1. LAC NEGRU, NOAPTE
Un lac aproape negru, ca o uriaşă oglindã. Deşi e noapte, un pic de soare mai rătăceşte încă, hoinar, peste ape. Lacul este străbătut de o barcã ciudatã, lungã, de tip arhaic. La prova un bărbat, ca o statuie, ocroteşte în mânã o floare micã, roşie, ca o luminã. O adiere încreţeşte suprafaţa lacului şi risipeşte ca un fum imaginea bărcii. Adierea duce cu ea, părelnic, o voce tristã de femeie…care cântã…frânturi dintr-un soi de baladã, cu melodie stranie, sălbatică…De demult…De departe…
Pe lângă lac, parcã mergând peste ape, un bătrânel în izmene îşi face apariţia.
Se apropie de noi până la prim-plan ca de o fereastrã.
Voce bunic (off) : Tu-i mamarea mă-sii iar au oprit ăştia apa caldã…
2. PAT, SEMI-ÎNTUNERIC
Matei, un bărbat de aproximativ 35 de ani, cu capul pe pernã, strânge ochii ca şi când ar vrea sã alunge un vis urât.
3. LAC, NOAPTE / PAT MATEI, SEMI-ÎNTUNERIC
Imaginea lacului cu maiestuoasa arcã plutind peste el apare din nou. De asemenea se reinsinuează vocea ciudatã continuând aceeaşi melodie de demult, stranie si sălbatică…
Arca pare că pluteşte prin ceaţa care s-a lăsat pe lac. Bărbatul de la proră, ce pare să fie Matei însuşi, se animă privind spre locul de unde vine vocea.
Însă dintr-o dată, o altă voce:
Voce tatã (off) : Asta nu-i decât un fleac… Fir’ar a dracului de sărăcie…
Barca se înclinã, precum Titanicul. Muzica se opreşte cu un hârâit ca de ac care zgârie groaznic discul.
Matei îşi pune perna în cap.
Voce bunic (off) : Ce-are a face sărăcia cu apa caldã ? Acum au tăiat apa caldă pentru tot cartierul, chiar şi pentru vile
Voce tatã (off) : Are, cum sã n-aibă cã dacã am fi şi noi mai bogaţi, ne-am cumpăra boiler, să avem apă caldă când vrea muşchii noştri…ce zic boiler, asta nu-i decât un fleac… O casă!… Toatã lumea evoluează numai noi…Unii şi-au luat Mercedesuri, case cu piscini încălzite, filtrate, pline de peştişori exotici angajaţi să te gâdile la coaie când te scalzi…
Voce bunic (off) : Sã nu invidiem bogăţiile unui anumit tip de oameni : ca sã le dobândească ei şi-au pus în joc libertatea, sănătatea, onoarea şi conştiinţa ; e prea scump şi nu-i nimic de câştigat dintr-un asemenea târg
Pe barca înclinată ce stă să se scufunde, pasagerul de la prova, obligat să se ţină bine de catarg ca să nu cadă, scrutează disperat ceaţa din ce în ce mai deasă. Ca şi Titanicul, barca se înclină aproape perpendicular si începe să se scufunde. Pasagerul se aruncă în apa ca o ceată lichidă, de culoare roşiatică.
Matei se scoală brusc în capul oaselor. Pe faţa lui se citeşte supărare şi suferinţa.
Matei : Eram atât de aproape…
Voce tatã (off) : Sigur cã da, maxime şi zicători…Astea nu ţin de foame… nu-i decât un fleac…Las’ cã vând eu conacu’ sã vezi atunci, numai în maxime o ţin…
Voce bunic (off) : Dacã vinzi conacul o sã…o sã…
4. SUFRAGERIE, ÎN FATA SI ÎN BAIE; ZI
Matei se scoalã din pat.
Iese din firida ce-i ţine loc de camerã în sufragerie. Se aşează la coadã la baie, în spatele fratelui său mai mic, de şapte-opt ani, Titi. Acesta priveşte înfrigurat în baie, unde bunicul (bătrânul ce mergea peste ape) şi tatăl său se ceartă, bărbierindu-se amândoi în faţa oglinzii.
Tatãl (continuând ) : …o sã ce ?
