Cezara
Cezara este una dintre fetele de la contabilitate. O văd mai tot timpul prin transparenţa pereţilor de sticlă ce delimitează birourile firmei. Ne încrucişăm paşii pe holuri, urcăm adesea cu acelaşi lift şi îmi place să fiu atunci în spatele ei pentru parfumul părului. Îmi zâmbeşte aşa cum zâmbeşte tuturor colegilor şi celor care umplu acest furnicar din firmă dintre 9 şi 17.
Are 28 de ani, s-a îndrăgostit pe când avea 18 de tânărul său profesor de meditaţie, Cristian. A fost iubire între ei şi ea i s-a dăruit de la bun început cu trup şi suflet. A făcut asta cu luciditate, dovedindu-se o femeie voluntară, un caracter puternic care ştie bine ce vrea. Dragostea i-a însoţit ani buni. Şi totuşi nu s-au căsătorit din diferite motive invocate pe rând: studiile prioritare, diferenţa de vârstă (aproape 14 ani) etc. Mai degrabă cred că a fost comoditatea unei relaţii care decurgea de minune aşa cum era. Apoi a apărut şi o problemă: Cristian nu putea avea copii, fapt asumat ca atare de ea dar care pe el, deşi psiholog de meserie, l-a afectat mult.
Viaţa a continuat dar deja au început să apară şi alte discuţii, o tensiune mocnită. Şi brusc s-au despărţit. EL avea şi orgoliu. EA devenise mai femeie şi a simţit că poate iubi altfel. A cunoscut un alt bărbat pe care l-a iubit cu pasiune, o pasiune împărtăşită, dar numai un timp. Pasiunea a ars şi Cezara s-a trezit părăsită de noua iubire. A trecut şi peste asta şi mai ales s-a bucurat că rămăsese însărcinată, doar îşi dorea aşa de mult un copil. Destinul a făcut să-i reapară în cale prima şi marea ei dragoste. Cristian a venit la ea cu acelaşi suflet cald ca la început şi sentimentele lor, care duraseră deja ani buni, nu puteau să dispară în uitare aşa uşor. Bunătatea l-a determinat să accepte copilul venit din afara relaţiei lor dar ea a intuit că el suferă pentru asta şi, poate dintr-o pornire pripită, a avortat.
Toate astea au lăsat o cicatrice în sufletul fiecăruia. Aparent închisă dar care perceptibil sângerează din când în când. Au ajuns la altă vârstă şi la altă înţelepciune. Locuiesc fiecare în propriul apartament pe aceeaşi scară de bloc şi sunt tot timpul împreună. El găteşte foarte bine şi savurează amândoi bunătăţile. Din când în când se mai văd cu prietenii la o canastă. Mama ei, ramasă singură în oraşul de sub munte, mai vine câteodată la fata pe care îşi doreşte să o vadă totuşi liniştită într-o familie.
Aşa am cunoscut-o eu pe Cezara, într-o zi de vară, pe un chat anume. Nu ştia că eu eram colegul de peste 3 încăperi, sau poate nu a vrut să ştie. Romantică şi sprinţară, acaparată de lucrările contabile, într-un birou invadat de caldură, în care vara stătea fără de bluză, doar cu un sutien negru de care era foarte mândră, am dansat un vals „belle epoque” în spaţiul virtual.
Aşa a trecut o vară în care dimineţile ne erau înviorate de mailuri pe care ni le trimiteam unul altuia. Mi-e necaz că nu le-am păstrat pe toate, pe atunci intrasem în joc aşa cum cu inocenţă descoperă un adolescent fiorii jocului cu o fată. L-am păstrat de exemplu pe acesta.
From: cezara
Nu putea trece peste chinurile pe care Cristian le ascundea cu stângăcie, apăsat de neputinţa de a-i oferi un copil şi inconştienţa de a-i fi refuzat unul.
Într-o zi Cezara a dispărut. Ultimul mail se incheie asa:
….#n apropierea ta, @ncerc`nd toat[ gama afeciunii, @mi ap[ram tainele cu cascade de vorbe frumoase, banale ]i inutile. Mulumesc, nepreuitul meu prieten, @mi d[ruie]ti o imens[ bucurie, iar @ntr-o zi c`nd te vei plictisi ]i vei pleca, am s[ pl`ng mult. Realizez c[ nu doresc s[ tr[iesc @ntr-o lume de vis, imaginar[. Dar m[ identific cu z`mbetul pe care voiam sa i-l d[ruiesc.A] mai avea nevoie de un colier de sperante…
Numai că până la urmă a plecat ea, însoţindu-l pe Cristian până în Olanda, acolo unde era chemat de un unchi bătrân şi bolnav.
Uneori în lift tresar pe urmele unui imperceptibil parfum.