ACUM.TV

La data cînd se întîmplau aceste evenimente puţină lume ştia că Gore, pictor de biserici vestit în zilele lui bune, obişnuia să adoarmă prin cimitire după ce se abţiguia ca să mai uite de amarul vieţii şi de invidiile artistice din cauza cărora nu s-a putut realiza, cum zicea el. Realizat sau nu, Gore rămînea o fire sensibilă iar după ce trăgea vîrtos la măsea povestea tuturor necazurile şi nedreptăţile vieţii artistice. După una din escapadele sale melancolice prin cîrciumile mărginaşe ale oraşului, tocmai cînd se îndrepta către poarta cimitirului ‘Buna Speranţă’ Gore avu o revelaţie: cineva sau ceva care semăna cu un nor albastru înainta împreună cu el!
Răscolit de-un fior, privi mai atent arătarea. Primul gînd, ca să fim sinceri, i-a fost la poveştile cu fantome ale copilăriei dar cum nimic din chestia aia nu trăda vreun pericol se răzgîndi brusc şi nu mai încercă să fugă. Dimpotrivă, se simţi atras instinctiv de ‘ea’. Întinse o mînă. Atingerea ‘fantomei’ era foarte plăcută, semăna cu un abur cald, mîngîietor ca o briză de vară… Se legănă uşor pe picioare şi adormi chiar lîngă gardul cimitirului. A doua zi, surprinzător, se trezi în patul lui. Camera era foarte curată ca atunci cînd venea tanti Silvia, femeia de serviciu din bloc, să deretice. Adică o dată pe lună, în ziua lui de salariu. Din mica bucătărie adia o mireasmă la fel de neobişnuită, friptură cu cartofi prăjiţi.
“Cineva găteşte!” strigă el şi sări direct în picioare, fără să atingă marginea patului. Abia atunci observă aşternutul alb, fără nici o pată. “Parcă ieri am vărsat cafeaua aici”, mormăi cu nemulţumire. “Cine îşi bagă nasul în patul meu?!” Din doi paşi ajunse în bucătărie şi…
-Ieşi afară, oricine-ai fi! ameninţă furios dar aproape imediat se dădu îndărăt cu uimire, din faţa unei tăvi încărcate cu farfurii. Farfuriile erau pline cu bunătăţi deşi nu-şi aducea aminte să fi avut ceva de mîncare prin casă, în afară de o pungă cu măsline începută săptămîna trecută. Fata care ţinea tava îl privea prietenos, ca pe o cunoştinţă veche. “Am mai văzut-o undeva?!” se miră el în gînd dar de întrebat întrebă altceva:
-De unde sunt toate astea la mine în bucătărie?
Fata surîse şi îi arătă o schiţă făcută chiar de el într-o zi cînd nu primise salariul la timp, o… ‘natură moartă’.
-De aici! răspunse ea suav.
Pe urmă puse tava pe masă şi-i declară cu seriozitate:
-Te iubesc şi vreau să fac tot ce face o pămînteană ca să îţi fiu pe plac.
Gore îşi pierdu graiul vreo cîteva secunde, lucru nemaipomenit pentru el. Brusc, în capul lui se făcu lumină.
-Eşti ‘fata din fotoliu’, strigă, primul meu portret! Am înnebunit, oare sau ce naiba cauţi aici?! Ar trebui să ai vreo cincizeci de ani, eram un puştan atunci!
Ea nu păru deloc intimidată sau poate că se prefăcea foarte bine.
-Şi ai ochii albaştri, nu verzi! continuă el tot mai agitat. Porţi lentile de contact?
-Iartă-mă, ochii nu am putut să-i schimb, şopti fata. De fapt, eu sunt toată albastră dar tu n-ai putea să mă vezi nici să mă atingi dacă aş rămîne aşa.. Şi nici tu n-ai putea să trăieşti ca om în lumea mea.
În cameră se aşternu o tăcere penibilă.
-Mă numesc Akyyyyn Jjjharad, zîmbi ea. N-am cum să pronunţ numele meu exact în limba voastră.