Bunicul : …o sã mă duc la azil…Asta fac…
Titi : (Către Matei, îngrijorat) Am belit-o, asta-i ceva nou în repertoriu, or s-o lungească… Sunt înaintea, ta, să n-avem texte, că sunt presat rău !…
Tatãl (privind prin oglindă la Matei): L-ai auzit…Zice că se duce la azil…Ar fi în stare !… Sã mă facă de râs în faţa tuturor…
Bunicul : Aha… şi asta nu-i decât un fleac… chem şi televiziunea sã mã arate…sã spun tuturor… S-a terminat pasta de dinţi ?…
Tatãl : Întreabă-l pe La Bruyère, poate-ţi spune el o maximã despre cum să cumperi fără să plăteşti!
Bunicul : Cu cãt avem mai puţine bogăţii cu atât avem mai puţine necazuri…Regnard « Le joueur »… Pentru a te stăpâni pe tine ai nevoie de a stãpâni puţine lucruri – Diogene Câinele…Mai vrei ?
Tatãl : Zãu tatã, lasă-mă sã vând conacul…şi aşa nu ne mai foloseşte la nimic…E o ruinã…N-o sã avem niciodată bani s-o renovãm… Ieri m-au sunat din nou…Mi-au oferit 85 de dolari pe metru pătrat… Iti dai seama ce de bănet …înmulţit cu 2857 de m face…
Bunicul iese din baie.
Bunicul : Un căcat asta face… Conacul reprezintă rădăcina noastră…dovada libertăţii noastre…de-acolo ne tragem seva, acolo se odihnesc strãmoşii, acolo bântuie femeia în alb…
Tatãl : Ce dracu’ tatã, ai început şi tu sã crezi în toate superstiţiile şi legendele ţăranilor…
Bunicul : Cred, sigur cã cred ! Numai tu nu crezi, te-au învăţat comuniştii sã nu mai crezi în nimic…Asta e de fapt problema ta si a ţării ãsteia …Nimeni nu mai crede în nimic…Noroc cu ăştia mai mici, cu Matei…
Tatãl : Ai înnebunit de tot…(Către Matei) Zii şi tu Matei ceva, pe tine te mai ascultă… Spune-i, explicã-i !
Matei : Ce-s eu ? ! Bunul D-zeu… Ce sã spun ?… Spun că ar trebui sã schimbaţi repertoriul, aia spun !
Tatãl : Asta nu-i decât un fleac…O sã înnebunesc de tot…Nimeni nu vrea sã mã asculte… (către Bunic) Pãi sigur dumitale îţi dã mâna sã crezi în fantome…ti-ai trãit traiul, ti-ai mâncat …tinereţile! Dar noi ?…Noi ce vinã avem…Nu la mine mă gândesc ci la Matei…Vrem şi noi sã trăim un pic sã respirãm un aer de bunăstare, de libertate…
Bunicul : Habar n-ai ce-i aia libertate… Ţie organul care recunoaşte libertatea ti l-au estropiat comuniştii…nu înţelegi nimic… Matei înţelege… e singurul care înţelege…
Tatãl : Dacã vrei sã ştii Matei e de aceeaşi părere cu mine…Nu-i aşa Matei ?…Spune-i o datã, sã terminãm dracu’ circul ãsta… Matei spune, hai te rog ai curajul o datã sã spui ce vrei de fapt…
Titi (ridicând două degete ca la şcoală:) Eu dacă nu vă supăraţi, tare aş vrea să mă piş…
Bunicul : Spune-i tu Matei ce înseamnă de fapt Conacul nostru, spune-i că de fapt e un simbol… a rezistat buldozerelor şi securităţii lui Ceauşescu şi acum, pentru 85 de dolari…
Tatăl : …pentru 85 de dolari metru… explică-i Matei că Ceauşescu e mort şi că vrei şi tu o casă, o maşină, un loc al tău sub soare…
Bunicul : Aşa da, spune-i să terminăm cu circu-ăsta o dată pentru totdeauna… Spune-i !… Doar tu înţelegi, tu eşti soarele şi lumina mea, pentru tine am trăit, pentru tine am rezistat… Dacă tot ce te-am învăţat şi visat când eram mici, dacă toate poveştile noastre n-au fost decât basme de adormit copiii, spune-mi şi atunci mă uşchesc din lumea asta, mă duc la azil sau la dracu’ să mă ia …
Matei devine livid. Se apleacă brusc cuprins de un fel de panică amestecată cu crampe cumplite. Intră în baie, dându-i afară pe ceilalţi doi şi închide uşa după el.
