O casă din cartierul nord-londonez Tottenham incendiată de infractori
Ursula Nevin, o femeie de 24 de ani din Manchester mamă a doi copii, a devenit prima persoană implicate în tulburările urbane din mari orașe din Anglia a cărei sentință cu închisoarea a fost anulată în apel.
Judecătorul de la Curtea Coroanei (echivalentul tribunalului) din Manchester, Andrew Gilbart, a anulat sentința de cinci luni închisoare pentru mânuire de bunuri furate pronunțată de Curtea de Magistrați (echivalentul judecătoriei) în prima instanță și a condamnat-o la o pedeapsă de comunitate de 75 de ore de muncă neplătită.
Nevin se declarase vinovată de a fi acceptat o pereche de pantaloni scurți, furată de colocatara ei în timpul jafurilor din centrul orașului.
Sentința de la Curtea Coroanei Manchester deschide calea unui mare număr de condamnați de a înainta apeluri similare împotriva unor sentințe percepute într-o bună parte a presei și a sistemului jusitiției penale ca excesive.
O analiză publicată de cotidianul de centru stânga The Guardian arăta că primii 80 din cei peste 1200 de inculpați condamnați au primit pedepse cu închisoarea imediată în proporție de 70%, față de 2% cât reprezintă în mod normal pedepsele pentru acest gen de infracțiuni. De asemenea, studiul a constatat că pedepsele sunt cu un sfert mai aspre decât în mod normal.
Este vorba nu doar de asprime ci și uneori de lipsă de consecvență. De pildă, David Atto, de 18 ani, s-a declarat vinovat de furtul a două tricouri Burberry în valoare de 60 de lire, găsite pe stradă. A primit o zi de închisoare și cum stătuse noaptea în arestul poliției a fost eliberat imediat. În schimb, într-un caz devenit celebru, Nicolas Robinson, în vârstă de 23 de ani, fără antecedente penale, s-a declarat vinovat de furtul unui pachet cu șase sticle de apă minerală în valoare de 3,50 lire de la un supermagazin Lidl din sud-estul Londrei. A primit șase luni de închisoare pentru infracțiunea de spargere.
Premierul David Cameron a apărat deciziile instanțelor, spunând că ele se adaptează circumstanțelor locale și sentimentului de bine și rău din comunitate și a dat-o ca exemplu pe mama lui care a fost magistrat timp de 30 de ani. Un prim sondaj de opinie pare să-i dea dreptate: 31% la sută dintre cei chestionați susțin că recentele sentințe sunt prea blânde, 48% spun că sunt potrivite și doar 14% consideră că sunt prea aspre.
Cu ce se alege societatea?
Dar numeroși juriști, nu doar avocați, au spus că sentințele aspre cu închisoarea nu doar că nu sunt justificate, ci nu-și vor îneplini obiectivul, aceea de pedepsire, dar și de reabilitare a infractorilor.
Valul de condamnări la închisoare și de păstrare în arest preventiv a unor inculpați sau infractori în așteptarea condamnării a mărit populația carcerală din Anglia și Țara Galilor (Scoția și Irlanda de Nord au sistem penal distinct) la un nivel istorice record de 86654. Mai sunt libere doar circa 1200 de locuri în sistemul penitenciar.
În ultimii 15 ani, populaţia carcerală din Anglia şi Ţara Galilor a crescut cu 2/3, fără ca infracționalitatea să fi suferit modificări semnificative în aceeași perioadă.
Această supra-aglomerare a penitenciarelor pune probleme serioase, în primul rând de securitate. Datorită reducerilor bugetare, nu există personal suficient în închisori, iar unii deținuți condamnați la pedepse scurte sunt amestecați cu cei cu pedepse lungi, adeseori infractori periculoși.
Deja a fost semnalată agresarea a trei deținuți implicați în recente tulburări la un centru de deteție pentru minori și tineret (sub 21 de ani).