-Nici nu e nevoie, răspunse Gore. Nu mă interesează numele tău, te rog doar să pleci cît mai repede din camera mea pînă nu încep să am necazuri cu rudele tale sau cu administratorul. Poate te caută cineva şi nu pot să explic prezenţa ta fiindcă habar n-am pe unde ai intrat, de unde-ai venit.. Ai găsit cumva cheile în buzunarul meu? Eram cam băut aseară.
-O să plec, spuse, tristă. Chiar nu vrei să guşti un pic din ce-am pregătit?
Ochii ei neverosimil de albaştri îl priveau aşa de rugător că nu mai găsi replică.
-Bine, zise Gore mai calm. Dar pe urmă pleci!
“Păcat că n-am desenat şi nişte salam de Sibiu”, gîndi el, mestecînd de zor. Ca de obicei la mijlocul lunii rămăsese fără nici un ban şi ar fi fost nevoit să se împrumute de undeva dacă n-ar fi apărut fantoma din tablou. Deşi nu exista prieten pe care să nu-l fi tapat deja de bani!
Acum ştia de ce nu s-a temut: ‘Fata din fotoliu’ era o amintire plăcută, prima femeie din viaţa lui. O întîlnise în atelierul de croitorie al mamei lui, unde îşi comanda tot felul de rochiţe, tînăra soţie a unui colonel cam bătrîn. Tabloul fusese un pretext bun pentru întîlnirile lor din fapt de seară, serile în care colonelul juca tabinet cu prietenii, în cealaltă aripă a casei.
-Şi zici că mă iubeşti?.. clefăi el ultima îmbucătură şi îşi împinse în faţă burta dolofană.
Zilele au trecut iar pictorul s-a obişnuit cu Aky, cum îi zicea el. ‘Fantoma’ s-a dovedit cuminte şi demnă de încredere. Nu doar că îi făcea exemplar menajul dar îi oferea şi unele satisfacţii care i-au şters curînd din memorie clipele fierbinţi din timpul dublei sale ucenicii. Aky era soluţia ideală pentru un burlac convins ca el, dornic să primească totul fără să fie obligat să ofere ceva în schimb. Iar Gore profita din plin făcînd mofturi la mîncare, trimiţînd-o pe Aky după băutură şi ţigări în vreme ce el şi amicii lui ‘drinkuiau’ de zor sau atunci cînd se închidea în cameră cu vreun model, în căutarea inspiraţiei artistice. Biata Aky se străduia să îi asigure confortul necesar creaţiei îndeplinindu-i dorinţele cele mai năstruşnice, de la sandvişuri cu ceafă de urs pînă la evantaie din pene de lebădă. La rîndul ei, încerca să se inspire din modul de viaţă al pămîntencelor şi într-o zi merse pînă acolo încît îl întrebă dacă ar vrea un copil! Gore tocmai savura un cocktail de fructe de mare ‘produs’ de Aky după o reclamă adusă de el şi la auzul chestiunii se sperie aşa de tare că puţin lipsi să-şi răstoarne tava cu moluşte în poală.
“Nu, nu cumva să faci asta,” zise el încercînd să pară calm. -Pămîntencele bune nu fac niciodată copii! Alea sunt pămîntence rele care vor să îi chinuie pe bărbaţi şi să le toace banii. Pămîntencele bune arată ca astea, adăugă întinzîndu-i o revistă cu coperţi colorate.
În dimineaţa următoare, Gore o văzu pe Aky îndreptîndu-se spre uşă în pielea goală. Cu toate că era o privelişte extrem de plăcută se miră oarecum şi o întrebă ce are de gînd.
-Mă duc la cumpărături, zise ea cu nevinovăţie.
-Ei, nici chiar aşa, mormăi el, prost dispus şi se întoarse pe partea cealaltă. Pămîntencele bune stau aşa numai în casă.
Una peste alta, toate au mers bine pînă în seara nefericită în care el i-a dat telefon ca s-o anunţe că vrea să i se pregătească o cină mai specială fiindcă vine acasă cu o prietenă.
