Nu. Nu vreau sa ma trezesc. Nu pot. Nu dupa cat am baut azi-noapte. Ma simt atat de obosit. Si doar am stat si eu cateva ore in discoteca. Se vede ca nu am mai fost de mult. Dar nu trebuia sa beau. Cu siguranta ca nu. Si ce durere de cap. Ce bine ar fi daca mi-as aduce aminte ce am facut!
Stiu doar ca prietenii mei tot imi dadeau sa beau. Si la inceput am refuzat. Dar nu-mi pot refuza prietenii. Nu pe ei. Cum mai dau eu acum ochii cu lumea? Cum mai pot sa o privesc pe mama in ochi? Ea nu stie ce am facut. Crede ca sunt un baiat bun. Dar nu sunt. Nu trebuie sa afle. Nu vreau sa afle ca am fost beat aseara. Daca ajung ca tatal meu? Daca ajung un alcoolic? Pe mine cine ma salveaza? Ma simt asa de inutil..de ratat. Poate ca e din cauza bauturii. Dar stiam ca daca bei, uiti de toate.
De aia am si baut. Sa uit. M-au mintit. Cu cat am baut mai mult, cu atat parca ma durea mai tare. Si iar dadeam pe gat o sticla de bere. Ce ti-e si cu betia asta. Durerea e tot mai mare. Dar cum voi da eu ochii cu restul lumii? Oare ce vor crede ei despre mine acum? La cei 13 ani ai mei sunt un alcoolic. Imi vine sa plang. De ce fac asemenea greseli? De ce fac lucruri pe care le urasc. Data viitoare beau cat pot si dup-aia ma sinucid. Imi iau viata. Oricum nu are rost. E prea greu. Credeam ca viata e altfel…
Ah, mai e si scoala. Am uitat de ea. Cum voi mai da ochii cu colegii mei? Cei care m-au vazut beat sigur ca acum cred despre mine ca sunt un om invins. Poate ca asa si e. Incep sa ma simt ca unul. Dar daca nu era azi-noapte scandal la mine, poate ca nu fugeam in oras. Si asa chef am avut sa beau pana uit de mine. Credeam ca daca bei uiti de toate. Dar m-au mintit. Nu vreau sa cresc. Nu vreau sa am copii. Daca voi fi si eu un tata la fel de rau? Daca imi voi incalca toate promisiunile pe care mi le-am facut? Poate copiii mei ma vor intelege. Dar nu vreau sa cresc si sa fiu la fel ca tatal meu. Nu. Asta niciodata. Trebuie sa nu mai beau. Data viitoare le voi spune prietenilor mei ca iau antibiotice si ca nu pot sa beau. Nu vreau sa ii supar. Nu stiu ce m-as face daca nu ar fi ei langa mine. Cred ca stiu ce fac. Devin un singuratic. Vorbesc cu ceilalti doar cat trebuie si astfel nu voi mai rani pe nimeni. Am simtit pe pielea mea cat de rau dor cuvintele. Si asa ar fi cel mai bine. Oare daca m-as calugari ar fi mai bine? Dar nu stiu sa fac nimic. Oare m-ar accepta asa la manastire? Sunt sigur ca Dumnezeu nu s-ar supara pe mine daca m-as calugari. Ar intelege el de ce am facut-o. Da. Cred ca asta e cea mai buna solutie. Daca nu m-ar mai durea asa de tare capul, poata as putea sa gandesc mai limpede. Dar nu am baut prea mult. De fapt primele 4 beri le-am numarat. Restul nu am mai reusit sa le numar. Si senzatia asta. Daca nu m-ar durea asa de tare stomacul. Cred ca am si vomitat aseara. Nu mai tin minte…
-Buna dimineata, fiule. Unde ai plecat aseara?…
Mama…nu trebuie sa afle. Nu. Nu-i spun nimic. E mai bine sa nu stie…
Dumnezeu te va accepta oricum caci la masa Domnului oricine e primit. Si Dumnezeu te accepta si te iarta si fara sa te calugaresti, ci numai pentru ca te-ai spovedit aici si ti-ai recunoscut pacatul. Iar pacatul c-ai baut o data nu e asa mare. Devine pacat mare doar daca n-ai invatat nimic din asta si te-ai dus si a doua oara. Dar si atunci Dumnezeu iti poate da putere sa-ti depasesti conditia. Trebuie dar sa vrei si sa crezi.
E trist sa-ti urasti tatal sau mama, si e trist ca n-ai ce face, ca situatia e in afara controlului tau. E insa mai mult decat trist, e pacat, caci asta este sub controlul tau, sa numesti niste naparci – prieteni. Oare ce drac de prieten e ala care cand te vede amarat iti inseala increderea si iti da cu forta sa bei?!
Ani in urma am meditat pentru facultate un baiat bunicel. Avea sanse peste 50% dupa parerea mea. In ziua celui de al treilea examen insa, „prietenii” l-au intampinat si l-au incurajat: „Lasa ba, ca tot nu intri! Mai bine hai la o bere.” Si asa elevul meu a venit pentru prima data beat acasa si cu examenul compromis. Eram si eu atunci tanar si n-am stiut ce sa fac. In toamna insa, tatal meu l-a luat de mana si la dus pana la poarta facultatii in fiecare zi de examen. A intrat nu chiar printre ultimii…
Da… aveti dreptate. Din fericire pentru mine, momentul pe care l-am descris in randurile articolului a avut loc acum cativa ani buni. Spre norocul meu, am intalnit niste oameni care m-au ajutat sa vad lucrurile in alt mod. Unul mai bun. Am primit ajutor si am mers inainte. Am intrat si la facultate, ca tot pomeneati de elevul d-voastra, si am ajuns (deocamdata) in anul III. Am invatat sa traiesc cu amintirile pe care le am, cu trecutul meu. Le-am lasat in urma si am continuat sa merg pe drumul meu. Uneori mai retraiesc acele momente. Si ma bucur ca am ajuns sa fiu azi cel care sunt. Sunt omul de azi datorita trecutului meu… iar Dumnezeu mi-a spus ca ma ajuta, daca ma ajut singur… si m-a ajutat.