Pedepsele cu închisoarea imediată reprezentă doar 8% din totalul sentințelor penale din Anglia și Țara Galilor iar cele de închisoare cu suspendare 2%. Restul de 90% îl reprezintă amenzi penale sau pedepse comunitare – muncă în folosul comunității, interdicție de circulație pe perioada nopții monitorizată electronic, ordine de reabilitare pentru drogați și alcoolici, ordine de educație pentru cei condamnați de acte de violență, etc.
Costurile medii cu un deținut sunt de circa 40000 de lire sterline pe an. Datele publicate în 2010 arată că rata de recidivă la deținuții eliberați este de 50%, e drept, mai redusă decât era în 2002 – 55%.
Este evident că judecătorii au dorit să trimită un semnal participaților la recentele tulburări, soldate cu cinci morți, peste 100 de polițiști răniți și pagube de peste 200 de milioane de lire sterline, anume că un astfel de comportament nu va fi tolerat de societate.
Dar majoritatea celor condamnați până acum sunt în general niște infractori oportuniști. Adevărații organizatori ai jafurilor, incendierilor și violențelor din august 2011 de la Londra și alte nouă orașe din Anglia, în bună măsură membri ai bandelor urbane, potrivit autorităților, nu au fost încă identificați în totalitate și e posibil ca unii dintre ei să nici nu ajungă vreodată să dea socoteală.
În aceste condiții, care este folosul pentru societate dacă un hoț care a furat apă minerală în valoare de 3,50 lire sterline este trimis pentru șase luni la închisoare, care potrivit unui ministru de interne de acum 20 ani, este un mod foarte costisitor de a face din niște oameni răi unii și mai răi?
Fără îndoială că analiza D-lui Clej este corectă la nivel macro, chiar dacă exemplul dat nu este prea convingător. Se spune că individul a furat doar şase sticle de apă minerală, dar prima instanţă, care era probabil mai bine informată, vorbeşte despre „o spargere”. Dacă individul este cel care a spart vitrina magazinului înainte de a intra ca să fure, lucrurile se complică şi el nu se mai aseamănă deloc, în faptele comise, cu cel care a găsit două tricouri pe stradă, (delict pentru care acesta din urmă a primit, „în mod disproporţionat”, doar o zi de încarcerare. „Spargerea vitrinei” pare un delict minor (sticla e de vină, fiind prea casantă), dar „spargerea magazinului” este deja ceva mai grav decât jaful care îi urmează.
Doamna Ionescu, infractiunea de spargere („burglary”) implica intrarea ilicita intr-o incinta cu intentia de a comite un furt, potrivit definitiei din dreptul englez. Deci nu e vorba de spargerea vitrinei, pe care inculpatul nu a comis-o, ci de intrarea neautorizata intr-un magazin, devastat de altii, de unde inculpatul a furat, in mod oportunist, apa minerala. Dar in afara de acest detaliu, aveti alte comentarii de facut pe marginea articolului?
Întrebarea, deşi era era destul de netă (“a condamna sau a nu condamna la închisoare”) a deviat pe parcurs spre o dilemă ceva mai practică. Şi anume, “cu ce se alege societatea, care este folosul ei?” din condamnările celor care, iată, sunt acum deja prea mulţi şi au ajuns să sufoce închisorile. Sugestia e uneori subliminală, alteori “mură-n gură”: să înlocuim pe cât posibil pedeapsa cu închisoarea cu pedepse alternative. Foarte bine, dar ajunşi aici poate vom merge şi mai departe, de ce nu? În virtutea drepturilor omului, se poate imagina o societate atât de evoluată încât nimeni nu mai este băgat la “zdup”. Aşa cum s-a renunţat la pedeapsa cu spânzurătoarea, şi cu ghilotina, şi cu orice altă metodă, de ce nu s-ar renunţa şi la inumana invenţie numită “închisoare”? În schimb, cei care trebuie “pedepsiţi” fie vor presta muncă patriotică (de o calitate care mai mult ca sigur că va lăsa de dorit, îndată ce nu este remunerată), fie vor cotiza la bugetul statului cu amenzi grase (dacă vor dori… însă dacă nu vor plăti amenzile de bunăvoie şi cu zâmbetul pe buze, rămâne de văzut ce alte pedepse li s-ar potrivi mai bine), fie li se va interzice să iasă pe străzi noaptea, ca să nu mai facă actele antisociale la întuneric, unde nu pot fi surprinse de fotoreporteri. În plus, pe alcoolici şi pe drogaţi nimeni nu-i va trage de urechi, dar vor primi ordine severe să se lase de “sportul” care le gâdilă în mod plăcut imaginaţia şi simţurile. Unde-i ordin, cu plăcere! zice o vorbă. Asta fiindcă încălcarea ordinului aduce pedeapsă; dar dacă pedeapsă nu e, nimic nu e!
