Timp de nouă zile, în perioada 10 – 19 august, a.c., am fost invitatul Taberei Internaţionale de Creaţie Plastică – Nyíradony, 2011. La tabăra din oraşul Nyíradony au mai participat şi patru artişti din Reşiţa, respectiv Cristea Mircioane, Petru Comisarschi şi Eva Comisarschi. Artiştii din Ungaria au fost reprezentaţi de pictori din Debreţin, zece dintre aceştia fiind profesori la Facultatea Arte Plastice din Debreţin sau profesori de arte plastice la licee şi şcoli din diferite localităţi din regiunea maghiară Hajdu-Bihar, unul a fost director şi profesor de pictură la o Şcoală Populară din Debreţin, în prezent pensionar, iar al doisprezecelea este directorul unei şcoli generale din Nyiradony, pasionat de pictură.
Bogdandy Gyorgy, cu mine, in fata lucrarilor mele
I-am cunoscut la Nyiradony pe cel care a fost directorul artistic al taberei, Subicz István, profesor de grafică la un liceu de artă din Debreţin, pe Lukács Gábor, profesor de pictură la Facultatea de Arte Plastice din Debreţin, pe Palotai Erzsébet, profesor de arte plastice în Debreţin, pe decanul de vârstă al taberei, Bogdándy György, de 80 de ani, pe sculptoriţa Birki-Szabó Helga, din Nyiracsád, care a fost prezentă împreună cu cei doi gemeni ai ei, în vârstă de şaisprezece luni, pe care i-a purtat în braţe, pe umeri, pe genunchi, în cărucior, în timp ce lucra, la masă, în excursiile organizate în localităţile din apropiere sau la mesele festive. Femeia aceasta a dovedit că, dacă vrei cu adevărat, poţi fi şi mamă bună şi artist, arătându-se ca un adevărat Hercule, puternic, devotat şi duios. E drept că, în aceste condiţii, Helga a renunţat să facă sculptură şi a făcut grafică, însă efortul ei mi s-a părut cu adevărat herculean. Şi a făcut totul cu zâmbetul pe buze. Iar ăia mici nu s-au plâns de nimic, dimpotrivă au bâzâit fericiţi în jurul ei, totul părându-li-se o straşnică joacă.
Petru Comisarschi, in cimitirul romanesc din Nyradony
Petru Comisarschi, fost profesor la Liceul de Artă Sabin Păuţa din Reşiţa, actualmente pensionar, care nu ştie decât româneşte, s-a arătat impresionat de modernizările făcute an de an în oraşul Nyiradony şi de faptul că niciodată gazdele nu au provocat discuţii politice şi că nu au abordat în niciun fel problema sensibilă a Ardealului. Tristeţea lui Comisarschi a venit, însă, de la faptul că românii din Nyiradony s-au maghiarizat şi nici nu par să-şi mai revendice în vreun fel originea românească, cimitirul din localitate fiind abandonat, aproape părăsit. Anul trecut abia a fost curăţat şi amenajat, cu fonduri europene, fiind cuprins într-un proiect mai larg, care a vizat construirea unui centru sportiv polivalent, cu amenajarea întregului teren înconjurător, inclusiv a cimitirului românesc. De altfel, în Nyiradony a existat o comunitate puternică de români, grupată în jurul bisericii greco-catolice, biserică frecventată şi în prezent de sute de greco-catolici, foşti români ortodocşi, dar, care vorbesc aproape exclusiv limba maghiară. Probabil şi pentru aceasta Comisarschi s-a simţit dator să ţină sus steagul românesc, refuzând cu obstinaţie să pronunţe vreun cuvânt în limba maghiară, deşi gazdele se străduiesc de vreo şaptesprezece ani să-l înveţe să spună bună dimineaţa în ungureşte.
Palotai Erzsebet şi Subicz Istvan (in dreapta) la vernisaj
Acestea sunt însă observaţii de nuanţă, pe fond, toate discuţiile purtându-se în cea mai bună înţelegere şi cu politeţe desăvârşită. Când spun toate discuţiile, mă refer la cele despre criza artei, despre revoluţiile din artele plastice, despre flori, animale domestice şi sălbatice, sport, legume, fructe, feluri de mâncare, femei, familie, sex, istorie, mitologie etc.
Remarcabilă mi s-a părut istorioara povestită de Subicz István, cu privire la Winston Churchill, care, se spune, l-ar fi luat la întrebări pe ministrul culturii de ce a făcut economii la bugetul destinat culturii, într-un an de război. Ministrul a explicat că s-a simţit dator ca în vreme de război să diminueze cheltuielile pentru cultură, iar Churchill i-a replicat: Dacă nu facem cultură, pentru ce mai purtăm acest război?
Înfruntarea - pictură de Matei Mircioane
În deschiderea expoziţiei au vorbit directorul Casei de Cultură din Nyíradony, Kondácsné Marika, şi criticul de artă, doctor în arte frumoase şi istoria artelor, Éles Csaba, din Debreţin. Criticul a vorbit despre aproape toţi artiştii prezenţi şi lucrările lor, însă a subliniat modernitatea şi forţa sugestie a lucrărilor artiştilor români şi despre excepţionalele miniaturi, pictate pe diferite obiecte vechi de mobilier, realizate de către Palotai Erzsébet, din Debreţin.
Mai subliniez faptul că pe toată perioada desfăşurării taberei niciunul dintre participanţi nu a deschis televizorul, radioul, nu a citit niciun ziar, criza, frământările sociale, luptele de stradă, războaiele fiind ţinute în afara perimetrului taberei, ca în afara unei grădini edenice. Sigur, toţi ştiam că afară nu e chiar OK, dar ne-am angajat, parcă, într-o scurtă cură de dezintoxicare, ştiind că după tabără ne va lua din nou valul problemelor din satul global.
Grupul de pictori de la Nyiradony
Amintim aici pe toţi cei paisprezece artişti care au expus la Nyíradony (aşa cum au fost înscrişi pe pliantele tipărite de Casa de Cultură) şi cărora li s-a înnoit invitaţia de a participa şi la ediţia de anul viitor: Birki-Szabó Helga, Biró Eszter, Bogdándy György, Börcsök Attila, Comisarschi Petru, Comisarschi Eva, Cristea Mircioane, Kiss József, Lukács Gábor, Matei Mircioane, Palotai Erzsébet, Subicz István, Tóth Lajos şi Tóth Zsuzsa
Manifestarea s-a încheiat cu o festivitate cu muzică şi dans, organizată în faţa primăriei din Nyíradony, cu ocazia Sărbătorii de Pâine Nouă, sărbătoare tradiţională în Ungaria, prilejuită de coacerea primelor pâini din noua recolta de grâu.
Ansamblu din Ţara Bascilor, la Sarbatoarea de pâine nouă - Nyiradony