Am primit zilele acestea un strigat de ajutor de –a dreptul alarmant din partea unui baiat. Pe mine m-a marcat profund. Nu stiu cu ce e vinovat, nu stiu de ce exista astfel de cazuri in Romania. Stiu doar ca nu pot sta cu bratele incrucisate. Asa ca primul pas e sa incerc sa fac cunoscuta povestea lui. Sunt sigur ca mai sunt sute de cazuri in societatea noastra. Dar hai sa incercam sa le rezolvam pe rand. Redau in cele ce urmeaza mesajul pe care l-am primit. Initial vroiam sa insotesc acest mesaj cu un comentariu mai acid la adresa autoritatilor care nu fac mare lucru pentru ajutorarea cazurilor sociale. Dar ma abtin. Las mesajul sa vorbeasca de la sine:
———————
Iarasi ma vad in fata foii goale pe care din ce in ce mai greu imi vine sa scriu pentru ca mi se pare fara sens. Si totusi, pentru a nu fi acuzat de lasitate, lupt impotriva lehamitei si am sa incerc sa ma exprim cat de clar pot. As putea sa inchei aici, sa rup foaia asta si nimeni sa nu stie nimic despre hotararea de a pune in practica gandul ce mi-a veni cam acum un an. Apoi as incerca sa adorm pentru ca este noapte, dar inainte de a adormi m-ar bantui gandurile negre si reprosurile adresate mie pentru faptul ca nu sunt in stare sa schimb nimic.
De fapt delasarea vine din frica, dar frica de a nu reusi, de a nu fi destul de convingator, si cea mai mare frica e aceea de a nu fi luat in ras. Pe de alta parte nu stiu daca merit sa fiu ajutat. Ma simt ca un cersetor, dar am nevoie de ajutor pentru ca prin propriile forte nu as reusi sa-mi construiesc un trai la limita decentei. Poate ca nici nu cersesc (asta imi da curajul de a continua) pentru ca vreau sa ma ajuti prin a-mi oferi cat consideri si cat poti pe poeziile mele. Nu ma cred poet, am scris ceea ce am simtit asa cum am priceput eu mai bine. Am incercat sa ma exprim cat de artistic am putut, ramane la aprecierea ta daca am reusit sau nu sa imbrac gandurile, sentimentele, observatiile sau senzatiile in versuri bine spuse in sensul de a misca mintea cititorului. Sunt sigur ca acum ai intrebari care tin de detalii, intrebari la care nu pot sa raspund pentru ca, spargand tacerea, furia impotriva neputintei mele creste si mai mult, dar am sa preintampin unele intrebari.
Locuiesc la tara in conditii de saracie, fara curent electric, intr-un spatiu mic impreuna cu parintii si cu doi frati mai mici. Mai am un frate mai mare surdo-mut care ajuta la treaba un om din sat si locuieste la el si mai am o sora la Bucuresti mai mica (18 ani), in pragul maritisului, dar care nu prea se intelege cu viitorul sot si vrea sa se intoarca acasa. Parintii nu pot face fata cerintelor, tata nici nu cred ca mai vrea. Intotdeauna a avut o ura pentru noi, copiii, ura care s-ar stinge doar atunci cand noi l-am intretine pe el. Asta este ideea lui despre viata, ar pentru noi nu a facut mai nimic. Mama face cat poate pentru casa, dar nu reuseste mare lucru. Oricat ne-am zbate nu am reusi aproape nimic.
Sigur m-ai intreba cu ce ma ocup. Am terminat acum 5 ani liceul, la profilul informatica, dar nu stiu prea multe. Am lipsit mult de la scoala din cauza problemelor legate de situatia materiala. Trebuie sa precizez ca orasul e la o distanta de aproximativ 40 Km de satul in care locuiesc, iar pana la statia de autobuz sunt 3 Km, deci nu se pune problema navetei. Dupa ce am terminat liceul si am luat bacul m-am intors aici… Am lucrat 5 luni pana pe 15 mai in Vaslui la paza dar salariul nu imi ajungea pentru toate cheltuielile, cum sa mai ajut si familia? Nu stiu sa fac prea multe si nu am indemanare, nici forta; ma enervez cand vad ca se asteapta mult de la mine, dar nimeni nu are rabdare sa ma invete, nu mai zic de faptul ca nu stiu ce-mi place sau nu, adica parca n-as mai vrea nimic, nu ma pot pierde in vreo activitate, nu mai visez nimic in sensul sa devin aviator, de exemplu.
Din ce traiesc? Pensia de handicapat de gradul II, a fratelui mai mare e principalul venit in casa, in rest ocazional mai muncesc ca zilier la ce pot… Ce vreau? Sa-mi cumperi poeziile (mai am si altele in afara celor publicate aici). In cazul in care sa zicem ai fi dispus sa ma ajuti imi trimiti cat vrei iar eu iti trimit scrise de mana poeziile mele.
Inainte de a termina vreau sa spun ca am mai incercat o data sa imi vand poeziile prin intermediul catorva prieteni. Am facut o poezie mesaj pe care prietenii mei au multiplicat-o si stiu (din cele spuse de ei) ca mesajul meu a ajuns la cel putin 150 de persoane, dar nici o reactie, oare toti simt ca nu ma pot ajuta? Sau poate… nu merit sa fiu ajutat. E o rusine ceea ce fac? Starnesc dezgust? Iata poezia aceea: „ Gandurile mele te-nconjoara De unde oare am mandria pe care inca o port/ Ca pe o haina scumpa ce-acopera un mort? Am dreptul s-o arunc si sa ramana zdreanta /Sa tragi in mine ca la tinta pentru ca mi-esti speranta?/ De fapt intreb hartia; tu oare-mi poti raspunde? /Dar ea-i mai goala decat mine si nici macar nu se ascunde/ Ma asculta cand am in dreapta un pix sau un stilou, /Daca tac eu tace si ea ca un neobosit ecou. /Azi imi rostogolesc gandurile pe ea prin Valea Rugamintilor/ Sa te ajunga, sa-mi dezgropi visele sau sa ma ingropi cu ele-n cor/ Si daca tu-mi raspunzi sau nu, da mai departe aceasta foaie/ Sa ma ridice lumea buna, curioasa, gata sa ma despoaie.”
Se pare ca raspunsul lor ar fi fost: „Refuz Inimi slabe eu lovesc/ Ca sa simt puterea Vise prabusesc, nu construiesc Si-aprind durerea./ Eu sunt refuzul in persoana,/ Dar ochii mei te cheama/ Ceri si nu-ti dau pomana, /Lacrima ta n-o bag in seama. /Ma bucur cand te zbati /Si moartea te miroase /La toti le spun <> Nimanui nu dau sanse. /Agata-te de mine /Sa te tarai in abis /S-aud multe suspine /E singurul meu vis.”
Oare tu ma vei ajuta?. Adresa mea postala este : Picioroaga Mihai-Ciprian Loc. Cursesti-Vale Com. Pungesti Jud Vaslui, Cod 737448
Pentru cei interesati, acesta este link-ul catre poeziile lui Mihai…
http://www.poezii.ro/poezii.php?author=3160