp îndelungat pentru prepararea în fiecare dimineata. Ovidius (Publius Ovidius Naso, poet latin, vezi statuia în orasul Constanta), a scris în anul IV î.I.Ch. un Cod de cochetarie, intitulat „Les Cosmétiques”, el furnizând numeroase sfaturi si „retete” de frumusete.
Se spunea ca /machiajul este diabolic/, fiind considerat un „subterfugiu care disimuleaza oroarea si mirosul real al corpului si sufletului, conducând spre lux si desfrâu, nimicind omul”.
În Epoca Renasterii italiene, frumusetea /boticeliana/ era reprezentata prin Venus, Zeita gradinilor, a Frumusetii si Dragostei, asimilata cu Afrodita la greci. Se spune ca /frumusetea este senzuala si cereasca/. Au aparut femeile cu fruntea luminoasa, cu parul blond, trese împletite cu pietre pretioase. Femeia trebuie sa fie frumoasa si atragatoare, dar cu ce pret? Culoarea diafana a tenului, a buzelor, a obrajilor si unghiile rosii, parul auriu – faimosul blond venetian, care se obtinea prin amestecul de sofran si lamâie, si-au facut aparitia în Epoca Renasterii.
Femeile stateau la soare cu capul acoperit de o palarie, iar corpul era protejat de un voal. În acelasi timp, retetele de frumusete au ramas tot atât de periculoase ca si în Evul Mediu, pentru ca femeile îsi albeau pielea cu aceleasi amestecuri sublimate, solutii toxice cu baza de plumb si de mercur, care rodeau pielea zi de zi, pâna la distrugere.
Sfârsitul secolului al XVII-lea a fost marcat de nebunia /edificiilor capilare/ – a coafurilor pe verticala, perucile facându-si aparitia în toate clasele sociale. Femeile începusera sa se fardeze foarte vizibil, în culori stridente, rosul predominând, încât devenise chiar dezgustator, respingator.
În secolul XVIII, la Curtea Regelui Frantei (Le Roi Soleil), toate gamele de rosu straluceau pe obraji într-un veritabil foc de artificii. Erau fardati atât în timpul zilei, cât si pentru noapte. Culoarea naturala a fost proscrisa, exclusiv rosul era culoarea purtata si adorata. Coafurile devenisera veritabile capodopere fara masura, ornate de o multitudine de accesorii. Higiena era aproape inexistenta, insectele corporale aparusera, iar esentele de parfumuri „îmbatatoare” ascundeau odorurile naturale… Din fericire, spre sfârsitul secolului se revine la simplicitate, la natural, machiajul mult redus, numai cu o tenta usoara de pudra, imitând transparenta portelanului, iar buzele de asemenea, culoarea naturala. Celebra Madame Récamier a simbolizat perfect frumusetea epocii sale.
Secolul XIX a fost secolul când femeile au utilizat mai putin machiaj, acesta fiind rezervat actritelor pe scena si prostituatelor. S-a folosit mai mult pudra alba, folosita esential de burghezie, si foarte putin rosu pe pometii obrajilor. În acel secol s-a pus accentul mai mult pe igiena, lucrarile asupra îngrijirii pielii, a corpului în general, multiplicându-se.
Din fericire în secolul XX, progresele cercetarilor în cosmetologie au adus produse de frumusete care permit astazi femeilor sa se machieze si sa-si îngrijeasca pielea, fara prea mari riscuri. Cu toate ca, cel putin în ultimul an, au fost retrase din magazine, unele produse cosmetice, creme si farduri, care contineau ingrediente chimice nocive, atât pentru piele, cât si pentru organism în general, deoarece aplicarea cremelor sau fardurilor respective, sunt întotdeauna absorbite de epiderma, derma trecând apoi în circuitul sangvin.
Cosmetica a culminat în acest secol XXI, cu interventiile chirurgicale cosmetice radicale, infiltratii faciale cu botox, chirurgii radicale corporale, de multe ori cu rezultate dezastruoase, culminând chiar cu moartea pacientului – femeie sau barbat. La ora actuala, în America de Nord, Canada si Statele Unite, statisticile comunica cifra de 80% a femeilor care solicita interventii chirurgicale generale sau partiale, predominând liftingul si implanturile mamare cu silicon, care au dat rezultate tragice, letale, în afara de alte „minuni” ale chirurgiei plastice.
Din nefericire, in acest secol predomina si este apreciata mai mult /Frumusetea exterioara, si mai putin cea interioara/, iar „modelele” trucate din reviste si televiziune, induc în eroare, în special tineretul la vârsta adolescentei, care crezând „ca tot ce zboara se si manânca”, anorexia facându-si aparitia, culminând cu rezultate tragice.
Ar fi minunat sa revenim la maxima lui Juvenalis: „MENS SANA IN CORPORE SANO”, la care adaug – FRUMUSETEA ESTE TRECATOARE, DAR SUFLETUL SI INTELIGENTA SUNT NEMURITOARE.