Se face aprecierea corectă că amestecarea celor greşiţi cu cei periculoşi este de prost augur. Dar de ce trebuie amestecaţi? Din lipsă de “locuri de parcare”?
Se mai face aprecierea corectă că sunt prea puţine închisori. Adică, să ne întindem cât ne este plapuma, nu cumva să o lungim la poale. De ce să ne mai complicăm?
Se mai face aprecierea corectă că suma de 40 mii de lire sterline pe an, cât costă un deţinut, ar fi cam … măricică, în sensul că e cam greu de suportat de către cei cinstiţi, care au rămas pe dinafara zidurilor închisorii, şi care probabil că au salarii ceva mai subţirele. Când te gândeşti că asta înseamnă 4,88056677 x 40000= 195222,6708 lei noi, adică 16268,6 lei noi pe lună, adică de vreo 8 (opt) ori mai mult decât salariul mediu pe economie din România, atunci înţelegi mai bine că pe undeva s-a sărit calul, dar nu s-ar vrea în ruptul capului a se recunoaşte. Nu se pune cu nici un chip problema micşorării acestei “alocaţii de lăfăială” ci numai soluţia alternativă: micşorarea numărului de “rezidenţi”, ca să poată cei care rămân pe mai departe în închisori s-o ducă la fel de bine ca şi mai înainte, trăind din modesta “alocaţie de sprijin a infractorilor” de 40000 lire.
În condiţiile date, mai mult ca sigur că întrebarea din titlu va rămâne multă vreme fără răspuns.
P.S. Lipsa de consecvenţă a judecătorilor poate însemna nu neapărat incompetenţa sau superficialitatea lor în deciziile luate, ci şi o lege prea relativă. Dacă pentru infracţiunea X s-ar prevedea cu precizie de bisturiu pedeapsa Y sau un interval foarte strâns de recluziune (să zicem … „de la 16 luni la 18 luni” )atunci n-ar mai fi discrepanţe atât de supărătoare între o decizie sau alta. În schimb, dacă formularea legii este de genul „pedeapsă de la 1 an la 7 ani cu posibilitatea suspendării sau cu plata unei amenzi consistente” e de aşteptat ca sentinţele să fie surprinzător de variate, iar cei care judecă să se încadreze perfect în litera legii.
Doamnă Ionescu, v-aș da un răspuns amănunțit, dar nu știu de unde să încep, pentru că e clar că dumneavoastră aveți imaginea politicii penale represive a sistemului comunist și nu păreți să conștientizați faptul că un sistem penal are ca scop nu doar pedepsirea, ci și reabilitarea celor condamnați. Și asta nu e doar un considerent moral, ci unul pragmatic, pentru că nu mi-e tot una dacă un delincvent recidivează sau nu.
Elementul de cost e foarte important, chiar dacă pentru dumneavoastră noțiunea de „hard budget” este o abstracție.
După cum îmi este foarte clar că nu înțelegeți noțiunea de pedeapsă de comunitate (92% din totalul pedepselor penale din Anglia și Țara Galilor) și nu păreți să înțelegeți că, așa cum nu există boli ci bolnavi, tot așa nu există infracțiuni ci infractori și de aceea pedeapsa trebuie potrivită pe circumstanțele delincventului.