-Gina? întrebă Aky.
-Nu, spuse Gore.
-Bibi?
-Nu.
-Mona?
-Dă-o-ncolo! se enervă Gore. Altcineva! Pămîntenii au mai multe prietene. Oricum, nu-i treaba ta! Ţi-am lăsat un meniu de la Ritz pe masa din bucătărie. Sunt acolo destule poze ca să pricepi despre ce e vorba. După ce termini te rog să pleci undeva. E o tipă cu fiţe care vrea să fim singuri.
-Unde să mă duc? se miră Aky.
-Nu ştiu, zise el. Du-te în parc, plimbă-te o oră, două… Am nevoie de garsonieră.
Dacă ar fi ştiut Gore care vor fi urmările galanteriei sale probabil că ar fi renunţat şi la Ritz şi la fiţe.. Nici nu apucase să se lumineze de ziuă cînd uşa de la intrare a zburat trîntită de perete cu un zgomot asurzitor. În prag stătea Aky învăluită într-un nor alburiu de praf.
-M-ai minţit! şuieră ea iar ochii ei albaştri îl fulgerară năprasnic.
Gore se pierdu încurcat, nemaiştiind care-o fi fost minciuna.
-Pentru Dumnezeu, Aky, nu fă scandal, o imploră. Nimeni nu trebuie să ştie că femeia asta a venit la mine…
-Bestie! ţipă blonda dintre cearceafuri. Ai vrut să mă compromiţi! Ai pus-o să ne spioneze! Şi izbucni într-un hohot isteric de plîns.
-Ţi-ai trimis servitoarea să cheme martori…
-Cine e servitoare? tună Aky cu o voce pe care Gore nu o mai auzise niciodată pînă atunci.
-Încetaţi, încetaţi, bîlbîi el încercînd să-şi îmbrace pantalonii. Nu reuşea din cauza nervilor iar Aky i-i smulse pur şi simplu din mînă cu o furie la care nu se aşteptase.
-M-ai nenorocit, bocea blonda din aşternut. N-o să fiu vedetă niciodată… Mi-ai distrus cariera, strigă ea printre sughiţuri.
-Dacă află Jan sunt pierdută…
-Taci dracului! se răţoi Gore. Nu vezi c-o înfurii?! Ce mă-sa de carieră făceai! În curu’ gol pe podium poţi să stai şi acum, nu te opreşte nimeni…
-Tu, urlă blonda, tu mă opreşti!
Gore întinse o mînă gata s-o înşface de coama proaspăt vopsită dar se opri văzînd cu îngrijorare cum pielea lui Aky devenea tot mai albastră în timp ce ochii ei atît de blînzi de obicei aruncau flăcări sălbatice.
-Voiam doar să îi închid gura, zise intimidat.
-TU să închizi gura, şuieră Aky.
-Dar cu ce te-am minţit? zise el cu disperare. Ascultă-mă, nu-i nevoie să umbli goală prin casă, n-am nevoie de evantaie… Poate să facem un copil albastru ca tine…
-Pămîntencele bune nu umblă singure, noaptea, prin parc! tună Aky. Deja era toată o lumină albastră în care trăsăturile omeneşti abia se distingeau. Blonda se holba uluită din pat.
-Cine-i vrăjitoarea asta nebună? şopti ea, brusc liniştită.
-Iartă-mă, Aky, plînse Gore. O să fiu numai cu tine…

Amîndoi aşteptau speriaţi răspunsul. Sfera albastră mai pluti cîteva clipe prin cameră, apoi se prelinse lent prin fereastra întredeschisă.

proză inclusă in volumul Ea nu era Mona Lisa, Ed. Equivalences, 2004
(titlul original al prozei: Balada florii carnivore)
http://equivalences.reea.net/index-author-ro.html [auteurs roumains contemporains]
http://equivalences.reea.net/index-prose.html [la prose du monde]

Acest articol a fost publicat miercuri, 28 septembrie 2005 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.