ACUM.TV

Mă-ntreb ce s-ar fi ales de simpaticul, cinicul şi autoironicul Murphy dacă ar fi trăit în România. Probabil, un fel de Caragiale. Dincolo de satiră, de spuzeala comică, e atâta dramă… Adevărul e că, la început de octombrie, nu poţi gândi optimist decât dacă intri pe contrasens cu normalul. Te-ajută pentru asta destul peisajul, starea vremii, dar, mai ales, te-ajută starea oamenilor. Important e însă că reforma continuă. Cu avânt şi elan revoluţionar.

Da, „revoluţionar”! N-aţi auzit? A spus-o cineva…important. Foarte, foarte important! „Adevărata revoluţie abia acum a început”. Reforma merge, cum spuneam, înainte. Nu se vede, dar se simte. În toate domeniile vieţii. Mai rău va fi cu scumpirile care se ţin lanţ, şi asta la români, totdeauna în „gura” iernii.

Nu ştiu pe ce lume trăiesc managerii unor societăţi şi cât contact au cu realitatea de îşi permit să crească, uneori aberant preţurile. Câţi dintre cetăţenii ţării îşi vor mai permite să plătească facturile? Se subvenţionează pentru cei săraci, dar de unde, şi cât timp oare? Şi câţi dintre cei care vor putea totuşi să plătească astăzi, mâine, la ritmul acesta nu vor fi în aceeaşi situaţie? Regiile au profitat de monopolul deţinut şi au ţinut cu dinţii de alinierea la preţurile internaţionale, deşi salariile românilor sunt la nivelul celor din Bangladesh. Regiile de distribuţie nu au făcut mari eforturi pentru contorizarea mai rapidă, deoarece nu ar mai avea cine să plătească pierderile din reţea. Nepăsare, diletantism, sau e doar o tranziţie către centrale cu energie solară… aşa cum ni se prevedea pentru mileniul trei?

Creşterea preţului carburanţilor se pare, că este o stare de normalitate la români. Nimeni nu poate comenta, toată lumea înghite în sec, şi în această perioadă din două în două săptămâni vom mai scoate câteva sute din buzunar pentru fiecare litru de benzină sau motorină. Şi uite aşa…se apropie sărbătorile, se adânceşte neputinţa! Dacă până acum sindicatele au stat cuminţi, se pare că , încep să iasă la rampă. Va fi o iarnă grea, nu numai pentru români ci şi pentru guvernanţi.

Acum câteva săptămâni „am stat de vorbă” cu un chinez, încercând să-i explic în limba franceză câteva lucruri cu privire la modalitatea de a face publicitate în ziarul IMPACT. După multe explicaţii, şi după ce i-am dat oferta de preţuri şi cadou un ziar, le-a „palmat” discret la subraţ şi, într-o românească a la Natalia Oreiro a întrebat: „Noapte? Noapte?”. Omul voia să ştie – am înţeles asta după ce a sosit un chinez cu state lungi în România şi vorbea, destul de bine româneşte– când apare următorul ziar IMPACT!

Cam aşa şi cu managerii unor regii, cu salarii de mii de euro, cu preocupări de câţiva bănuţi, cu prea multă linişte la neliniştea cetăţeanului, cu o mare nonşalanţă şi un singur gând: portofelul lor! Ca şi chinezul de la firma la care am fost, managerii pun la subraţ, discret, tot ce primesc. Nimeni nu trebuie să ştie cât şi de ce. Şi în fiecare lună, cu portofelele doldora de indemnizaţii, se prezintă senini la casierie şi întreabă „NOAPTE, noapte?”

Acest articol a fost publicat luni, 24 octombrie 2005 la rubrica Marja de eroare.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.