De dincolo se aude un horcăit ca de om care se sufocã sau vomitã…
Tatăl : Hai, termină cu teatru’ ăsta de doi bani, niciodată n-ai fost bun de actor şi…
Uşa e datã de perete şi Matei iese.
Matei (urlând) : M-am sãturat, plec , gata, nu mai vreau să vă văd, să vă aud, nu mai vreau sã ştiu nimic
Se repede în « camera sa » şi începe înfrigurat sã-şi facã bagajele.
Tatãl : Asta nu-i decât un fleac…unde pleci ?
Matei : Unde oi vedea cu ochii…în lumea largã, într-un loc unde nu mã mai perfută nimeni la cap, unde sã nu mai fie mizerie…unde sã mã pot şi eu realiza…
Titi : Şi unde-i Frantz locu’ ăsta ?…
Matei : Nu ştiu, în Occident, undeva… oriunde… departe de mizeria de aici…
Tatãl : Ce sã-ţi spun soro, te duci şi tu până colea, în Occidentul vecin şi prieten … De parcã te-ai duce la piaţă…Trebuie vize, bani…
In camerã apar şi ceilalţi membri ai familiei : Mama şi Bunica
Matei : O sã vedeţi voi…Mă însor, şi gata…
O lacrimã începe sã se scurgã încet pe faţa mamei. Bunica o cuprinde pe dupã umeri.
Matei (luându-şi rãmas bun de la ele) : Lasã mami nu plânge cã o sã fie mai bine…Pentru toţi…O sã vezi…
Bunicul : Chiar vrei sã pleci ?…Dacã tu crezi cã vei fii fericit du-te cu D-zeu băiete…Da e păcat…Ce pentru Franţa te-am pregătit eu ?
Matei : Nu-i nici un păcat Bunicule sã vrei sã fii liber, sã ai parte de un pic de fericire…
Tatãl : Dacã m-ai lăsa sã vând am avea parte de fericire, de bani, de tot… Aşa, că uite-l cã pleacă…Da las’ cã n-ajunge prea departe…
Matei : O să vă scriu…
Matei iese din casă.
Titi : Şi dacă, de data asta, chiar pleacă ?…
5. SALA OPEREI ROMÂNE / CULISE
Sala operei e pe jumătate plină. Concertul e spre final. Pe scenă e toată lumea : prima dona, cântăreţi şi figuranţi corul etc…
În fosă, undeva, în mijlocul muzicanţilor, Ion, cel ce cântã la tuba, se uitã la ceas
Ion, îi arãtã ceasul celui de la harfã, Matei.
Acesta, face semn cã a înţeles şi, mãreşte brusc tempoul.
Dirijorul tresare surprins.
La fel, vioriştii nevoiţi sã se alinieze muzical noului tempo.
Ion, face acelaşi semn cu mâna la ceas celui de la timpane, Luca.
Acesta aşteaptă nerăbdător sã-i vinã rândul. Apoi, loveşte timpanele într-un ritm îndrăcit.
Chipul dirijorului virează brusc în roşu.
Pe scenã primadona încearcă să se ia după noul ritm…
Sala se înviorează. Douã babe, tresar speriate din somn.
Reintrã harfa la fel de grăbită, urmatã de viori şi suflători care, preiau ritmul nebunesc.
Dirijorul asudã din greu. Nu prea înţelege ce i se întâmplã şi pare aproape sufocat de ritmul cavalcadei de nestăpânit.
Soliştii de pe scenã încearcă cu disperare sã ţinã pasul cu şuvoiul nestăvilit al orchestrei.
La fel şi corul.
Intr-un final apoteotic, muzica îşi dã duhul.
Dirijorul nu mai are nici el mult.
Se lasă o linişte apăsătoare. Şocat, publicul începe sã aplaude cu mare întârziere.
Cu un suprem şi eroic efort dirijorul salutã.
Matei, Luca şi Ion se topesc în culise. Aici sunt interpelaţi de regizorul tehnic.
Regizorul: Ce-a fost sprintu’ asta de la coadã, fuga-n Egipt ? Voiati sã bateti recordu’ mondial, sau sã-l mierliţi pe Babacu’ ?…N-aţi mai băgat atâta viteză de la mondialele din 94
Ion: Ce ştii tu?… Noi modalităţi de expresie… Scleerozaţilor! V-aţi obişnuit cu program fix…ca-n comunism… Zii mai bine că n-ai avut timp să-ţi termini partida de table…
Regizor : De unde ştii ?…