După cum aveți tentația neștiutorului care vrea ca legea să prevadă pedepse pentru orice tip de infracțiune imaginabil, considerându-i tâmpiți pe legiuitori cărora nu le-a dat prin cap să legifereze așa cum dumneavoastră vi se pare că e extrem de simplu. Ei bine, domană Ionescu, aflați că pentru Anglia și Țara Galilor există un Sentencing Council, care emite periodic recomandări pentru sentințele penale. Dacă doriți pot să vă trimit niște exemple, dar mi-e teamă că sunt așa de stufoase că nu le veți pricepe, uneori și judecătorii și avocații se încurcă în ele. N-aveți grijă, că n-ați inventat dumneavoastră roata justiției penale și dacă lucrurile ar fi așa de simple cum le vedeți dumneavoastră și în general profanii în materie am trăi cu toții în sânul lui Avraham.
În sfârșit, vă atrag atenția că dependența de droguri și alcool constituie o boală și e foarte simplu să trimiți astfel de oameni la închisoare, iar când ies de acolo cei mai mulți se apucă imediat de exact același lucru.
Vedeți dumneavoastră, doamnă Ionescu, eu cunosc astea din contact direct cu realitatea, nu de pe internet, din ziare sau de la televizor.
În sfârșit, chestia cu subliminalul vă înscrie și pe dumneavoastră în categoria acelora care mă supectează sau mă acuză de intenții ascunse sau de conspirații. Nu doamnă Ionescu, încerc să deschid ochii și mintea multora care au fost spălați pe creier în mod cumplit timp de zeci de ani și acum nu mai pot ieși din tiparele autoritare în care au fost educați.
Desigur că reabilitarea este un lucru important şi vrednic de dorit, dar este perceput diferit de unii care îl propun ca să fie aplicat altora,respectiv de cei cărora li se aplică. Citiţi versurile din „Rehab” , cântat de regretata Amy Winehouse şi veţi vedea răspunsul lor la grija unora ca Dv-s de a-i reabilita cu forţa: „No,no,no!”
Dar trebuie să admit că, deşi este o iluzie, merită încercat.
Mă bucur că „tentația neștiutorului” din mine, care vrea ca legiuitorul să prevadă tot soiul de particularizări ale legii,şi-a găsit din vreme corespondenţă în preocuparea unora de a „emite periodic recomandări pentru sentințele penale” chiar cu riscul de a deveni atât de stufoase încât judecătorii riscă să se încurce în ele. Dacă acest Sentencing Council continuă să persevereze în acest soi de masochism legislativ, în loc să se lase păgubaş, probabil că ştie el de ce.
Ar trebui făcută o analiză a eficienţei acestei mult trâmbiţate „pedepse de comunitate”. Dacă 92% din ultimele pedepse au fost de acest tip, se poate considera ca tocmai acestea au fost un factor semnificativ de influenţă în declanşarea ultimelor dezordini din Anglia. Lipsa de eficienţă a acestor inovaţii în domeniul artei punitive se vede prin efectele lor. Cei care au sărit la război cu vitrinele şi cu bancomatele ştiau bine ce-i aşteaptă.
Îmi pare rău doamnă Ionescu, ori că discut cu un perete, ori cu dumneavoastră, e cam același lucru. N-ați remarcat că am scris că populația carcerală a crescut cu 2/3 în ultimii 15 ani fără ca nivelul infracționalității să sufere vreo schimbare sensibilă. Nu pricepeți că Sentencing Council nu emite „legislație” ci recomandări și în general am impresia că discut cu cineva cu mintea înghețată în anii ’80, în România lui Ceaușescu. Pentru dumneavoastră, ORICE infractor e un rebut uman care trebuie aruncat în închisoare. Așa cum am spus, această concepție nu e doar cinică, dar are consecințe dezastruoase pentru societate.
Ca de obicei, in ultima vreme, v-ati facut obiceiul de a amesteca rastalmacirile cu jignirile, pentru a iesi cu orice pret la suprafata. Nu ma deranjeaza ca ma comparati cu un peret varuit sau pretindeti ca mi-ati luat temperatura de la distanta, gasind o „minte de gheata”, iar in 1980 inca nu ma nascusem, ca sa ma acuzati de „ceausism” latent. Ma deranjeaza in schimb faptul ca-mi atribuiti aprecieri pe care nu le-am formulat eu, ci le-ati plasmuit Dvs. ca sa ma impodobiti cu ele. Eu n-am spus ca „Sentencing Council emite “legislație”” , ci am reprodua formularea dvs (“emite periodic recomandări pentru sentințele penale” ); n-am spus nici ca „ORICE infractor e un rebut uman care trebuie aruncat în închisoare”. Dar Dvs. aveti o metoda care se pare ca va avantajeaza: atribuindu-mi in mod mincinos aceste aprecieri, puteti mai usor sa ma „combateti” in continuare.
Din partea mea puteti sa si desfiintati inchisorile, ca tot vi se par prea costisitoare. Insa, dupa aceea sa ne anuntati si ce spun statisticile, recte care sunt efectele acestei masuri, ca sa vedem daca ea a fost de bun augur sau nu.
Doamnă Ionescu, problema dumneavoastră este că emiteți formulări aberante (ironie de două parale): Din partea mea puteti sa si desfiintati inchisorile, ca tot vi se par prea costisitoare. și după aceea vă plângeți când combat astfel de aberații. Repet: dumneavoastră nu aveți niciun fel de alternativă, iar faptul că doriți (implicit) trimiterea fiecărui infractor la pușcărie fiindcă, chipurile, sentințele de comunitate nu funcționează (n-ați adus niciun argument, nicio statistică în sprijin și în general nu aduceți niciun fel de argumente) arată că de fapt nu susțineți nimic constructiv, ci populistul „băgați-i pe toți la pârnaie”.
Din nou rastalmaciti, ceeea ce nu e deloc onorant pentru dvs. Nici vorba sa fi sustinut eu asa ceva, de genul ” bagati-i pe totii la parnaie”. Ori aveti o imaginatie prea bogata, ori cititi printre raanduri si restul completati tot din imaginatie. Cat priveste argumentele pe care le cereti, astept eu mai intai sa aduceti dvs cateva (macar unul), care sa ateste eficacitatea metodelor alternative pe care le sustineti in reducerea criminalitatii.
P.S. Nu mi-ati raspuns la invitatia de a comenta versurile melodiei “Rehab”, compatrioata dvs., pentru a vedea care este adevarata stare de spirit vis-a-vis de intentiile de „rehabilitare” fortata a junimii Albionului. (No,no,no!)
Doamna Ionescu, v-am dat o statistica: rata de recidiva la cei cu pedepse de inchisoare este de 50%, rata de recidiva la cei cu pedepse de comunitate este cu 14% mai redusa decat la cei cu pedepse scurte de inchisoare, deci exact pe tema infractiunilor de care vorbeam in articol. O sa postez un link catre raportul ministerului justitiei, publicat in 2011.
Retin insa dispretul dumneavoastra pentru pedepsele de comunitate (nu sunt convins ca intelegeti ce inseamna aceste pedepse). De pilda, unele dintre aceste pedepse includ lectii de limba engleza pentru straini, lectii de anger-management sau lectii pentru soferi care au condus in stare de ebrietate. Asa cum am spus, dumneavoastra percepeti fenomenul reabilitarii dupa versurile unei cantarete, pe care o considerati reprezentativa, cand de fapt ea nu este.
V-as mai intreba, dat fiind dispretul suveran pe care-l aratati nu doar la adresa infractorilor in general, ci si fata de cei care sunt dependenti de droguri sau alcool. Nu stiu daca aveti astfel de cazuri in familie, dar presupunand ca la un moment sat ati avea, ce ati face, ati zice asa cum ziceti aici, sa fie pedepsiti ca oricum reabilitarea e apa de ploaie? Asta e o atitudine crestina?
Ar putea face economie dacă i-ar pune la munca pentru întreținere.
Nu se practica?